fbpx

Tag Archives: trotuar

Accident între bicicliști pe trotuar. O tânără a ajuns la spital

Poliția rutieră Cluj-Napoca a fost chemată, aseară, la un accident mai rar întâlnit: o coliziune între doi bicicliști, în urma căreia o tânără a ajuns la spital. Incidentul a avut loc, ieri seară, în jurul orei 20.20, pe strada Plopilor din din Cluj-Napoca. O ambulanță a fost chemată pentru a transporta o tânără la spital, moment în care a fost sesizată și Poliția Rutieră, ajungând la fața locului două echipaje. Polițiștii au stabilit cu ajutorul martorilor ce s-a întâmplat. ”Doi bicicliști se deplasau dinspre Podul Garibaldi spre parcul Babeș, pe trotuar. Cel din spate a vrut să o depășească pe …

Citește mai mult

Unde nu-i cap, vai de ea primă impresie a Clujului

Optam între titlul pe care l-am dat și ”Boc se scarpină ca oltenii”, dacă știți bancul. Asta mi-a venit în minte când am trecut pe lângă zona unde va avea loc festivalul Untold. Cea mai intens circulată arteră în următoarele patru zile, mai ales pe jos, va fi Splaiul Independenței, care trece pe lângă parc, stadion, sala polivalentă și Someș, practic locurile unde vor fi scene. Aveți mai jos imaginea cu ce vor vedea festivalierii, mulți dintre ei turiști din străinătate, când se vor uita în jos, asta în caz că nu se vor împiedica în dâmburile din așa zisul …

Citește mai mult

Bătaie de joc: 6 puncte amendă (630 lei) pentru că a mers cu bicicleta pe un trotuar gol

Polițiștii clujeni au rezolvat toate problemele din oraș și au trecut la vânătoare de bicicliști. Au prins azi câțiva pe un trotuar gol din cartierul Grigorescu și i-au umflat cu amenzi piperate. Un biciclist care a primit 6 puncte amendă se întreabă: ”când se fac 15 nu o să mai am voie să urc la ghidon?” Un echipaj de poliție rutieră s-a postat astăzi strategic pe Bulevardul 1 Decembrie, pe partea cu ștrandul Sun. Pe partea cealaltă, s-a amenajat, după ani și ani, o pseudo pistă de biciclete, ce vine din Mănăștur, iar în dreptul la Sun trece pe partea …

Citește mai mult