Rechizitoriul soției senatorului Cordoș, trimisă în judecată pentru că făcea rost de job-uri pe bani, arată că pilele lui la Inspectoraul Școlar nu au funcționat, dar ea a aranjat ușor concursul pentru postul de autopsier la IML Cluj.
În rechizitoriu se arată că Mihaiela Cordoș i-a promis unei femei că soțul ei, senatorul Alexandru Cordoș, prin inspectorul școalar Valentin Cuibus, coleg de partid la PSD, îi va obține un post de profesor de educație fizică. Senatorului nu i-a mers însă cu Cuibus.
”În cursul anului 2010, inculpata Bidian Irina i-a remis cu titlul de împrumut fără dobândă, pentru o perioadă de trei zile, inculpatei Cordoş Mihaiela Lucia, referent la Serviciul Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare (Serviciul R.U.N.O.S.) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj suma de 40.000 lei, sumă pe care susnumita nu a restituit-o la termenul convenit, ci i-a remis-o în parte, în rate, în anii următori, invocând dificultăți financiare. În prezent a rămas de restituit suma de 3.000 lei.
În toamna anului 2014, pentru sprijinul oferit, respectiv acordarea cu împrumut a sumei de 40.000 lei, inculpata Bidian Irina i-a solicitat inculpatei Cordoş Mihaiela Lucia ca prin influenţa pe care aceasta a pretins că o are direct şi prin intermediul soţului său, inculpatul Cordoş Alexandru, la inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj să îi obţină un post de profesor suplinitor pentru catedra de educaţie fizică pe raza municipiului Cluj Napoca.
Solicitarea din partea inculpatei Bidian Irina a survenit în contextul în care, pe de o parte, inculpata Cordoş Mihaiela Lucia, ulterior primirii împrumutului, n-a restituit conform înţelegerii, s-a oferit să o ajute pe aceasta în situaţia în care ar avea nevoie de vreun serviciu şi, pe de altă parte, a afirmat că soţul acesteia, senatorul Cordoş Alexandru se bucură de influenţă asupra inspectorului şcolar general de la ISJ Cluj, Cuibus Valentin, şi că va interveni personal la acesta pentru a-i obţine locul de muncă promis.
În contextul menţionat mai sus, la solicitarea inculpatei Cordoş Mihaiela Lucia, inculpatul Cordoş Alexandru a intervenit pe lângă inspectorul şcolar general al ISJ Cluj pentru obţinerea postului de profesor suplinitor la o şcoală din Cluj Napoca pentru catedra de educaţie fizică. Demersurile făcute de inculpatul Cordoş Alexandru pe lângă inspectorul şcolar general nu au avut ca finalitate obţinerea postului de profesor.”, arară actul de trimitere în judecată.
De altfel, pe numele lui Alexandru Cordoș a fost disjuns un dosar la DNA Cluj: ”În cauză, prin ordonanţa cu numărul 146/P/2014 din data de 15.06.2015, s-a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpatul Cordoş Alexandru cu privire la faptele reţinute în sarcina sa prin actul de inculpare şi formarea unui nou dosar la DNA – Serviciul Teritorial Cluj.”
Postul de autopsier, cel mai scump
Potrivit rechizitoriului, ”inculpatul Salanţă Gheorghe a remis inculpatei Cordoş Mihaiela Lucia, o sumă de 10.000 lei pentru ca prin influenţa pe care aceasta a pretins că o are asupra membrilor comisiei de corectare/evaluare pentru ocuparea posturilor în cadrul acestei instituţii, să intervină pe lângă aceștia în scopul obținerii unui post de autopsier de către inculpatul Salanţă Sorin (fiul inculpatului Salanţă Gheorghe), cu ocazia concursurilor ce urmau să fie organizate de instituția în cauză în perioada următoare.
Înţelegerea frauduloasă a intervenit între inculpaţii Salanţă Gheorghe şi Cordoş Mihaiela Lucia în cursul anului 2013, când s-a şi remis o parte din bani. Restul au fost remiși inculpatei Cordoș Mihaiela Lucia de inculpatul Salanţă Gheorghe în mai multe tranșe în perioada 2013-2014.
Concursul a fost organizat de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj în perioada 20.11.2014 (proba scrisă) – 24.11.2014 (proba orală). În urma concursului inculpatul Salanţă Sorin a ocupat unul din cele două posturi de autopsier scoase la concurs. La concursul menționat mai sus, prin Decizia nr. (…) /14.11.2014 a conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, inculpata Cordoș Mihaiela Lucia a făcut parte din Comisia de concurs în calitate de secretar.”
23 de oameni au recunoscut că cumpărarea de influență
”În perioada 2010-2014 inculpata Cordoș Mihaiela Lucia, referent la Serviciul Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare (Serviciul R.U.N.O.S.) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, a fost implicată în fapte de corupţie pretinzând şi primind sume de bani de la persoane faţă de care a afirmat că prin influenţa de care se bucură ea sau soţul său inculpatul Cordoş Alexandru, senator în Parlamentul României, la angajaţi cu funcţii de decizie de la diverse instituţii (Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Cluj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, etc ) le va obţine promovări de examene pentru ocuparea unor posturi scoase la concurs, numirea/obţinerea unor locuri de muncă temporare sau definitive, rezolvarea unui dosar de pensie pentru caz de boală. Sumele solicitate și primite de inculpată sunt cuprinse între 1.000 și 10.000 lei, respectiv între 500 și 2.000 euro.”, se arată în rechizitoriu.
23 de oameni au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Cluj și au acceptat pedepse de la 2 la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influență sau complicitate la trafic de influență (o persoană). Acordurile de recunoaștere au fost trimise la Tribunalul Cluj pentru a fi aprobate.