fbpx

Un nou mesaj audio de la românul închis în China. Consulul de la Shanghai l-a pârât la penitenciar că vrea să facă grevă EXCLUSIV

Profesorul clujean Marius Balo, întemnițat în China de aproape 7 ani, a transmis un nou mesaj audio, un nou strigăt de disperare către autoritățile din România, în special către președintele Klaus Iohannis. Balo a sunat azi din penitenciar pe telefonul unchiului din Cluj și a stat de vorbă și cu reporterul Clujust.

Românul închis în China este mâhnit căci, pe lângă că autoritățile române nu merg după el, deși există acord de transfer în România, consului din Shanghai, Ioan Ghoeghe Crișan, l-a pârât la cei de la penitenciar, fără să vorbească cu el, că vrea să înceapă greva foamei, lucru interzis acolo. Însă, clujeanul anunțase conducerea penitenciarului că va posti, căci începe postul Crăciunului, lucru acceptat.

”Aceste metode se foloseau înainte de 1989, când frate îl denunța pe frate, însă azi trăim în Europa anului 2020, trezește-te România. Toată povestea asta m-a bulversat încât nu mai știu în cine să am încredere, cine e de partea mea?

Domnule președinte Iohannis, toată nădejdea mea este la bunul Dumnezeu! Însă dvs, asemeni regelui Solomon, aveți cea mai înaltă demnitate în Stat. Faceți-mi vă rog dreptate! Nu cer să fiu eliberat sau să mi se ușureze povara, vreau doar să vin să ispășesc acasă ce am de ispășit. Dvs. cum ați proceda să fiți în locul meu? Mă lupt ce cinci ani să se realizeze acest transfer. Cinci ani este durata unui întreg mandat prezidențial. Am tot așteptat. Acum am ajuns într-un punct în care nu mai pot aștepta. Să renunț acum la final, când sunt atât de aproape, când totul este rezolvat? E păcat domnule președinte!

Vreau, cu acest prilej, să mulțumesc tuturor care mă poată în gând și care se roagă pentru mine!”

Comments

comentarii

O autoutilitară condusă de un tânăr de 23 de ani a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat.... Citește mai mult
Rata de infectare în Cluj-Napoca se menține peste 3 la mia de locuitori, ultima raportare indicând o incidență de 3,64. Municipiul rămâne în scenariul roșu.... Citește mai mult
Horoscop 26 februarie 2021. Află ce zodie va reuși să iasă din zona de comfort și cine trebuie să fie atent cu banii.... Citește mai mult
Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca, a vorbit joi dimineața, în cadrul unei intervenții la Radio, despre problema locuitorilor din Valea Fânațelor.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina