fbpx

Șeful ISCTR Cluj și un inspector au fost reținuți. Cum funcționa sistemul ce protecție pentru unii transportatori

Procuroriii DNA Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 4 octombrie șefului ISCTR Cluj si a unui inspector.

Bogdan Durlea, inspector șef teritorial în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de:

luare de mită,

abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţiice nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,

Mihai Florin Zehan, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului Teritorial Cluj, este acuzat de:

– luare de mită,

– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţiice nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.

“În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În prezenta cauză se desfășoară cercetări, cu privire la modalitatea în care, în perioada 2021-2023, funcționari din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, printre care și suspecții Durlea Bogdan Ștefan și Zehan Florin Mihai, ar fi „protejat” mai multe societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri prin aceea că le-ar fi furnizat administratorilor acestora informaţii nedestinate publicităţii referitoare la controalele pe care inspectorii rutieri urmau să le desfăşoare și nu ar fi luat măsurile legale de sancţionare cu privire la încălcările legii pe care le-au constatat (depasirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licentei de transport, etc.).

Pentru aceste “servicii”, o parte dintre funcționari, printre care și suspectul Zehan Florin Mihai, ar fi pretins și primit de la persoanele „protejate” mai multe sume de bani și alte foloase necuvenite, necuantificate până în prezent.

În primăvara anului 2023, suspectul Durlea Bogdan Ștefan ar fi primit de la un subaltern anumite foloase în legătură cu exercitarea atribuțiilor referitoare la numirea/menținerea în funcție a inspectorilor coordonatori județeni.

În cursul anului 2023, suspectul Durlea Bogdan Ștefan, în ciuda interdicţiei de a administra societăţi comerciale, ar fiadministrat în fapt o firmă cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri, în sensul că ar fi înstrăinat un camion, ar fi emis mai multe facturi și ar fi încasat diverse sume de bani.

​Suspecților Durlea Bogdan Ștefan și Zehan Florin Mihai li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Comments

comentarii

Consiliul Județean Mureș a anunțat că va închide pentru reorganizare cele patru centre rezidențiale pentru copii cu deficiențe neuropsihiatrice din Târgu Mureș, subliniind că beneficiarii „sunt în siguranță”.... Citește mai mult
Preotul Ciprian Mega este acuzat de Episcopia Ortodoxă a Oradiei că a fost „plantat” în Biserica Ortodoxă Română de ruși și „slujește altor interese decât cele ale Bisericii şi ale Ţării în care îşi duce traiul”. El a fost suspendat pentru 30 de zile.... Citește mai mult
Sărbători fericite!

Lasă un răspuns