Schema împuternicirilor, pentru care este acuzat fostul șef IPJ Cluj Mircea Rus, a fost folosită la nivel înalt

Fostul șef al IPJ Cluj, Mircea Rus, este acuzat de DNA că l-a împuternicit de trei ori pe șeful Poliției Dej. Schema împuternicirilor se practică în poliție, chiar și la nivel înalte. Fostul inspector general adjunct al IGPR, Eduard Mirițescu, a ocupat funcția prin trei împuterniciri. La Sălaj și Ialomița, aceeași situație cu șefii inspectoratelor.

Acuzația adusă lui Mircea Rus: ”În perioada mai – iunie 2021, suspectul Rus Mircea Ion, în calitatea menționată mai sus, ar fi dispus cu încălcarea prevederilor legale (art. 27 indice 16 din Legea 360/2002) împuternicirea suspectului Marton Elek la conducerea Poliției Municipiului Dej, pentru a treia oară consecutiv, în scopul obținerii de către acesta din urmă a unui folos atât patrimonial constând în drepturile salariale aferente funcției pentru care a fost împuternicit cât și nepatrimonial constând în numirea sa într-o funcție de conducere.”

La IGPR, la începutul anului 2021, lui Mirițescu i-au expirat cele doua imputerniciri asa că directorul direcției de resurse umane din MAI, Valentin Minoiu, a fost mutat pe funcția de inspector general adjunct, cele doua functii fiind echivalente. Imediat, Minoiu a fost imputernicit la minister pe functia pe care tocmai o eliberase, de director, iar pe functia de inspector general adjunct, fiind functie temporar vacantă, a fost imputernicit din nou Mirițescu. Sindicatl Europol a notat că nu s-ar fi organizat concurs nici până azi dacă nu exista supărarea domnului Mirițescu pentru faptul că din poziția de „împuternicit” nu poate să primească a doua stea de chestor, în condițiile în care nu este definitivat pe post

La Sălaj, comisarul șef Marius Stupar a ocupat functia de inspector sef prin imputernicire, iar dupa un an, pentru ca erau suspendate concursurile, a fost imputernicit inspector sef adjunct, functia fiind libera si pastrata exact pentru un astfel de caz si imediat a fost desemnat inspector sef fara ca macar o secunda sa indeplineasca atributiile functiie de inspector sef adjunct.

Acelasi lucru la Ialomita – Raul Belciug, după doua imputerniciri, a fost numit pe functie de inspector sef adjunct si imediat desemnat inspector sef.

Aceste funcții sunt in competenta de numire a ministrului asa că ministrul Lucian Bode a semnat si ordinele de imputernicire.

Cu toate acestea, nu mai există niciun dosar DNA în țară cu presupusul abuz în serviciu de care este acuzat Mircea Rus.

Ordinul MAI 140/2016 (privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne) nu prevede nicăieri cat trebuie sa stea cineva proaspat numit pe o functie inainte sa poata fi imputernicită pe alta. Practic, schema împuternicirilor este un artificiu legislativ care nu este însă ilegal, poate doar imoral.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns