Tag Archives: arestati

Târg într-o rețea de trafic de minori: Copil de 5 ani pentru cerșit contra unui cal furat

Ancheta penală în cazul unei rețele de trafic de minori ce acționa în Cluj și Bistrița scoate la iveală ”mizeria” celor patru inculpați care exploatau minori de 3 și 5 ani, pe care îi trimiteau la cerșit. Doi dintre ei și-au dat copilul celorlalți doi ”în contul calului furat de aceştia anterior”, după care le-au făcut plângere penală pentru că nu au mai fost mulțumiți cu cât primeau din banii făcuți de minor pe străzi. Inculpații Florentin Lingurar, Petrică Lingurar, Viorel Costel Moldovan și Laura Lingurar au fost arestați preventiv, la propunerea procurorilor DIICOT Cluj, pentru că în vara acestui …

Citește mai mult

Parchetul confirmă: Bătăușii de 17 ani au inhalat substanțe etnobotanice

  Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj confirmă că cei doi bătăuși de 17 ani, arestați preventiv ieri, au consumat alcool și au inhalat substanțe etnobotanice înainte de a lovi cu bestialitate un alt tânăr. Pe deasupra, i-au distrus acestuia din urmă cele două telefoane mobile pe care le avea, după ce l-au lăsat lat pe jos. Procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Cluj a dispus prin ordonanta schimbarea incadrarii juridice a faptelor savarsite de catre cei doi suspecti, in sensul retinerii savarsirii in concurs real, de catre fiecare suspect, a unei tentative la infractiunea de omor, respectiv …

Citește mai mult

Demitizarea Justiției

”Justiția română soluționează doar cauze penal”, ”Dacă cineva este arestat înseamnă că e vinovat”, ”Judecătorii arestează tot atât de mult ca pe vremea când arestau procurorii”, ”România este republica procurorilor” sunt patru din miturile pe care judecătorul membru CSM Cristi Danileț le demontează la rubrica ”Demitizarea justiției” de pe blogul său. ”Mi-am propus ca pe parcursul mai multor postări să înlătur prejudecățile și deformările ce există în legătură cu justiția română și care aparțin în egală măsură populației și magistraților. Îmi doresc dacă nu să spulber iluziile care acoperă (a se citi „înnegresc”, dar și „ascund”) sistemul în care îmi …

Citește mai mult

Premieră în justiția clujeană: 7 dealeri de substanțe psihoactive au stat în arest preventiv

Șapte dealeri de substanțe psihoactive, cunoscute ca etnobotanice, au stat în arest preventiv, fiind acuzați și de constituirea unui grup infracțional organizat. Această din urmă infracțiune a permis procurorilor DIICOT Cluj să formuleze propunere de arestare preventivă, despre care spun că este o premieră în peisajul juridic clujean cu privire la inculpați acuzațid de ”efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”. Numai că aceștia au stat doar șase zile în arest preventiv, acum fiind sub control judiciar. Surse din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Cluj au dezvăluit pentru CLUJUST că se confruntă cu un …

Citește mai mult

Tată și fiu, arestați de Curtea de Apel Cluj pentru un jaf în Italia

Doi bărbați, tată și fiu, au fost arestați preventiv la Curtea de Apel Cluj, în baza unor mandate europene de arestare emise din Italia pentru tâlhărie și extorcare. Cei doi bărbați au fost depistați de polițiștii din Bistrița-Năsăud.  Ei erau urmăriţi la nivel internațional în baza unor mandate europene de arestare emise de autoritățile judiciare italiene, pentru tâlhărie şi extorcare. În 10 iulie, polițiștii l-au prins mai întâri pe tatăl de 52 de ani, din Rodna. Apoi, în 13 iulie, fiul bărbatului, de 23 de ani, urmărit în baza unui mandat european de arestare pentru aceleaşi fapte ca şi tatăl său, …

Citește mai mult

Avocata îndrăgostită de un ”băiat rău”, vizitată de mascați: ”Nu știam nimic de furturi”

Avocata implicată în perchezițiile de amploare de la sfârștul săptămânii trecute a povestit pentru CLUJUST.ro cum a ajuns în această situație. Cristina Radu trăiește de aproape un an o poveste de dragoste cu unul dintre acuzații de furturi din case și cabane de VIP-uri. Cu toate că iubitul este recidivist, avocata a decis să-i dea o șansă după ce a promis că se face băiat bun. Aceasta mărturisește că nu a știut de activitățile de care este acuzat acum și pentru care a fost arestat preventiv. Polițiștii clujeni au efectuat în 6 februarie zece percheziții pentru anihilarea unei grupări care …

Citește mai mult

Șase tineri arestați după perchezițiile de vineri. Piticu, Pici și Coi sunt printre ei

Șase tineri au fost arestați, patru preventiv la IPJ și doi la domiciliu, după perchezițiile ce au vizat o rețea bine pusă la punct de hoți din locuințe și cabane. Trei dintre tineri au poreclele Pici, Piticu și Coi. Aceștia sunt acuzați că au furat diverse obiecte inclusiv din casa unei judecătoare și din cabana lui Sorin Apostu. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Cluj-Napoca a emis mandate de arestare preventivă pe numele a patru tineri acuzați de furturi. Aceștia sunt: Florin Dioszegi zis Pici, Arpad Adam zis Coi, Rareș Eduard Hornet zis Piticu și Mihai Ștefan Zsold. …

Citește mai mult

Evadatul Bartuș a văzut căutările la televizor, în timp ce bea bere

Unul dintre complicii evadatului le-a declarat anchetatorilor că într-o seară se uita la televizor și bea bere împreună cu Alexandru Bartuș și cu încă un tânăr, moment în care s-au difuzat știri despre persoana căutată de poliție. Asta se întâmpla la exact o săptămână după evadare, într-o locuință din Cluj. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Cluj-Napoca a motivat încheierea prin care complicii evadatului, Cristian Moldovan, Dănuț Bălan și Nicolae Dedescu, au fost arestați preventiv, în 30 ianuarie. Motivarea arată ce a făcut Alexandru Bartuș după ce a fugit din arestul IPJ Cluj și cum l-au ajutat prietenii. …

Citește mai mult

Sefii din politia bistriteana, arestati preventiv

Trei sefi din politia bistriteana au fost arestati prevenetiv de catre un judecator de drepturi si libertati de la Tribunalul Cluj. Seful IPJ Bistrita-Nasaud, Ovidiu Muresan, seful Politie Rutiere Bistrita-Nasaud, Roberto Hasnas si seful politiei Nasaud, Leon Closca au fost aresttati preventiv pentru 30 de zile. Hotararea poate fi atacata cu contestatie la Curtra de Apel. Cei trei sunt acuzati de abuz in serviciu de catre procurorii DNA Cluj. Avocatul Anatol Pânzatu, care îl reprezintă pe Roberto Hasnăș, a precizat că nu se impunea o asemenea măsură și că el și colegii lui avocați au cerut în subsidiar arestul la …

Citește mai mult

Arestul la domiciliu dăunează votului. După gratii se votează mai bine

Procentul inculpaților arestați la domiciliu care votează este mult mai mic decât al celor care votează după gratii în Cluj. Datele oficiale de la Poliție arată că doar 5 inculpați din totalul de 37 de arestați la domiciliu în județul Cluj au cerut și au primit aprobare de la instanță să meargă să voteze. Niciun arestat la domiciliu nu a solicitat urna mobilă. Procedura prevede ca persoanele arestate la domiciliu trebuiau sa se adreseze instantei care a dispus arestarea sa le aprobe parasirea locuintei si traseul la sectia de votare. Instanta poate aproba sau refuza cererea. In cazul unui refuz, …

Citește mai mult