fbpx

S-a tranșat problema suportării cheltuielilor de judecată în plângerile contravenționale în două ipoteze: recunoașterea agentului constatator și declararea neconstituționalității a textului incriminator

Practica instanțelor de judecată de a nu acorda petenților cheltuieli de judecată în situația în care poliția/autoritatea publică recunoaște la primul termen că petentul are dreptate sau în situația în care textul de lege pe care se întemeiază sancționarea petentului este declarat neconstituțional (de exemplu amenzile date în starea de urgență) nu este corectă.

Titlul problemei de drept:

  • cheltuieli de judecată – art. 454 Cod procedură civilă;
  • situația în care se solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, iar acesta a fost de acord cu admiterea plângerii contravenţionale, textul de lege în baza căruia s-a încheiat procesul verbal de contravenţie fiind declarat neconstituţional (Tribunalul Botoşani)

Practica judiciară

Prezentarea problemei juridice, cu arătarea situaţiei de fapt:

Se întocmeşte un proces verbal de contravenţie în baza art. 28 din OUG nr. 1/1999. Ulterior încheierii sale, acest articol este declarat neconstituţional în baza Deciziei Curţii constituţionale nr. 152/2020. Se formulează plângere contravenţională, solicitându-se anularea procesului verbal. Prin întâmpinare se solicită admiterea acţiunii şi exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată pe motiv că a recunoscut pretenţiile petentului.

Într-o opinie, minoritară la nivelul instanței, s-a apreciat că organul constatator, care are calitatea de intimat în proces, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată întrucât recunoaşterea sa nu poate produce efecte procesuale, acesta neavând posibilitatea de a-şi retrage procesul verbal de contravenţie, odată intrat în circuitul civil prin comunicarea către contravenient.

S-a apreciat că dispoziţiile art. 454 C.proc.civ. (care prevăd că pârâtul care recunoscut pretenţiile reclamantului până la primul termen de judeca nu va fi obligat la plata cheltueililor de judecată) trebuie privite prin prisma excepţiei instituite de acelaşi articol.

Or, atâta vreme cât reclamantul nu are posibilitatea de a pune pârâtul în întârziere, pentru a evita un proces, exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată ar îngreuna situaţia reclamantului care nu are altă posibilitate decât aceea de a introduce cererea de 133 chemare în judecată pentru s-şi vedea realizate pretenţiile sale de anulare a procesului verbal de contravenţie.

Într-o altă opinie, majoritară, s-a apreciat că organul constatator nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată, fiind aplicabile dispoziţiile art. 454 C.proc.civ., acesta nefiind în prealabil pus în întârziere şi nici în situaţia de a fi de drept pus în întârziere (nici nu este incidentă această instituţie în cazul său, întrucât nu are posibilitatea de aşi revoca procesul verbal de contravenţie şi nici pe aceea de a solicita anularea procesului verbal de contravenţie ).

În plus, s-a arătat că nu are nici culpă procesuală, procesul verbal fiind anulat pentru intervenirea unor împrejurări ulterioare încheierii sale, respectiv declararea neconstituţională a textului actului normativ în baza căruia sa încheiat procesul verbal de contravenţie.

S-a invocat în sprijinul acestei opinii şi o Decizie dată de Înalta Curte – nr. 2130/8.05.2014- pe o chestiune asemănătoare (a acordării cheltuielilor de judecată în cazul în care se recunoaşte prin întâmpinare dreptul petentei la suspendarea actului administrativ) în care s-a arătat că pârâta nu poate fi obligată la cheltuieli de judecată.

Opinia formatorului INM

Potrivit art. 47 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură civilă, după caz. 134 Potrivit unei practici judiciare consolidate, expresia după caz se interpretează în sensul că, în principiu, normele de drept material se completează cu Codul penal iar normele de procedură din cuprinsul OG nr. 2/2001 se completează cu Codul de procedură civilă.

Capitolul IV din OG nr. 2/2001 reglementează căile de atac împotriva pocesului verbal de contravenție (plângerea și apelul) conținând, deci, norme de procedură care, în măsura în care nu dispun altfel, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă (CPC).

Problema de drept ridicată de Tribunalul Botoșani se referă la interpretarea dispozițiilor art. 454 CPC în condițiile Capitolului IV din OG nr. 2/2001.

Potrivit acestora, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.

Dispoziţiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile. Textul instituie o excepție de la regula că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată (art. 453 alin. 1 Cod de procedură civilă) și, prin urmare, sunt de strictă interpretare.

Consecința directă este că art. 454 CPC se va aplica doar în fața primei instanțe și doar în situația litigiilor susceptibile de punerea în întârziere. Această interpretare, de natură doctrinară (a se vedea Noul cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. I, coordonatori Viorel Mihai Ciobani și Marian Nicolae, Editura Universul Juridic, 2013, comentariu la art. 454, care face trimitere la opiniile doctrinare susținute de profesorii I. Leș și I. Deleanu; vz. nota 3 de la pag. 1030), exclude aplicarea art. 454 CPC chiar și în materie civilă (materie pe care legiuitorul a avut-o în vedere, trimiterea la dispozițiile art. 1.522 alin. 5 din Codul civil fiind elocventă) în acele situații în care punerea în întârziere nu este incidentă.

Cu atât mai mult art. 454 CPC nu se va aplica în materie contravențională.

Într-adevăr, rațiunea acestui text legal se regăsește doar în situațiile în care exercițiul acțiunii civile poate fi evitat: titularul dreptului este încurajat să-l pună în întârziere pe titularul obligației corelative (sub sancțiunea de a suporta cheltuielile de judecată în cazul în care nu o face iar pârâtul recunoaște pretențiile până la primul termen de judecată) iar pârâtul este încurajat să recunoască pretențiile (pentru a preîntâmpina suportarea cheltuielilor de judecată).

În cazul în care acțiunea civilă este obligatorie (în sensul că dreptul pretins nu poate fi realizat altfel), rațiunea de mai sus dispare pentru titularul dreptului.

În plus, ar fi inechitabil ca reclamantul să fie lipsit de posibilitatea recuperării unor cheltuieli pe care era obligat să le facă. Or, în materie contravențională, procesul-verbal de contravenție nu poate fi lipsit de efecte decât de instanța judecătorească, prin anulare, nefiind incidente nici punerea în întârziere și nici procedura prealabilă de drept comun în materia contenciosului administrativ în cursul căreia emitentul să poată reveni asupra propriului act (și care ar fi putut, eventual, să motiveze rațional, prin asemănare, aplicarea art. 454 CPC).

În consecință, nu există niciun motiv care să justifice suportarea de către petent a unor cheltuieli de judecată pe care era obligat să le facă, chiar și dacă autoritatea pârâtă (intimatul/intimata, în exprimarea uzuală în materie contravențională) ar recunoaște pretenția petentului la primul termen de judecată.

Formatorul INM observă însă că deși problema ridicată de Tribunalul Botoșani a fost circumscrisă interpretării art. 454 CPC (cel puțin de către susținătorii opiniei majoritare), în realitate divergența poate continua să existe condițiile art. 453 alin. 1 CPC, în ipoteza arătată de referent, respectiv în situația în care, după întocmirea procesului-verbal de contravenție, dispoziția în baza căreia a fost atrasă răspunderea contravențională a fost declarată neconstituțională.

Problema poate creea în continuare practică divergentă, chiar dacă se acceptă că art. 454 CPC nu este incident în materie contravențională, deoarece temeiul obligației de plată a cheltuielilor de judecată constă în culpa procesuală a părții căzut în pretenții.

Or, în ipoteza arătată, autoritatea pârâtă pare să nu aibă nicio culpă de vreme ce plângerea este admisă pentru că textul legal ce atrăgea răspunderea contravențională s-a dovedit a fi neconstituțional.

Așa fiind, vom răspunde problemei de drept ridicate de Tribunalul Botoșani și în condițiile art. 453 CPC.

În acord cu prima opinie (cea minoritară), considerăm că în ipoteza în discuție autoritatea intimată este obligată să suporte cheltuielile de judecată avansate de petent.

Astfel, este adevărat că intimata nu are o culpă procesuală în declanșarea procesului deoarece era obligată să constate contravenția reglementată printr-o lege în vigoare și nu putea să revină asupra propriului proces-verbal și să-l anuleze (după cum s-a arătat, concursul instanței este obligatoriu).

Totuși, trebuie avut în vedere că intimata este reprezentanta interesului general al societății (la fel ca în materie penală) și că, dacă pe de-o parte are obligația să acționeze, pe de alta este responsabilă de propriile acțiuni.

Acuzația făcută în temeiul unei legi declarate neconstituționale, prin întocmirea unui proces-verbal prin care este atrasă răspunderea contravențională, trebuie lipsită de orice consecințe juridice pentru a respecta principiul legalității, garantat de art. 1 alin. 5 din Constituție.

Altfel spus, consecințele neconstituționalității unei legi care reglementează contravenții trebuie suportate de stat (reprezentantul interesului general), prin intermediul autorității publice care a întocmit procesul-verbal, și nu de către ”acuzat”, tocmai pentru a respecta supremația Constituției.

Pentru aceste considerente, propunem următorul răspuns:

Dispozițiile art. 454 Cod de procedură civilă (2010) nu sunt incidente în materie contravențională. În ipoteza în care, după întocmirea procesului-verbal de contravenție, dispoziția în baza căreia a fost atrasă răspunderea contravențională a fost declarată neconstituțională, art. 453 alin. 1 Cod de procedură civilă (2010) se interpretează în sensul că autoritatea publică emitentă a procesului-verbal este obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Punctul de vedere al Secției de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ

Judecătorii SCAF a ÎCCJ, care au exprimat o părere, au susţinut, în majoritatea lor, propunerea formatorului INM.

Au fost şi două opinii formulate în sensul:

– „de acord cu a doua opinie exprimată în jurisprudență. Nu există o culpă procesuală de vreme ce plângerea este admisă doar pe considerentul admiterii excepției de neconstituționalitate a textului de lege ce a stat la baza sancționării”.

– „sunt aplicabile dispoziţiile art. 454 Cod procedură civilă, în acest caz organul constatator neputând fi obligat la plata cheltuielilor de judecată”;

 Cu unanimitate, participanții au agreat prpounerea formatorilor INM.

Extras din minuta întâlnirii președinților secțiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel (Timişoara, 22-23 aprilie 2021, Curtea de Apel Timişoara)

Comments

comentarii

Municipiul Cluj-Napoca a fost din nou lovit de o ploaie puternică în după-amiaza zilei de luni.... Citește mai mult
Alexandru Chipciu a fost exclus din lot de Marius Șumudică înainte de CFR Cluj - Young Boys Berna în Liga Campionilor.... Citește mai mult
Ploaia și vijelia de duminică seara au creat probleme în mai multe zone din județul Cluj. Vântul a „luat pe sus” acoperișul unei case din Mihai Viteazu, producând o avarie la rețeaua de gaze.... Citește mai mult
Luni au intrat în vigoare restricțiile de circulație pe Splaiul Independenței, după crearea unui culoar dedicat transportului în comun.... Citește mai mult

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

error: Alert: Conținut protejat !!