fbpx
Camera intimă Penitenciarul Gherla ©Cosmin Bumbutz. www.bumbutz.ro

Proiect de lege: Arestații preventiv au dreptul la vizită intimă după 60 de zile

Între proiectele trimise recent de Ministerul Justiției la Guvern pentru aprobare se numără și modificarea legii privind executarea pedepselor și măsurilor preventive în sensul că se acordă vizite intime și celor arestați preventiv, nu doar celor care execută pedepsele, cum este în prezent.

Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

La articolul 69, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Pot beneficia de vizită intimă persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a) sunt condamnate definitiv și sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate, respectiv sunt arestate preventiv în cursul judecății;

b) există o relație de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relație de parteneriat similară relațiilor stabilite între soți;

c) nu au beneficiat de permisiunea de ieșire din penitenciar în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, în cazul persoanelor condamnate;

d) nu au fost sancționate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancțiunea a fost ridicată în cazul persoanelor condamnate, iar în cazul persoanelor arestate preventiv în cursul judecății în ultimele 30 de zile anterioare solicitării;

e) participă activ la activități și programe educaționale, de asistență psihologică și asistență socială ori la muncă.”

La articolul 69, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (41), cu următorul cuprins:

„(41) În cazul în care între momentul aprobării cererii și cel al acordării dreptului deținutul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (1), vizita intimă nu se acordă.”

La articolul 110 alineatul (1), literele b) și d) se abrogă.

După articolul 112 se introduce un nou articol, articolul 1121, cu următorul cuprins:

Art. 1121. Vizita intimă în cazul persoanelor reținute sau arestate preventiv aflate în centrele de reținere și arestare preventivă

1) Pot beneficia de vizită intimă persoanele arestate preventiv în cursul urmăririi penale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a) există o relație de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relație de parteneriat similară relațiilor stabilite între soți;

b) există acordul procurorului care efectuează urmărirea penală sau supraveghează efectuarea urmăririi penale;

c) au trecut cel puțin 60 de zile din momentul punerii în executare a măsurii preventive privative de libertate sau al primirii în centru;

d) nu au fost sancționate disciplinar pe o perioadă de 60 de zile anterioară solicitării vizitei intime sau sancțiunea a fost ridicată;

e) participă activ la activități de muncă neremunerată.

(2) Dispozițiile art. 69 alin. (2) – (5) se aplică în mod corespunzător.”

Comments

comentarii

Pompierii clujeni au intervenit, sâmbătă după amiază, la stingerea unui incendiu ce a cuprins podul unei case din comuna Căianu. Din fericire, nu au existat victime.... Citește mai mult
Ultima modernizare a Pieței Mărăști datează de pe vremea lui Ceaușescu, dar acest lucru este pe cale să se schimbe. Zona, rămasă „în secolul trecut” din punct de vedere a amenajărilor urbane, va fi modernizată și revitalizată.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!