Un proxenet condamnat la 3 ani și 8 luni închisoare se plimba prin Cluj în loc să fie la pușcărie, astfel că polițiștii l-au prins și dus la Gherla.
”La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Cluj-Napoca și Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au depistat, pe raza municipiului Cluj-Napoca, un bărbat în vârstă de 33 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoare de către magistrații Tribunalului București.
Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de 3 ani și 8 luni, pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism.
Cel în cauză a fost predat reprezentanților Penitenciarului Gherla, în vederea executării pedepsei.”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

