Țeparul imoniliar Traian Onuc nu s-a mai prezentat să semneze pentru controlul judiciar, iar Curtea de Apel Cluj a dispus, ieri, arestarea lui preventivă.
Solutia pe scurt: ”În temeiul art. 420 alin. 11 raportat la art. 362, art. 242 alin. (3), art. 215 alin. (7) Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, înlocuieşte măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul O. T.(nume purtat anterior F.I.T.), măsură dispusă faţă de acesta prin încheierea penală nr. 392/26.07.2023 a Tribunalului Cluj cu măsura arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 zile, care se calculează de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului O.T. În temeiul art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare ocazionate în prezenta procedură rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată azi, 04.11.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului O.T. şi a procurorului prin intermediul Grefei Curţii.
Document: Încheiere finală măsuri preventive (faza de judecată) 436/2024 04.11.2024”
Măsura arestării preventive a fost dispusă în dosarul în care Onuc a primit la fond o condamnare de 4 ani închisoare. Dosarul a ajuns la Curte în apel, iar mâine are termen. Anterior, Curtea de Apel a preschimbat termenul stabilit inițial în 18 decembrie: ”Preschimbă termen pentru data de 06.11.2024, ora 10:45, sala 155.”
Amintim că recent, în alt dosar, Onuc a fost condamnat definitiv la 2 ani și 10 luni închisoare cu suspendare. Chiar la ultimul termen, inculpatul a spus că vin celelalte dosare din urmă.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

