Regizorul filmului DE CE EU?: ”Mulți magistrați tineri și studenți ar trebui să-l vadă”

Regizorul Tudor Giurgiu vrea ca filmul DE CE EU? să redeschidă cazul morții procurorului Cristian Panait și să fie văzut de cât mai mulți magistrați tineri și studenți.

Despre varianta de lucru a unui film care trebuia lansat mai repede

Cristi Panduru, Leca, Haitău, Vlad Popa, Codrean, Ionuț sunt niște nume care nu vă spun poate nimic acum. După ce veți vedea filmul De ce eu? al lui Tudor Giurgiu îi veți asocia cu niște personaje reale: Cristian Panait, Lele, Păun, Picioruș și chiar…Victor Ponta, fost procuror și coleg de parchet la un moment dat cu Panait. Filmul va avea premiera, dacă totul merge bine, la finele lunii februarie 2015, potrivit lui Giurgiu. Acesta a organizat la București, Iași, Timișoara și Cluj proiecții cu o variantă în lucru.  ”Ideea organizării acestor proiecții a fost de a fructifica și de a profita de climatul politic încins și plin de neprevăzut al acestor zile pentru a vedea o primă variantă de lucru a acestui film și pentru a cere un feeback din partea publicului. Am vrut să am contact cu oameni care sunt interesați de subiect și care pot la final să-mi dea un feedback.”, a spus regizorul în cinematograful Victoria de la Cluj. În sală au fost și magistrați clujeni, printre care judecătoarele Andrea Chiș și Dana Gârbovan de la Curtea de Apel Cluj, reprezentante ale ramurei reformatoare a Justiției.

Replici memorabile:

”De ce eu?.. Păreai mai deștept și mai flămând ca alții.”

”România e țara ștampilelor.”

”Vrei să rupi jurnalismul în două?”

Tudor Giurgiu: ”mi s-ar părea normal să determine redeschiderea cazului Panait”

Pentru documentarea filmului, regizorul și co-scenaristul Tudor Giurgiu, a stat de vorbă cu mătușa lui Cristian Panait și cu foști colegi de-ai lui. ”Era un om plin de viață. Cu aceeași dăruire mergea la serviciu și la seminariile de la Universitatea Româno-Americană. Apropo de ce spuneau unii că o luase razna, era un om foarte normal. ”, l-a caracterizat Giurgiu.

Regizorul și-a declarat clar obiectivul: ”Pentru mine singurul mare obiectiv și lucrul pe care acest film l-ar putea face ar fi ca actualul sistem, Justiția, presiunile societății civile după ce filmul o să apară mi s-ar părea normal să determine redeschiderea cazului Panait. E singurul lucru pe care eu cred că acest film ar putea să-l facă și mi s-ar părea normal să-l facă în condițiile care dosarul de anchetă făcut de oamenii din parchet la comandă a fost un dosar rușinos pentru reputația Justiției române în 2002. Nu-mi imaginez că vor fi spectatori precum la o comedie dar cred că filmul ăsta, pe lângă deschiderea unor conștiințe, cred că mulți magistrați tineri și studenți ar trebui să-l vadă”

Inspirațional sau de speriat pentru tineri?, a fost una dintre întrebările din sală de după film.

”Tot portretul real al lui Panait, riguros, chiar excesiv de riguros, disciplinat, sever cu sine însuși în primul rând, dar și cu ceilalți, un om care avea poate idei fixe, colegii îl tratau, de la fostul lui coleg Victor Ponta și alți colegi făceau mișto de el. În general oamenii ăștia foarte serioși, oamenii care nu acceptă compromisul devin subiect de bășcălie pentru ceilalți. De la orice colectivitate până la o țară, nu vreau să dau exemple, dar bășcălia asta-i fibra noastră, asta ne place. Nu fac politică dar asta e situația. Tipul ăsta de personaj mi s-a părut important să apară așa cum.. să încercăm cu puținele mijloace să-l creionăm în felul ăsta. Nu cred că-i sperie, dimpotrivă! Ar trebui să-i îndemne să fie mai buni, să-și apere principiile și valorile în care tinerii cred. ”, a răspuns Tudor Giurgiu.

În viața reală, procurorul Panait a fost coleg o perioadă de parchet cu Victor Ponta, care în 2001 a ajuns șeful Corpului de control al primului ministru Adrian Năstase. În film, Panduru are un coleg de birou, Ionuț, care se supune ordinelor șefilor și face orice pentru a avansa. Recunoașteți personajul?

”Relația cu Ponta, din ce am citit și am vorbit cu oameni, erau amici, se mergea la petreceri împreună. Ponta șarja cum îl vedeți și acum, tipul lui de personaj nu era diferit față de acum, el organiza meciurile de fotbal între procurori și polițiști. Era o rivalitate pe față între ei, care într-un anume moment, cred spre finalul poveștii, eu sunt convins, părere personală, că din funcția pe care o avea la Guvern a fost un purtător de mesaje evident.”, a spus Giurgiu.  Întrebat dacă nu se teme că-i va fi interzis filmu, acesta a răspuns? ”Azi în România niciun film nu poate fi interzis”

De ce Giurgiu?

”M-am regăsit în acest personaj, m-am regăsit în naivitățile mele, în idealismul meu, în angoasele mele, în faptul că sunt dinamovist, în faptul că mergeam în facultate în același bar de karaoke în care mergea și el, Poate am fost în același loc, dar nu ne știam. Și au fost și alte coincidențe interesante. ”

 Actorul principal: ”parcă e încă cineva în mine”

Cum a trăit actorul brăilean Emilian Oprea în pielea lui Cristian Panait? ”Foarte speriat. Mă mai întâlneam cu oameni, că erau procurori, că erau foste studente, foste iubite cu care m-am văzut și înainte de fiecare întâlnire aveam mari emoții pentru că știam cam ce părere au ei despre Cristi. Și la Timișoara am întâlnit o fostă studentă de-a lui și vorbea exact aceleași cuvinte pe care le-am întâlnit la foști colegi de-ai lui. Era incredibil. Un adevărat icon. Normal că te sperii.

La modul fizic îmi pare foarte rău că nu l-am cunoscut pe Cristian Panait. Mai ales după ce am terminat filmările, chiar mi-a părut foarte rău…dar ca actor mai joci în teatre, mai joci în filme, ficțiune, nu știu ce….dar...parcă e încă cineva în mine și va rămâne foarte multă vreme, dacă nu pentru totdeauna. Și e firesc. Nu era orișicine. A fost o mare onoare și simt așa multă căldură. În timpul filmărilor am fost destul de speriat. Mă și feream de anumite lucruri ca nu cumva să deraiez. Dar totul s-a cam năruit în ultimele cinci zile când am ajuns la el pe terasă acolo. Și de acolo lucrurile nu au mai fost așa ușor de controlat. Nici faza cu rigurozitatea și meseria nu mai aveau ce căuta acolo. Nu te întâlnești așa ușor cu lucrurile astea. ”, a povestit Emilian Oprea, care avea 25 de ani în 2002.

Premiera este programată la finalul lunii februarie 2015.

De ce trebuie să vedeți DE CE EU? Citiți aici o opinie (variantă de lucru) de Alin Golban.

Din viața reală. Cronologia evenimentelor care au dus la moartea procurorului Panait

20 aprilie 2001. Procurorul orădean Alexandru Lele îl arestează pe Adrian Tarau, fiul prefectului de atunci al judetului Bihor (PSD-ist), sub acuzatia de contrabanda cu combustibili. Era intr-o vineri. Premierul Adrian Nastase declara iritat ca nu crede in arestarile de vineri seara. Adrian Tarau este eliberat doua zile mai tirziu. Parchetul General incepe să cladeasca un dosar impotriva lui Lele.

23 martie 2002, sambata, ora 20.00. Procurorul Cristian Panait, 29 de ani, de la Biroul Anchete Speciale al Parchetului General, isi ridică delegatia de deplasare la Oradea, unde urma sa investigheze acuzatiile aduse procurorului Lele. La intoarcere, ii spune matusii sale, Eleni Dumitru, la care locuia: “Habar nu aveti prin ce trec. Cand ma voi intoarce de la Oradea, voi fi ori jos, ori sus”.

24 martie 2002, duminica. Panait pleacă la Oradea pentru cercetari impreuna cu colega sa, Elena Radescu, si cu seful Biroului Anchete Speciale, Ovidius Paun.

27 martie 2002, miercuri. Se organizeaza perchezitia la domiciliul lui Lele. Ministrul Rodica Stănoiu apucase sa declare presei despre organizarea perchezitiei. Avertizat, Lele are timp sa-si aduca un cameraman, pentru a filma perchezitia. Panait si politistii care il insoteau incep sa se certe cu Lele. Aflat in strada, Ovidius Paun ordona sistarea perchezitiei.

28 martie 2002, joi. Procurorii se intorc la Bucuresti.

29 martie 2002, vineri. Panait este chemat de seful Sectiei de Urmarire Penala, Ilie Piciorus, pentru a relata asupra celor petrecute la Oradea. Panait ii spune lui Piciorus ca va dispune neinceperea urmaririi penale a lui Lele, pentru ca nu sint probe. In aceeasi zi, procurorul general Tanase Joita anunta insa la radio ca s-a inceput urmarirea penala impotriva lui Lele. Panait isi petrece restul zilei cu colegii sai: implinea 29 de ani. Nu exista nici un indiciu ca in acea zi s-ar fi intocmit vreun act procedural care sa-l priveasca pe Lele.

1 aprilie 2002, luni. Panait semneaza ordonanta de neincepere a urmaririi penale si i-o prezinta lui Piciorus. Iese furios din biroul acestuia si striga pe culoarele Parchetului General: “Eu nu mai calc in asa Justitie!”.

2 aprilie 2002, marti. Panait se duce la Parchet doar cit sa-si ia concediu. Revenit acasa, ii spune disperat matusii: “Nu mai sint magistrat. La ce au scris ei acolo, nu mai pot fi nici avocat, nici jurisconsult. Nu mai sint nimic, trebuie sa o iau de la zero”.

10 aprilie 2002, miercuri. Dupa o saptămână in care starea sanatatii psihice a tinarului procuror s-a deteriorat, acesta se arunca de pe terasa blocului in care locuia si moare in aceeasi seară la spital.

Comments

comentarii