Medicul pediatru Simona Tătar, îndrăgită de toți părinții ai căror copii i-a tratat, este nevoită să se adreseze Justiției pentru a demonstra că a fost concediată pe nedrept de la Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca și pentru a fi repusă în funcția de medic cu jumătate de normă. Medicul Simona Tătar (foto) a fost concediată prin decizia managerului Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, Cornel Aldea, pe motiv că nu mai este asistent universitar la UMF și că ar avea nevoie de avizul UMF pentru a lucra la spital! A fost invocat Ordinul 869/2015 al Ministrului Sănătății, despre care …
Citește mai multTag Archives: Muncii
Proiectul de modificare a Codului Muncii a fost promulgat de președinte
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, în 20 ianuarie, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003, Codul muncii, care se referă la drepturile salariatului temporar şi la durata concediului de odihnă anual. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003, Codul Muncii, având ca iniţiatori 60 de deputaţi şi senatori PSD, a fost respinsă în aprilie de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, şi a fost adoptată de Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional, în 3 decembrie 2014. Conform expunerii de motive, prin această reglementare s-a avut în vedere continuarea transpunerii Directivei 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară. …
Citește mai mult