Acasă » ȘTIRI » Record de alcoolemie la volan în Cluj: 3,50 mg/l alcool pur în sânge!!

Record de alcoolemie la volan în Cluj: 3,50 mg/l alcool pur în sânge!!

Un bărbat de 60 de ani, care a provocat un eveniment rutier cu pagube materiale în localitatea Sălicea, avea, potrivit Poliției, o alcoolemie 3,50 mg/l alcool pur în sânge, ceea ce este un record în Cluj.

Bărbatul a fost reținut de polițiști. ”La data de  28 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Turda au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a unui bărbat de 60 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Bărbatul este cercetat după ce la data de 12 octombrie a.c., în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Sălicea, judeţul Cluj, a provocat un eveniment rutier cu pagube materiale. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că bărbatul emana halenă alcoolică, dar nu au putut să-l testeze cu aparatul etilotest din cauza stării acestuia, stare care a necesitat transportul la spital. Recoltarea probelor biologice a scos în evidenţă o alcoolemie de peste 3,50 mg/l alcool pur în sânge.

La expirarea perioadei de reţinere, bărbatul va fi prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Potrivit polițiștilor, bărbatul era în comă alcoolică și a adormit la volan, neputând fi testat cu aparatul etilotest imediat după incident. Ieri a venit rezultatul alcoolemiei din sânge de la IML Cluj, ceea ce a determinat reținerea acestuia. Amintim că se face dosar penal la 0,8 în sânge.

Alcoolemia record din Cluj de 3,5 se apropie de recordul național înregistrat recent în Galați.

Miercuri, 2 octombrie, în jurul orei 09,40, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au oprit în trafic, pe strada Ştefan cel Mare, din municipiul Galaţi, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 36 de ani, din localitate. ”Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i s-au prelevat mostre biologice, în urma testelor de laborator rezultând o alcoolemie de 4.08 g/l alcool. Mai mult, făcându-se verificări în bazele de date ale poliţiei, s-a constatat că persoana în cauză avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina