Rezoluția magistraților români în sprijinul celor din Polonia

REZOLUŢIE A JUDECĂTORILOR ȘI PROCURORILOR DIN ROMÂNIA
ÎN SPRIJINUL COLEGILOR DIN POLONIA

Subsemnaţii, judecători şi procurori români, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor din România semnatare ale acestui manifest, prezenţi fizic sau cel puţin moral la protestele ce au avut loc în cursul zilei de astăzi, 10 ianuarie 2020, în faţa Palatelor de justiţie din România, ne manifestăm suportul necondiţionat faţă de eforturile colegilor noştri, judecători şi procurori din Polonia pentru apărarea independenţei sistemului judiciar polonez.

Judecătorii polonezi, ca şi judecătorii români, sunt judecători europeni, astfel că lupta colegilor polonezi pentru apărarea independenţei sistemului judiciar este şi lupta noastră. Acesta este motivul pentru care ne alăturăm judecătorilor, procurorilor și altor categorii profesionale de juriști care vor participa la Marșul tăcut al robelor din Varșovia, data de 11 ianuarie 2020 și mandatăm colegii din Consiliul Superior al Magistraturii care vor fi mâine prezenţi în Varşovia să ne reprezinte în acest demers, transmiţând mesajul nostru.

Judecătorul este gardianul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiecărui om, iar, în vederea îndeplinirii acestei nobile misiuni, el trebuie să fie independent. Independența judecătorului este o valoare fundamentală a statului de drept, consacrată în art. 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Ea este instituită în favoarea cetățenilor și este absolut necesar să fie respectată de celelalte puteri, legislativă și executivă. Acestea trebuie să se abţină de la adoptarea oricăror măsuri de natură să submineze independenţa sistemului judiciar, transformându-l într-o anexă a executivului. Orice atentat la independenţa sistemului judiciar din orice ţară membră a Uniunii Europene este o puternică lovitură asupra fundamentului statului de drept şi al coeziunii europene. Fără un sistem judiciar independent, nu există democraţie.

De aceea, susţinerea fiecărui judecător și procuror, a fiecărui jurist, a fiecărui cetățean european contează. Este un semnal că ne pasă de viitorul Uniunii Europene, de viitorul nostru.

Toţi pentru o justiţie independentă, o justiţie independentă pentru toţi!

#statdedrept #independenta #valori #sustinere #unitate #democratie #europa

Comments

comentarii

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a avertizat, marți, că amenințarea rusă vizează „toate țările Uniunii Europene”.... Citește mai mult
Prima ediție a concursului de cultură generală „Cunoașterea ne unește”, care se va desfășura în acest weekend la Școala Măguri-Răcătău, oferă elevilor experiențe educative interactive.... Citește mai mult
APBCT

Lasă un răspuns