Proiectul singurului candidat care s-a înscris la procedura pentru funcția de președinte al Înaltei Curți, Lia Savonea, este plin de intenții bune, însă oamenii din sistemul judiciar nu văd cu ochi buni preluarea de către Savonea a conducerii ÎCCJ, având în vedere perioada când a condus Consiliul Superior al Magistraturii și deciziile controversate în domeniul penal la care luat parte atât la Curtea de Apel București, cât și la Înalta Curte, despre care presa a scris pe larg.
”Subsemnata Lia Savonea, judecător în cadrul Secţiei Penale a instanţei supreme, candidez pentru funcţia de preşedintc al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu încrederea că, printr-un efort comun, putem întări fundamentele j ustiţiei noastre.
Candidez nu pentru o funcţie în sine, ci pentru a contribui la consolidarea unei direcţii stabile şi credibile a instanţei supreme.
Voi promova un mod de conducere cumpătat, bazat pe consultare, predictibilitate şi claritatea obiectivelor.
Cred că, împreună cu Secţia pentru Judecători, putem construi o justiţie puternică, credibilă prin atitudine şi respectată prin ceea ce face.
Vin în faţa dumneavoastră cu gândul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are nevoie de o reconstrucţie de imagine, ci de o reconfirmare a încrederii prin coerenţă, muncă şi principii solide.
Împreună putem da această direcţie.”, a scris Savonea în introducere.
Iar partea de final a proiectului, denumită ”În loc de concluzii”, este apoteotică.
”Imaginea instantei supreme, a justitiei în ansamblu, presupune un efort colectiv, o responsabilitate deosebită.
Candidez pentru această functie cu hotărârea de a dovedi că se poate exercita cu demnitate, echilibru şi rigoare. Cred că justiţia nu poate fi cu adevărat independentă decât cu oameni care să-şi asume greutatea acestei independente.
Cred conducere care nu caută confortul, ci responsabilitatea în tot ce face, care nu face compromisuri de conjunctură, ci rămâne ataşată principiilor chiar şi atunci când acestea incomodează.
Credibilitatea justitiei începe cu judecătorii. Cred într-o justiţie care nu se ascunde în spatele independentei, ci o exercită cu asumare şi echilibru.
Înalta Curte trebuie să fie un reper prin exigentă, profesionalism şi integritate, iar cei care o conduc trebuie să fie primii care oferă acest exemplu.
Ca preşedinte, îmi asum misiunea de a creşte responsabilitatea în interiorul instituţiei şi în relatia cu societatea. Voi conduce cu asumare, pentru că numai în acest fel putem întări încrederea într-o justiţie dreaptă, demnă şi independentă.
O justitie autentică acţionează exclusiv în limitele legii şi după regulile dreptului. O astfel de justiţie este temelia statului de drept.
Consider că nu există stat de drept împotriva drepturilor.
Fără a fi înţeleasă ca tolerantă fată de încălcarea legii, această linie de gândire va urmări să asigure coerenţa preeminenţei dreptului şi a elementelor sale esenţiale în sens profesional, respectiv absenta arbitrariului, securitate juridică, respectarea drepturilor şi libertăţilor, nediscriminare şi egalitate în fata legii.
Justitia trebuie să îi protejeze pe toti cetătenii, fără discriminare, împotriva arbitrariului şi a abuzului de putere. O justitie dreaptă este aceea care nu se lasă influentată de poziţia socială, economică sau politică a celor pe care îi judecă. Justiţia trebuie să manifeste diligentă sporită pentru ca şi persoanele vulnerabile (cei lipsiţi de mijloace materiale, lipsiti de apărare) să îşi poată valorifica în mod real şi egal cu ceilalti drepturile. Adevărata putere a justiţiei constă în capacitatea ei de a fi dreptul tuturor.
Judecătorul care respectă drepturile procesuale ale celor pe care îi judecă nu apără infractorii, ci apără civilizaţia juridică. Hotărârile judecătoreşti trebuie să se întemeieze exclusiv pe lege, pe probe şi pe conştlinţa judecătorului imparţial, nu pe emoţia colectivă de moment, inerentă şi firească în cazul unor încălcări grave ale valorilor sociale.
Respectarea drepturilor fundamentale nu este un obstacol în calea justiţiei, ci garanţia că justiţia este autentică, legitimă. A avea respect pentru proceduri, pentru limitele legii, nu înseamnă toleranţă faţă de comportamentul ilicit. Un stat care combate infracţiunea cu mijloace arbitrare nu este puternic, ci periculos.
Consider că adevăratul stat de drept este acela care ştie să fie ferm fără a deveni abuziv, aceasta fiind una dintre valorile în slujba căreia imi voi concentra, în continuare, întreaga pricepere şi efort profesional.”, a scria judecătoare LIa Savonea.
Proiectul poate fi descărcat AICI
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


