Un minor din Cluj, cu cazier bogat, le-a cerut judecătorilor să-l țină în arest ca să se lase de droguri

Judecătoria Cluj-Napoca a dispus internarea într-un centru de detenție pentru 2 ani și 2 luni a unui minor de 17 ani pentru o tâlhărie comisă în centrul orașului, în timpul zilei. I-a smuls unei minore lățișorul de la gât ca să-și cumpere substanțe psihoactive. Pe parcusul procesului, inculpatul minor le-a cerut judecătorilor să-l țină în arest preventiv pentru se vindeca de dependența de droguri.

Judecătorul arată în motivarea senținței că apreciază atitudinea procesuală a inculpatului, dar nu poate să facă abstracție de modalitatea de comitere a faptei acestuia:

”La alegerea în concret a măsurii educative pentru inculpatul minor …, instanţa va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei şi autorului ei pentru aprecierea căruia ţine seama de împrejurarea că inculpatul a recunoscut integral cu sinceritate activitatea infracțională săvârșită, că acesta era minor la data săvârșirii faptei, având astfel discernământul caracteristic vârstei sale, că ulterior faptei pentru care este judecat, inculpatul a manifestat interes pentru instruire profesională, solicitând pe toată durata măsurii preventive luată faţă de persoana sa, menţinerea măsurii preventive pentru a se vindeca de dependenţa de droguri şi aplicarea unei măsuri educative privative de libertate într-un centru de detenţie pentru a-şi putea încheia pregătirea profesională la cursurile organizate în acest scop în penitenciar, inculpatul susţinând că într-un centru educativ nu poate urma cursuri şcolare decât până la nivelul clasei a noua, însă el doreşte să se califice profesional, că prejudiciul cauzat persoanei vătămate a fost parțial reparat deoarece acesteia i-a fost restituită o parte din lănţişorul sustras, că inculpatul şi-a exprimat regretul pentru conduita infracţională, susţinând că aceasta a fost declanşată pe fondul consumului de droguri, că acesta a conştientizat pericolul pe care-l reprezintă un astfel de consum, gravitatea faptei sale şi a solicitat ajutor în vederea vindecării de această dependenţă, cerând în mod constant menţinerea măsurii arestului preventiv, deoarece a realizat că în mediul de detenţie a reuşit să se vindece de dependenţa de droguri, dar va reține în defavoarea inculpatului, gravitatea infracţiunii săvârşite, gravitate care se reflectă în circumstanţele concrete în care a fost comisă pentru că inculpatul a comis o infracțiune de tâlhărie, faptă ce lezează trei importante valori sociale (atât integritatea fizică şi libertatea psihică a persoanei, cât şi patrimoniul acesteia), modalitatea concretă de comitere a acesteia:

prin alegerea unei victime vulnerabile, respectiv a unui minor în vârstă de 16 ani, cu posibilităţi mai reduse de apărare în faţa inculpatului care deşi minor, are o constituţie fizică robustă, prin abordarea victimei într-un gang în care erau mai multe persoane de etnie romă, circumstanţe care au inspirat victimei un sentiment puternic de teamă, în ciuda faptului că, acţionând pe timp de zi, într-un loc public în zona centrală a oraşului, inculpatul ar fi putut fi oricând surprins în flagrant de alţi trecători, aspect ce denotă a mare îndrăzneală infracţională, dar şi nepăsare faţă de consecinţele unei astfel de conduite, autorul nesocotind acest risc, prin smulgerea de la gâtul victimei a unui lanţ din aur destul de gros (de circa 7 grame), prin descurajarea categorică a încercărilor persoanei vătămate de a-şi recupera bunul sustras de inculpat, care s-a urcat în taxi și a plecat de la fața locului, valoarea destul de ridicată a prejudiciului material cauzat (3000 lei), împrejurarea că acesta a rămas parţial nereparat, bunul fiind valorificat rapid de inculpat în scopul procurării de droguri, leziunile cauzate victimei prin smulgerea lanţului de la gâtul acesteia şi prejudiciul moral, care este notoriu, deoarece efectele traumatizante ce afectează la nivel psihic orice victimă a unei asemenea fapte şi mai ales o victimă minoră, sunt incontestabile, intensitatea ridicată a stării de teamă indusă minorului reiese atât din împrejurarea că victima minoră nu a opus rezistenţă acţiunii inculpatului şi nici nu a insistat în recuperarea bunului sustras.

Instanţa reţine pentru evaluarea pericolului social pe care-l prezintă inculpatul şi antecedenţa penală a acestuia întrucât din fişa de cazier judiciar reiese că deși este minor în vârstă de 17 ani, inculpatul nu se află la prima încălcare a legii penale, fiind cercetat în trecut în numeroase dosare penale pentru comiterea de infracțiuni de violență (amenințări, lovire) și infracțiuni contra patrimoniului, inclusiv infracțiunea de tâlhărie calificată, pentru care i s-a aplicat măsura educativă a internării într-un centru educativ.”

Minorul problematic a stat într-un centru al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Cluj, unde, printre altele, i-a bătut pe alți copii, dar și pe o educatoare.

Potrivit instanței, ”inculpatul a manifestat un comportament indezirabil încă de la începutul şederii sale în centrul rezidenţial, că acesta manifestă în permanenţă un comportament agresiv atât faţă de personalul centrului, cât şi faţă de ceilalţi minori instituţionalizaţi, violenţa manifestată concretizându-se în loviri, ameninţări, intimidări, injurii, etichetarea copiilor cu dizabilităţi, generând o continuă stare de temere celor din jurul său, că inculpatul s-a manifestat cu violenţă şi în cadrul şcolii profesionale pe care a frecventat-o o perioadă (a lovit în mod repetat colegi, inclusiv un copil cu dizabilităţi în autobuzul şcolii, aplicând acestuia lovituri cu pumnul în zona capului şi abdomenului, a consumat droguri în apropierea şcolii şi a introdus droguri în şcoală, a stins o ţigară pe scalpul unei eleve, a furat, a cerşit, a ameninţat, a intimidat colegi mai mici pentru a le lua bunurile) deoarece a renunţat la frecventarea şcolii în ciuda eforturilor depuse de instituţie pentru a-i asigura educaţia, că inculpatul a fost inclus în multiple programe de consiliere în cadrul DGASPC Cluj, a urmat şedinţe de psihoterapie, dar specialiştii nu au reuşit să stabilească o relaţie terapeutică cu inculpatul minor, care se află în evidenţa Clinicii de Psihiatrie cu multe tulburări şi consum nociv de tutun, alcool şi substanţe psihoactive, că fiind dus la spital din nou în urma unei doze mai mari de drog, acesta a refuzat internarea, că potrivit informării DGASPC, în centrul rezidenţial, inculpatul a exercitat multiple acte de agresiune (a bătut o educatoare, lăsându-i urme pe corp, i-a smuls părul, a bătut mai mulţi copii din centru, unii ajungând în urma loviturilor la UPU, a ameninţat în repetate rânduri cu cuţitul personalul şi chiar pe directorul centrului, punând cuţitul chiar la gâtul unor persoane), că a debutat în consumul de alcool şi droguri la vârste foarte fragede şi consumă foarte des în cantităţi mari, că se consideră îndreptăţit să facă singur dreptate cu violenţă, că este lipsit de empatie faţă de victime, că inculpatul a mai executat o măsură educativă de internare într-un centru educativ pentru fapte similare, fiind eliberat în 08.11.2023, dovadă că o astfel de măsură s-a dovedit inaptă să contribuie decisiv la ameliorarea comportamentului social al inculpatului, aspecte care denotă atât în aprecierea consilierului, cât și în opinia instanței, un grad ridicat de pericol social al minorului și înclinația pentru încălcarea normelor sociale.

Pentru toate considerentele sus menţionate, instanţa consideră că inculpatul nu prezintă nici un fel de garanţii că fiind plasat sub imperiul măsurii educative a internării într-un centru educativ nu va relua comportamentul infracţional.

În consecinţă, în temeiul art.113, alin.3, art.114, alin.2, lit.b, art.115, alin.1, pct.2, lit.b  raportat la art.125, alin.1 şi 2 din Codul penal şi cu aplicarea art.375 şi 396, alin.10 din Codul de procedură penală, instanța va aplica inculpatului minor …., măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe durata de 2 ani şi 2 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.233 din Codul penal, cu aplicarea art. 113 alin.3 din Codul penal.”, se arată în sentință.

Comments

comentarii

„U” Cluj reușește o partidă bună pe Cluj Arena, însă Poli Iași egalează în prelungiri printr-un gol controversat.... Citește mai mult
Ţările baltice Estonia, Letonia şi Lituania s-au decuplat oficial de la sistemul electric rusesc și au fost racordate la sistemul electric european. „Este o zi istorică”, spune președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns