Acasă » PROCESE » Procesul lui Apostu se apropie de final

Procesul lui Apostu se apropie de final

Procesul fostului primar al Clujului, Sorin Apostu, s-ar putea termina chiar la următorul termen din data de 21 mai 2014. Instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) mai are de audiat patru martori în proces, între care directorul Companiei de Transport Local Cluj, Liviu Neag.

La termenul trecut, din 9 aprilie, instanţa a audiat-o pe Aspazia Droniuc, denunţător în dosar.  Potrivit unor surse care au asistat la şedinţa de judecată, declaraţia dată de aceasta în instanţă a fost favorabilă lui Sorin Apostu.   “La întrebarea dacă Sorin Apostu i-a cerut vreodată ceva, Droniuc a spus că fostul primar nu i-a cerut nimic şi că ea a considerat că trebuie să-i dea drept mulţumire pentru că a încheiat contracte de asigurare a parcului auto al regiei de transport”, a menţionat sursa.  Potrivit anchetatorilor, Droniuc i-ar fi dat lui Apostu 49.000 de euro sub forma unor contracte fictive încheiate cu avocata Monica Apostu, soţia fostului primar.

Deşi iniţial, la termenul din 24 martie, ÎCCJ a respins audierea directorului Companiei de Transport Local (fosta regie), Liviu Neag, după declaraţia Aspaziei Droniuc, instanţa a considerat că se impune audierea directorului. Alături de acesta mai sunt de audiat 3 martori, între care fostul viceprimar Laszlo Attila.

Sentinţa pe care o va pronunţa ÎCCJ în cazul Apostu va fi irevocalbilă.  Anterior, Curtea de Apel Târgu Mureş l-a condamnat pe fostul primar la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în formă continuată, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru instigare la spălare de bani în formă continuată, primire de foloase necuvenite şi  instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătură cu denunţătorul Aspazia Droniuc.  Pedepasa totală este de 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare. Soţia lui Apostu, Monica Apostu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare  pentru complicitate la trafic de influenţă în formă continuată, spălare de bani în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în legătură cu denunţătorul Aspazia Droniuc.  Celălalt inculpat, omul de afaceri Călin Stoia, acuzat că i-ar fi dat 45.000 euro fostului primar, tot prin contracte cu soţia, a fost achitat la Curtea de Apel Târgu Mureş.

 

 

 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns