Sesiunea Națională de Comunicări Ştiițifice a Studenților și Masteranzilor organizată de Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj a ajuns la a 7-a ediție. Cele mai bune lucrări sunt publcate în Revista Juridică Studențească.
În deschiderea sesiunii de comunicări științifice, a luat cuvântul decanul facultății, Anca Georoceanu. ”Ne bucurăm că sunteți atât de mulți prezenți, chiar dacă v-ați mobilizat în ultimul moment. Eu sper că va fi cu folos. Acest efort suplimentar al dumneavoastră va fi, în primul rând, apreciat și apoi răsplătit prin publicarea lucrărilor științifice pe care le veți prezenta astăzi în revista noastră studențească.”, a spus decanul.


A fost publicat numărul 6 al Revistei juridice studențești, care cuprinde cele mai bune lucrări de anul trecut. ”Este rezultatul eforului comun depus de studenții care au participat anul trecut la conferință împreună cu profesorii îndrumători, cărora le muțumim. În această revistă se regăsesc toți cei care au avut lucrări de valoare.”, a precizat Anca Georoceanu. Aceasta le-a înmânat revista unor participanți la sesiunea de anul trecut. De asemenea, toți cei ce anul acesta au primit revista.
”Sperăm să adunăm mai multe astfel de articole valoroase, sperăm să reușim într-un termen cât mai scurt să edităm și revista cu numărul 7”, a adăugat decanul.
Secţiunile sesiunii sunt: Drept privat și Drept public. Programul detaliat al conferinţei, precum şi alte informaţii se găsesc pe siet-ul facultății la secțiunea Activitatea ştiinţifică.
O studentă și-a motivat alegerea temei prin faptul că fenomenul evaziunii fiscale a luat amploare. ”Din punctul meu de vedere, Statul sancționează întreprinderile mici care fac evaziune ficală și nu sancționează pe cele mari. Cum este o zicală că peștele se închide de la cap, dacă nu se închid întreprinderile mari care au deja formată evaziunea fiscală, degeaba le închidem pe cele mici, căci fenomenul de evaziune o să existe. Am ales să închei în notă ironică, cum zicea marele dramaturg Caragiale, evaziunea fiscală și corupția fiind probleme actuale, dar existente dintotdeauna, cu consecințe resimțite de omul simplu care niciodată nu știe pe cine să voteze”, a precizat la finalul prezentării studenta.
”Cercetarea ştiinţifică este importantă pentru orice student, masterand şi licenţiat în studii superioare. Cercetarea ştiințifică este un pas de pornire pentru orice tânăr care doreşte să-şi aprofundeze cunoştinţele într-un anumit domeniu sau subdomeniu de studii. Conferinţele, simpozioanele ştiinţifice, oferă tinerilor posibilitatea de a-şi dezvolta abilităţile de comunicare, argumentare, analiza si sinteza, activitate creativă intelectuală si spiritul critic.”, se arată în anunțul conferinței postat pe site-ul facultății.
Sesiunea de comunicări științifice este organizată de Facultatea de Drept din Cluj-Napoca a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, în colaborare cu Asociaţia Ştiinţifică de Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Societatea Autorilor şi Editorilor Români de Opere Ştiinţifice – PERGAM şi Asociaţia Alumni Drept Cantemir Cluj, organizează Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice a studenţilor şi masteranzilor.
Obiectivele conferinţei:
- promovarea cercetării ştiinţifice în rândul tinerilor;
- dezvoltarea abilităţilor de comunicare, argumentare, analiză şi sinteză, activitate creativă intelectuală şi spiritul critic.
- realizarea unor articole de cercetare ştiinţifică;
- schimb de experienţă;
- publicarea articolelor de cercetare în “Revista Juridică Studenţească” – link.