Acasă » OPINII-ANALIZĂ » Practică notarială neunitară în privința vânzării imobilelor din zona centrală a Clujului

Practică notarială neunitară în privința vânzării imobilelor din zona centrală a Clujului

Notarul public Tony Gorun atrage atenția asupra unei practici notariale neunitare în privința vânzării imobilelor din zona centrală a Clujului. Unii notari cer părților contractuale adresă privind neexercitarea dreptului de preemțiune la cumpărare al Statului Roman, iar alții nu.

Preemțiunea Statului la cumpărarea unui imobil situat în zona centrală – Invitație la dezbatere

Legea 422/2001 privind protejarea Monumentelor istorice reglementează ansambul urban – centrul istoric al Clujului ca fiind monument istoric. Din acest motiv unii colegi notari solicită parților, în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpăre ce are ca obiect orice fel de apartament situat în centrul orasului, obtinerea adreselor de neexercitare a dreptului de preemțiune la cumpărare al Statului Roman, susținând că practic se vinde un element din acel Ansamblu Urban.

Alti notari nu solicită aceste adrese, motiv pentru care părțile care vând, respectiv cumpară un astfel de imobil, nu înteleg de ce unii cer iar alții nu.

Amintim că neexercitarea  – in condițiile legii – a dreptului de preemțiune la cumparare a Statului Roman, cand se vinde un imobil monument istoric, duce la nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat.

Personal ma situez de parte acelora dintre colegi care nu cer aceste adrese pentru următoarele motive:

Practic, discuția se poate rezuma la urmatoarea intrebare: Putem considera monument istoric un imobil situat in zona centrala, chiar daca acesta nu apare în lista monumentelor istorice emisă de Ministerul Culturii si nu are cod de monument doar pentru locul situării?

Ansamblul urban Centrul istoric al Clujului este foarte întins

În lista monumentelor istorice emisă de Ministerul Culturii sunt enumerate cu cod de monument, monumentele istorice în individualitatea lor. Ansambul urban – centrul istoric al Clujului apare în aceasta listă ca fiind monument istoric si are cod de monument CJ II –a-A. Atenție e vorba de ansamblul urban in î întregimea lui, nu de imobilele care compun ansamblul urban.

Cand se vinde întreg Ansamblul Urban al Clujului (adica tot centru vechi sau o cota parte determinata din el) catre Primaria din Paris, atunci există obligativitatea legală a exercitarii  dreptului de preemțiune la cumpărare a Statului Roman. Daca am considera că respectivul imobil constituie parte integrantă din Ansamblul Urban definit ca monument și din acest motiv ar fi obligatorie exercitarea dreptului de preemțiune la cumparare a Statului Roman, pentru a fi valabil întocmită această procedură, ar trebui indeplinita nemijlocit la Ministerul Culturii și nu la Direcțiile Județene a Ministerului Culturii, conform prevederilor aceleași legi.

La Direcția Județeană Patrimoniu National Cultural Cluj se fac demersuri pentru neexercitarea dreptului de preemțiune la cumpărare,  doar pentru monumentele istorice care au cod de monument din categoria celor care apar în lista cu litera B sau C. Apreciez că procedura îndeplinită in Cluj Napoca nu produce efectul juridic urmarit. Pe cale de consecință adresele de neexercitare a dreptului de preemțiune  emise de catre autoritatile publice locale, în speță Primaria Mun. Cluj Napoca si Consiliul Județean, nefiind declinate in conformitate cu legea de către Ministerul Culturii ci de Directia Judeteana Patrimoniu National Cultural Cluj au aceeași soartă – nu sunt în masură să asigure neexercitarea dreptului de preemțiune al Statului la cumpărarea acelui imobil.

Deci chiar dacă am considera că imobilul este monument fiindca face parte din ansamblul arhitectural, preemțiunea trebuie începută la Ministerul Culturii la Bucuresti, potrivit legii. Or, mi s-ar părea aberant că pentru un apartament recent receptionat, sa trimiți vanzatorul la Ministerul  Culturii in Bucuresti din dorinta de a respecta cerinta legala a efectuarii preemțiunii pentru monumente clasificate cu litera A, având la bază interpretarea in acest sens a dispoziției legale.

Întrucat societatea noastră notarială a facut demersuri prin membrii ei la Ministerul Culturii, înaintand adrese in vederea lămuririi lucrurilor, iar aceste adrese au ramas fără raspuns din partea ministerului, singura solutie pentru unificarea practicii notariale poate fi invitatia la dezbatere .In lipsa unei solutii majoritar acceptate.

Asteptăm comentarii, argumente si soluții pentru a ajunge la o concluzie ce poate avea un rol important în unificare practicii notariale.

Notar Public Gorun Horacius Tony, coordonator Gorun & Asociatii

Comments

comentarii

Lasă un răspuns