fbpx

Tribunalul Iași a decis că decizia de suspendare a cursurilor în municipiul Iași este nelegală

Tribunalul Iași a decis, joi, că decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență prin care cursurile școlare față în față au fost suspendate în municipiul Iași a fost nelegală. Judecătorii au anulat, parțial, hotărârea din 4 noiembrie prin care autoritățile județene stabileau ca elevii din municipiu să susțină cursurile doar online, decizia nefiind definitivă. Demersul în instanță a fost inițiat de Asociația Școlilor Particulare.

Asociația Școlilor Particulare împreună cu unitățile școlare membre din municipiul Iași a solicitat instanței anularea parțială a Hotărârii nr.76/04.11.2020 a Comitetului pentru Situații de Urgență Iași și anularea articolelor care prevăd suspendarea activităților didactice față în față în unitățile de învățământ.

Tribunalul Iași, Secția II Civilă – Contencios Administrativ și Fiscal a admis cererea de anulare a articolelor 8 și 9 din hotărâre. Instanța a admis astfel ca fiind nelegală prevederea prin care au fost suspendate activitățile didactice față în față în unitățile de învățământ din municipiul Iași.

Decizia Tribunalului Iași nu este definitivă și nu produce efecte directe, deoarece judecătorii nu au fost de acord cu suspendarea celor doua articole până la o decizie definitivă. Ulterior acelei hotărâri a Comitetului Județean, a fost emis un ordin de ministru prin care cursurile față în față au fost suspendate în toată țara, începând din 9 noiembrie.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns