fbpx
Adrian Șter și Diana Crângașu

Se lansează 360Competition, prima firmă de avocatură axată exclusiv pe concurență și ajutor de stat

Adrian Șter și Diana Crângașu, doi dintre cei mai experimentați avocați din domeniul concurenței și ajutorului de stat, pun bazele primului boutique de avocatură specializat exclusiv în aceste domenii. 

360Competition reunește o echipă de avocați seniori care vor gestiona direct proiecte de dreptul concurenței și ajutorului de stat, printre care: investigații ale autorităților de concurență, notificări ale concentrărilor economice, implementarea programelor de conformare, notificarea măsurilor de ajutor de stat la Comisia Europeană. De asemenea, echipa este specializată în chestiuni comerciale cu implicații majore în domeniul concurenței, precum structurarea rețelelor de distribuție, elaborarea unui sistem de prețuri și discounturi, intrarea în relații comerciale cu alți jucători de pe piață, participarea în cadrul unor asociații profesionale sau de sector. 

360Competition are la bază experiența lui Adrian ca partener coordonator a departamentului de concurență al D&B David și Baias și al Wolf Theiss, două departamente de concurență de prim rang din România, și a Dianei în coordonarea practicii locale de concurență a Clifford Chance, pentru care va acționa în continuare ca ‘of counsel’ – de altfel, 360Competition este deschisă colaborării cu alte societăți de avocatură în domeniile concurenței și ajutorului de stat. 

Pentru primul an de activitate, 360Competition își propune creșterea portofoliului existent de clienți cu circa 40%, iar, în următorii doi ani, dezvoltarea unei echipe de până la 10 avocați. 

Avocații 360Competition sunt printre cei mai experimentați din România, recomandați de clasamentele internaționale de specialitate și reprezentând companii multinaționale și antreprenori locali. De-a lungul timpului, aceștia au fost implicați în investigații naționale și europene și concentrări economice complexe multijurisdicționale, acoperind sectoare precum bancar-asigurări, energie, telecomunicații, produse farmaceutice, construcții, mass-media, industrie, automobile și FMCG.

„360Competition este urmarea firească a unei cariere de peste15 ani în domeniul concurenței și ajutorului de stat, în cadrul căreia am avut oportunitatea de a coordona cele mai importante spețe de dreptul concurenței din România. Deschiderea unui boutique specializat reflectă atât încrederea pe care o avem în capacitățile noastre, cât și maturitatea pieței de servicii juridice din România, care e favorabilă acestor inițiative”, a afirmat Adrian Șter. 

„Experiența și portofoliul de clienți cu care pornim la drum ne confirmă că facem acest pas cu cea mai bună echipă, dar și la momentul potrivit. Inovarea începe de la modelul nostru de business, vrem să oferim clienților noștri solutii inovative, la care anterior nu ar fi avut acces – deloc întâmplător, motto-ul nostru este ‘crafting possibilities’”, a completat Diana Crângașu. 

Lipsa constrângerilor corporatiste, flexibilitatea și implicarea directă a doi avocați seniori supraspecializați în concurență și ajutor de stat sunt printre atuurile cu care 360Competition va susține eficient obiectivele comerciale ale clienților săi și va fi recunoscută drept una dintre firmele de avocatură de top din România.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns