Acasă » PROCESE » Primarul din Baciu, Florin Mureșan, a dat-o în Bara în procesul cu ANI. Vezi motivarea!

Primarul din Baciu, Florin Mureșan, a dat-o în Bara în procesul cu ANI. Vezi motivarea!

Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea primarului comunei Baciu, Florin Ioan Mureșan, împotriva raportului Agenției Naționale de Integritate, care l-a declarat incompatibil pentru că pe timpul mandatului actual a fost și angajat la mai multe societăți.

Curtea a primit informații de la Direcția de Finanțe cu privire la veniturile lui Mureșan de la firme. Acesta a invocat în apărare, prin avocatul Ciprian Păun, că ANI a primit date de la ITM și Fisc contrar unei directive europene, așa cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Bara. Numai că instanța Curții de Apel a arătat că în speța primarului cu ANI nu este incidentă cauza Bara. Florin Mureșan a atacat sentința, iar recursul a fost înregistrat la Înalta Curte.

Motivarea sentinței Curții de Apel Cluj

Asupra cauzei de față, din actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

I. Cadrul factual și legal reținut în raportul de evaluare atacat

1) Prin raportul de evaluare nr.8765/G/II/ din 2.03.2015 emis de pârâta ANI au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul incompatibilităților reținându-se că, în exercitarea funcției de primar pentru mandatul 2012-2016 al comunei Baciu, județul Cluj, reclamantul Mureșan Ioan Florin  a nesocotit interdicția prevăzută de dispozițiile art.87 alin.1 lit. d) din Legea nr.161/2003 și nu a respectat dispozițiile art.91 alin.3 teza I din același act normativ.

Sub aspect factual, pârâta  a constatat că reclamantul,  în perioada 15.06.2012 (data validării alegerii în funcția de primar)- 18.10.2013, a deținut simultan cu funcția de primar diferite funcții de conducere ori de execuție la diferite societăți comerciale după cum urmează: funcția de inginer manager la SC ERGOWAT CONSTRUCT SRL până la data de 15.03.2014; funcția de inginer diplomat la GEFIN ITALIA SRL până la data de 25.04.2014; funcția de inginer diplomat la SA GO TEX SRL SRL până la data de 25.04.2013; funcția de inginer electrotehnician la ELECTROTERRA SRL până la data de 16.10.2013; funcția de director tehnic la ROMMEDIA EXIM SRL până la data de 16.10.2013; funcția de inginer electrotehnist la SCD IMPORT EXPORT SNC  până la data de 18.10.2013.

II. Aprecierea Curții

2) Curtea constată că situația de fapt reținută în actul administrativ atacat a fost confirmată de probele administrate în cauză. În adevăr, din adresele 23674/15.04.2014 si nr.25563/12.06.2014 emise de INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ CLUJ (în continuare ITM) la cererea pârâtei (f.107-f.127 vol. I, dosar nr.342/33/2015), care se coroborează cu contractele individuale de muncă transmise pârâtei de societățile menționate în raport si cu deciziile de încetare a raporturilor de muncă (f.128- f.186 vol. I, dosar nr.342/33/2015) rezultă neechivoc că în perioada 15.06.2012 (data validării alegerii în funcția de primar pentru mandatul 2012-2016, conform sentinței civile nr.4974/CC/2012 din 15.06.2012 a Judecătoriei Cluj Napoca, f.76 vol. I dosar nr.342/33/2015) – 18.10.2013 reclamantul a deținut simultan cu funcția de primar diferite funcții de conducere ori de execuție la respectivele societăți comerciale.

Curtea observă că în cazul societăților GEFIN ITALIA SRL și SA GO TEX SRL raporturile de muncă au încetat la data de 1.05.2013, iar nu la data de 25.04.2014 cum este menționat în raportul de evaluare; de asemenea, în cazul societăților ELECTROTERRA SRL și ROMMEDIA EXIM SRL  raporturile de muncă au încetat la data de 17.10.2013, iar nu la data de  16.10.2013 cum este menționat în raportul de evaluare.

Toate aceste aspecte rezultă din situația reclamantului prezentată de ITM (f.126 vol. I, dosar nr.342/33/2015); se observă însă că aceste erori (care pot fi chiar calificate ca erori materiale) nu influențează în nici un mod situația factuală din speță. Din această situație mai rezultă că raporturile de muncă au încetat prin acordul părților, conform art.55 lit. b) Codul muncii.

3) Curtea nu poate primi apărările reclamantului deduse prin acțiunea introductivă potrivit cărora, pe de-o parte, în considerarea prevederilor art.50 lit. d) din Codul muncii, la momentul alegerii reclamantului în funcția de primar contractul de muncă  a fost suspendat de drept, iar, pe de altă parte, că în perioada relevantă nu a încasat nicio sumă de bani de la aceste societăți cu titlu de salariu, aspect ce i-a întărit convingerea că societățile respective au dispus suspendarea contractelor de muncă odată cu dobândirea unei funcții executive.

În adevăr, conform art.50 alin.1 lit. d) din Codul muncii, contractul individual de muncă se suspendă de drept în situația exercitării unei funcții în cadrul unei autorități executive, legislative ori judecătorești, pe toată durata mandatului, dacă legea nu dispune altfel.

Or, Curtea notează mai întâi că această normă legală nu trebuie privită izolat (cu atât mai mult cu cât teza finală prevede o derogare în ipoteza  în care legea dispune altfel) ci în mod sistematic, prin raportare la economia dispozițiile relevante (reținute ca atare și de inspectorul de integritate în raport) ale  Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției (în continuare Legea nr.161/2003)

În primul rând, relevante în speță sunt chiar prevederile art.87 alin.1lit.d) din actul normativ anterior individualizat care dispun că funcția de primar este incompatibilă cu orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale.

Dacă s-ar îmbrățișa teza reclamantului ar însemna ca norma înscrisă la art.87 alin.1 lit. d) (mai exact, ipoteza normativă incidentă speței) să fie privată de orice efect util, contrar regulii de interpretare logică exprimată prin adagiul potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul în care să nu se aplice (actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat); se admite în doctrina de specialitate că, deși această regulă de interpretare este prevăzută de art.1268 alin.3 Cod civil (articol corespondent cu art.978 din Codul civil de la 1864), pentru interpretarea contractelor, pentru identitate de rațiune ea este extinsă și la interpretarea normelor juridice.

Astfel, dacă s-ar admite poziția reclamantului potrivit căreia intervenirea suspendării de drept are efect exonerator în materia incompatibilităților (chiar și în cazul în care, în fapt, cum este cazul în speță, contractele de muncă și-au produs efectele în continuare, după dobândirea calității de primar), dispoziția legală înscrisă în articolul menționat nu-și va găsi, practic, aplicare.

Tocmai de aceea art.91 alin.1 prima teză din Legea nr.161/2003 prevede că starea de incompatibilitate intervine după validarea mandatului, iar, potrivit alin.3 prima teză  a aceluiași articol, alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție.

În raport cu aceste prevederi legale, clare și previzibile, Curtea reține că reclamantul avea posibilitatea să-și reprezinte exigențele pe care acestea le impuneau și să fie în măsură să prevadă consecințele comportamentului pe care era obligat să îl adopte.

Cu alte cuvinte, cu o minimă diligență reclamantul putea să evite starea de incompatibilitate prin efectuarea demersurilor legale pentru încetarea contractelor de muncă.

Prin urmare, reclamantul nu poate să invoce necunoașterea acestor dispoziții legale în materia incompatibilităților, incidente odată cu validarea sa ca primar, așa încât atitudinea acestuia de a considera că respectivele societăți au suspendat contractele individuale de muncă sau că ar fi trebui să-i desfacă contractele de muncă prin neprezentarea sa la locul de muncă este una culpabilă (în plus, Curtea observă că în cazul  ROMMEDIA EXIM SRL reclamantul are calitatea de asociat, aspect reținut de pârâtă în raportul de evaluare, așa încât reclamantul cunoștea situația acestei societăți).

În adevăr, toate persoanele sunt prezumate a cunoaște legea și nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea ei sau cunoașterea ei greșită (nemo censetur ignorare lege) cu atât mai mult cu cât, odată cu dobândirea statului de primar, reclamatul  era ținut de a respecta și îndeplini obligațiile specifice acestei funcții, inclusiv de a respecta regimul juridic al incompatibilităților.

În plus, Curtea reține  că  aceste contracte au continuat să fie executate în fapt și după validarea mandatului de primar până la data încetării acestora în temeiul acordului părților.

Astfel, contrar afirmației reclamantului că nu a primit drepturile salariale aferente contractelor de muncă încheiate cu societățile menționate în raportul de evaluare, Curtea observă că potrivit situației comunicate instanței de Directia Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca – Administratia Judeteană a Finantelor Publice Cluj (f.296-300 vol. I, dosar nr.342/33/2015) în anii fiscali 2012-2013 acesta a realizat venituri din salarii, salarii ce au fost plătite chiar de respectivele societăți comerciale (spre exemplu, în anul 2012, de la Gefin Italia SRL a obținut un venit salarial net de 3.327 lei, f.299 vol. I, dosar nr.342/33/2015; în anul fiscal 2013, spre exemplu, de la Rommedia Exim SRL, reclamantul a obtinut un venit salarial net de 1.098 lei, f.297 vol. I, dosar nr.342/33/2015).

Această împrejurare se coroborează si cu faptul că respectivele societăti, în calitate de angajatori, au plătit contribuțiile la fondul de pensii, asa cum rezultă din adresa Casei Judetene de Pensii Cluj (f.5-6 vol. II, dosar nr.342/33/2015*; de menționat că dosarul nr.342/33/2015 a
devenit dosarul cu nr.342/33/2015* ca urmare a înființării în cadrul Curții de Apel Cluj a Sectiei a III-a civilă si a transpunerii dosarului la noua secție). De asemenea, calitatea de angajat al reclamantului în perioada relevantă din speță rezultă si din declarația martorului G.S., administrator al societăților Gefin Italia SRL si SA Go Tex SRL, potrivit căreia reclamantul a primit efectiv salariu prin virament bancar în baza statului de plată (f.10, vol. II, dosar nr.342/33/2015*).

Prin urmare, adresele emise de Rommedia Exim SRL, Electroterra SRL, ERGOWAT CONSTRUCT SRL si SC S.C.D. IMPORT EXPORT SNC (f.7-11, vol.II dosar nr.342/33/2015) din care rezultă că reclamantul nu a primit drepturile salariale nu corespund adevărului, fiind contrazise de evidențele oficiale deținute de autoritățile publice mai sus arătate.

De asemenea, nici declarația martorului N.R.A. (f.2, vol. II, dosar nr.342/33/2015*), care are calitatea de împuternicit al administratorului SC ERGOWAT CONSTRUCT SRL, nu reflectă adevărul câtă vreme din situația veniturilor din salarii comunicate de fisc rezultă că în anul 2012 reclamantul a realizat un venit net de 3.360 lei, iar în anul 2013 acelasi venit net de 3.360 lei (f.299, f.297, vol. I dosar nr.342/33/2015); această declaratie este si contradictorie câtă vreme se recunoaste de martor că s-au plătit contribuțiile către stat, însă Curtea remarcă că plata acestora ar fi lipsită de sens dacă în prealabil angajatul nu ar fi beneficiat de venituri salariale.

Împrejurarea că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația corelativă (de a presta munca sau de a-și îndeplini atribuțiile potrivit fișei postului) raportului de muncă este irelevantă în speță câtă vreme este neechivoc că reclamantul a beneficiat de venituri salariale și de o contribuție mai mare la fondul de pensii.

În fine, reclamantul a invocat în sprijinul demersului său art.15 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (în continuare Carta) care prevede că orice persoană are dreptul la muncă și dreptul de a exercita o ocupație aleasă sau acceptată în mod liber.

Or, Curtea observă că, sub aspectul dreptului invocat, prezentul litigiu este unul pur intern, așa încât textul invocat este străin de natura cauzei câtă vreme potrivit art.51 alin.1 din Cartă dispozițiile acesteia se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii (prin urmare, domeniul de aplicare al Cartei este restrâns la relațiile care presupun un element unional, ceea ce în speță, cu privire la dreptul de muncă, nu se verifică).

Textul din dreptul intern corespunzător, care își are sediul materiei în Legea fundamentală (art.41 alin.1 din Constituția României) trebuie interpretat în sensul în care libertatea alegerii profesiei, a meseriei și a locului de muncă nu este incompatibilă cu stabilirea condițiilor în care poate fi exercitată o profesie, pentru ca aceasta să corespundă naturii și finalității sale (Decizia CCR nr.321 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr.1144 din 3 decembrie 2004); cu alte cuvinte, dreptul fundamental la muncă presupune exercitarea acestuia cu respectarea obligațiilor legale specifice, inclusiv cu privire la respectarea regimului juridic al incompatibilităților.

4) Cât privește invocarea de către reclamant pe parcursului prezentului litigiu a unui motiv de nulitate a actului administrativ atacat întrucât pârâta a prelucrat date cu caracter personal cu încălcarea dreptului unional, mai exact a prevederilor Directivei 95/46 (art.10, 11 și 13), astfel cum au fost interpretate de CJUE în cauza Bara (C-201/14), Curtea, cu titlu preliminar, observă că acest motiv de nulitate nu a formulat prin acțiunea introductivă, ci a fost dedus instanței oral prin invocarea cauzei Bara în ședința publică din 16 noiembrie 2015 și reiterat cu ocazia punerii de concluzii orale pe fond, precum și prin concluziile scrise.

Curtea apreciază că în speță cauza Bara nu mai putea fi invocată câtă vreme prin acțiunea introductivă nu s-au invocat critici în legătură cu respectarea procedurii de evaluare a incompatibilităților sun aspectul colectării datelor cu caracter personal (acest aspect a fost pus în discuția reclamantului în ședința publică din 14.12.2015).

Altfel, ar fi eludate dispozițiile imperative privind termenul de contestare a raportului de evaluare în 15 zile de la primirea acestuia, conform art.22 alin.1 din Legea nr. 176/2010 (raportul de evaluare a fost comunicat la data de 5.03.2015, f.13, vol. I, dosar nr.342/33/2015, iar cauza Bara a fost invocată la data de 16.11.2016); nimic nu l-a împiedicat pe reclamant să critice raportul de evaluare sub aspectul procedurii de colectarea a datelor cu caracter personal (existând în corpul Legii nr.176/2010 dispoziții care protejează persoana evaluată sub acest aspect, inclusiv prin aplicarea sancțiunii nulității absolute: art.13, art.15, raportat la art.20) chiar dacă la momentul comunicării raportului nu fusese pronunțată hotărârea preliminară în cauza Bara

În plus, și pe fondul susținerilor reclamantului, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, conform art. 8  din Legea nr.176/2010:  „(1) Scopul Agenției este asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale, prin exercitarea de responsabilități în evaluarea declarațiilor de avere, a datelor și informațiilor privind averea, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităților și a conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcțiilor și demnităților publice. În îndeplinirea acestui scop, Agenția poate dezvolta relații de colaborare prin încheierea de protocoale cu entități din țară sau din străinătate.

(2) Activitatea de evaluare efectuată de inspectorii de integritate din cadrul Agenției se desfășoară cu privire la situația averii existente pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice, a conflictelor de interese și a incompatibilităților persoanelor care fac obiectul prezentei legi, conform prevederilor acesteia, care se completează cu dispozițiile actelor normative în vigoare.

(3) Principiile după care se desfășoară activitatea de evaluare sunt legalitatea, confidențialitatea, imparțialitatea, independența operațională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum și prezumția dobândirii licite a averii”.

Curtea mai observă că Legea nr.176/2010 prevede care este procedura de urmat de către inspectorii de integritate în activitatea de instrumentare a datelor și informațiilor cu caracter personal, activitate care este parte integrantă a procedurii de evaluare, aplicabile fiind dispozițiile art.20 raportat la art.13 și 15.

Astfel, dacă, în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, informează despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere (art.20 alin.1), iar persoana informată potrivit prevederilor alin. (1) este invitată să prezinte inspectorului de integritate date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris (art.20 alin.2)

Informarea și invitarea se vor face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar  persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat și are dreptul de a prezenta orice date ori informații pe care le consideră necesare (art.20 alin.3 și 4)

În fine, art.20 alin.5 trimite la prevederile art. 13 și 15 care se aplică în mod corespunzător.

Astfel, după repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice (art.13 alin.1).

Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută (art.13 alin.2).

În acest sens, pe parcursul desfășurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituțiilor și autorităților publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, documentele și informațiile necesare desfășurării activității de evaluare, cu obligația păstrării confidențialității, iar, la solicitarea motivată a inspectorului de integritate, persoanele fizice și juridice, conducătorii autorităților, ai instituțiilor sau ai societăților publice ori private, precum și cei ai regiilor autonome sunt obligați să comunice acestuia, în termen de cel mult 30 de zile, datele, informațiile, înscrisurile și documentele solicitate potrivit prevederilor alin. (1), indiferent de suportul acestora, precum și date, informații sau documente pe care le dețin, care ar putea conduce la soluționarea lucrării (art.15 alin.1 și 2 ).

În speță, Curtea observă că aceste prevederi legale sunt în concordanță cu dreptul unional.

În adevăr, art.7 lit.c) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (în continuare Directiva 95/46) dispune că statele membre prevăd că datele cu caracter personal să fie prelucrate numai dacă prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale; or, în raport de scopul și activitatea desfășurată de pârâtă, în mod cert prelucrarea este necesară, altfel ANI nu și-ar putea îndeplini atribuțiile prevăzute de lege.

Pe de altă parte, în speță, Curtea constată că nu a fost nesocotit art.11 alin.1 din Directiva 95/46 câtă vreme reclamantului i s-a comunicat, în conformitate cu dispozițiile art.20 alin.1-4 din Legea nr.176/2010, invitația de a prezenta punctul său de vedere scris și orice alte date sau informații pe care le consideră necesare iar reclamantul, primind invitația de a formula un atare punct de vedere (f.51-54 vol.I dosar nr.342/33/2015), a avut în mod efectiv posibilitatea de a combate datele prelucrate de ANI și, prin urmare, de a-și face orice apărare în cauză.

În acest context, Curtea apreciază că reclamantul nu a invocat practic nicio vătămare, iar, pe de altă parte, observă că realitatea datelor solicitate de ANI de la ITM și de la organele fiscale au fost confirmate de probele administrate nemijlocit în fața instanței.

Spre deosebire de cadrul factual și legal constatat de CJUE în afacerea Bara (C-201/14) (în acest sens sunt relevante pct.35-38 din Hotărârea pronunțată în afacerea Bara), în prezenta cauză ANI are pe temeiul art.15 din Legea nr.176/2006 o bază legală de a obține orice date cu caracter personal care sunt necesare soluționării dosarului de evaluare, iar, în mod corelativ, orice instituție, autoritate publică sau persoană fizică ori juridică are obligația de a comunica asemenea date.

Prin urmare, Curtea constată că transmiterea informațiilor în prezenta cauză a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor art.10 din Directiva 95/46.

Câtă vreme art.10-11 din Directiva 95/46 nu au fost încălcate, nu se mai pune problema necesității existenței unei derogări de la drepturile și obligațiile stabilite prin aceste norme unionale, în conformitate cu art.13 din același act juridic al Uniunii.

Din această perspectivă, contrar tezei formulate de reclamant, Curtea constată că în speță nu este incidentă cauza Bara.

În același context al dreptului unional, se impune precizarea că prin încheierea din ședința publică din 14.12.2015 Curtea a respins cererea de sesizare a CJUE în temeiul art.267 TFUE prin care reclamantul a cerut ca instanța de la Luxemburg să răspundă la următoarea întrebare: „Procedura prin care o autoritate publică solicită unor instituții publice, persoane fizice și juridice de drept privat informații financiare, contractuale și comerciale referitoare la situația unei persoane fizice, fără a informa persoana cercetată cu privire la faptul că s-au solicitat aceste informații de la persoanele anterior menționate, constituie o încălcare a prevederilor art.11 din Directiva 95/46/CE? ”.

Pentru a respinge cererea de sesizare a CJUE cu pronunțarea asupra întrebării preliminare, Curtea a avut în vedere că art.267 TFUE prevede că o instanță de nivel național poate supune atenției Curții de Justiție chestiunile de interpretare sau de validitate a dreptului Uniunii, cu care se confruntă ea însăși, dacă această instanță de nivel național estimează că este necesară o decizie cu privire la acest subiect pentru a se pronunța.

Se impune precizarea că, în regulă generală, atunci când chestiunea este supusă atenției unei instanțe de nivel național ale cărei decizii nu sunt susceptibile de o cale de atac de drept intern, transmiterea către Curtea de Justiție nu este o simplă opțiune, ci chiar o obligație.

Cu toate acestea, există trei excepții de la obligația de trimitere ce le revine jurisdicțiilor supreme: teoria actului clar (in claris not fit interpretatio); lipsa de pertinență a chestiunii și în fine existența unei hotărâri anterioare a Curții referitoare la o chestiune identică.

În speță, Curtea a reținut că nu este necesară trimiterea preliminară în considerarea teoriei actului clar (dacă jurisdicția internă ale cărei decizii nu sunt susceptibile de o cale de atac nu este obligată să trimită întrebarea preliminară în această situație cu atât mai mult instanța națională care judecă în primă instanță nu are o atare obligație).

Reclamantul invocă în cererea sa de sesizare a CJUE împrejurarea că art.5 alin.2 lit. c) din Legea nr.677/2001 a transpus în mod greșit prevederile art.7 lit. c) și art.11 din Directiva 95/46.

Însă, Curtea reține că din economia Directivei 95/46 nu rezultă interdicția adresată statelor membre  de a nu prevedea printr-un act legislativ intern că, în cazul în care prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale a operatorului, consimțământul persoanei vizate nu este cerut.

În adevăr, dacă ar fi nevoie de consimțământul persoanei vizate într-o atare situația s-ar bloca activitatea autorității publice respective, chiar dacă aceasta are ca scop realizarea interesului public, în speță asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale.

În plus, prevederile din Legea nr.176/2010 conțin norme de procedură de natură să garanteze protecția persoanei evaluate în privința prelucrării datelor cu caracter personal, așa încât nu se poate considera că au fost încălcate dispozițiile art.11 din Directiva 95/46.

5) În concluzie, Curtea reține că în perioada 15.06.2012 – 18.10.2013, în exercitarea funcției de primar pentru mandatul 2012-2016 al comunei Baciu, județul Cluj, reclamantul Mureșan Ioan Florin s-a aflat în stare de incompatibilitate, nesocotind astfel interdicția prevăzută de dispozițiile art.87 alin.1 lit. d) din Legea nr.161/2003.

III. Soluția Curții

În raport de toate aceste considerente, Curtea în temeiul art.24 din Legea nr.176/2010 va respinge acțiunea în contencios formulată de reclamant.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina