fbpx

Un clujean a descoperit că JYSK vinde același produs în România la preț dublu față de Bulgaria

Un clujean care a vrut să-și cumpere un set de terasă a aflat cu surprindere că JYSK vinde același produs în România la preț dublu față de Bulgaria și mult mai scump decât în Belgia, Ungaria sau Grecia, relatează afaceri.news

Produsul Oddesund i-a creat mari bătăi de cap și neliniști unui clujean care a căutat să se relaxeze pe cât posibil chiar și în pandemie.  Îndemnat de celebrele sloganuri publicitare ce reclamă prețuri mici la retailerul danez, acesta s-a îndreptat spre magazinul JYSK.

Dar nu mică i-a fost surpriza când a observat că setul de terasă Oddesund are un preț prohibitiv: aproape 5000 de lei.

Același produs costă mult mai puțin în Belgia (750 de euro), în Cehia 18500 de coroane (709 euro), în Ungaria 250.000 de forinți (doar 691 euro), Grecia 650 de euro sau în Bulgaria 995 leva (doar 507 euro), mai puțin decât jumătate (!) față de România (1020 euro).

Referitor la aceste informații, compania JYSK România a transmis: “Referitor la costuri, România nu este cea mai ieftină țară. De exemplu,chiriile pe care le plătim în România pentru spațiile în care funcționează magazinele sunt net superioare unor țări mult mai bogate, precum Olanda, Grecia sau Italia. Cel mai mare cost al companiei este reprezentat de chirii. Din cauza lipsei infrastructurii, și costurile legate de transportul mărfii sunt mult mai mari decât în alte țări care au o infrastructură bună. Politicile de cheltuieli diferă, așadar, de la țară la țară”.

Toată povestea AICI

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina