Ultima zi în care studenții de la UBB pot vota Premiile Excellentia. Vezi nominalizații Facultății de Drept

Astăzi este ultima zi în care studenții de la Universitatea Babeș-Bolyai pot vota cadrele didactice favorite în cadrul Premiilor Excellentia, proiect al Consiliului Studenților UBB

”Evenimentul „Premiile Excellentia” are scopul de a exprima recunoștința și aprecierea față de acei studenți și acele cadre didactice universitare, care, prin muncă, voluntariat și rezultatele lor, dau dovadă de excelență în domeniul academic de activitate.

Gala Excellentia se derulează anual, prin premierea studenților, doctoranzilor și cadrelor didactice, respectând principiul multiculturalității ce stă la baza comunității Universității Babeș-Bolyai. Astfel, studenții laureați (licență și master) vor fi în număr de trei pentru fiecare facultate, acolo unde este cazul – unul de la linia română, unul de la linia maghiară și unul de la lina germană.

În semn de gratitudine pentru prestația didactică și științifică deosebită, pentru implicarea şi dedicarea dovedită în îndeplinirea misiunii de educare şi formare a studenţilor, acordăm titlul de Profesor Excellentia câte unui cadru didactic universitar din fiecare facultate.

De asemenea, pentru eforturile depuse în cercetare, pentru activitatea didactică, dar și pentru implicarea în viața studențească vom acorda titlul de Doctorand Excellentia câte unui student doctorand din fiecare școală doctorală, per facultate.

Nu în ultimul rând, în semn de apreciere a activităților de voluntariat, a performanţei academice deosebite şi a pasiunii dovedite pentru domeniul studiat, dorim să acordăm titlul de Student Excellentia câte unui student din cadrul fiecărei facultăți, respectând cele trei linii de studiu din cadrul Universității Babeș-Bolyai.”, arată cei de la CSUBB.

”În fiecare an Consiliul Studenților Universității Babeș-Bolyai își propune, prin intermediul proiectului Premiile Excellentia, să evidențieze că excelența academică are două componente: o componentă științifică și una umană.

Suntem bucuroși să vedem că în cadrul acestei ediții avem cadre didactice și studenți doctoranzi care s-au remarcat nu doar prin calitatea actului educațional, dar și prin deschiderea față de comunitatea de studenți.

De asemenea, suntem mândri să avem și în acest an membrii OSD nominalizați la categoria de studenți, care pe lângă performanța academică au dat dovadă de implicare în dezvoltarea comunității studențești.

Câștigătorul va fi desemnat în cadrul Galei Premiile Excellentia, iar punctajul final va fi compus din punctajele obținute în urma votului și a evaluării dosarului de nominalizare.”, a precizat Organizația Studenților în Drept.

Printre nominalizați se regăsește și îndrăgita judecătoare Roxana Dan, doctorand.

Aceasta a postat: ”Mă onorează si responsabilizează această nominalizare! Le mulțumesc studenților mei pentru entuziasmul cu care vin la fiecare seminar și pentru încrederea cu care mă creditează! Se fac 10 ani imediat de când sunt la catedra și o proporție covârșitoare din ce sunt eu ca om si ca profesionist le-o datorez lor, studentilor mei! Lângă ei învăț în fiecare an procedura civilă și nu numai!”

Formularul de vot este deschis până în 30.04, ora 23.59, iar voturile pot fi exprimate doar de studenții (respectiv studenții doctoranzi) din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Link formular:

https://forms.office.com/pages/responsepage.aspx?id=7WNIWshA1U-CmPv9t_EwlTXPAc_MwxhFvBXwwTbf0fdURTM2M1IxQzhJVDdNSVJIWFVLOFVIU0dBUC4u

Comments

comentarii

Electric Castle, unul dintre cele mai așteptate festivaluri de muzică din Europa care se desfășoară în Bonțida, a fost afectat de pana informatică de la Microsoft.... Citește mai mult
Pentru a încuraja tinerii să se distreze responsabil, MedLife și-a mobilizat resursele și a pus la dispoziție festivalierilor din cadrul Electric Castle primul centru mobil de testare BTS (boli cu transmitere sexuală) din Europa Centrală și de Sud-Est.... Citește mai mult

Lasă un răspuns