Tag Archives: tribunale

Președinții instanțelor sar în apărarea Liei Savonea: „Lovirea vârfului piramidei judiciare echivalează cu vulnerabilizarea întregului sistem”

Președinții instanțelor din România au semnat un comunicat de susținere față de Înalta Curte de Casație și Justiție și față de președintele acesteia, judecătoarea Lia Savonea, denunțând „atacurile și presiunile fără precedent” la adresa instanței supreme. Magistrații avertizează că discreditarea publică a ÎCCJ reprezintă o amenințare gravă la adresa statului de drept, afectând încrederea cetățenilor în întregul sistem judiciar. „Justiția nu se negociază și nu cedează niciunei forme de presiune”, se arată în documentul semnat mai întâi de șefii curților de apel, apoi de cei ai tribunalelor și ulterior de președinții judecătoriilor. ”Președinții curților de apel din România își exprimă …

Citește mai mult

Clujeni în comisiile de concurs pentru funcții de conducere la instanțe și parchete

Șase clujeni fac parte din comisiile de examinare de la cele două concursuri pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor la curți de apel, tribunale, judecătorii și parchetele de pe lângă acestea din țară. Prin hotărârea nr.1072 dn 27 octombrie 2015, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat componența comisiilor de examinare la concursul pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor la curți de apel, tribunale și judecători și la parchetele de pe lângă acestea, organizat în perioada 18 septembrie – 16 decembrie 2015. Potrivit Legii 303/2004 privind statutul magistraților și Regulamentului de organizare …

Citește mai mult

”Mercato” de iarnă pentru magistrați

Nu numai jucătorii de fotbal au perioadă de tranferuri în iarnă, numită mercato, ci și judecătorii. Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit data limită și posturile pentru care se pot depune cereri. Prin hotărârea nr.1340/2014, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât organizarea unei sesiuni de transferuri, în luna ianuarie 2015, sesiune la care vor fi luate în calcul posturile utile, publicate la începutul lunii ianuarie 2015 pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, de la tribunale și curți de apel. În coformitate cu prevederile art.2 alin 2(1) din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor …

Citește mai mult