Politistii clujeni au urmarit si imobilizat un sofer baut VIDEO

Politistii din Cluj au prins un sofer, care, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice la volan, a încercat să se sustragă unui controlul.

În aceste zile, Poliţia Română desfăşoară, în toată ţara, acţiunea TRUCK&BUS, pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane și mărfuri, în cadrul Calendarului Operaţiunilor TISPOL. Sunt vizaţi conducătorii auto care nu respectă normele rutiere.

Astăzi, în doar câteva ore, în punctul de control DN 1 km 500 + 400, poliţiştii au oprit în trafic şi au controlat 19 autovehicule, aplicând 6 sancţiuni contravenţionale. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere unui cetățean străin, pentru depășire neregulamentară.

Pe numele unui bărbat s-a întocmit dosar penal, întrucât a fost depistat, la volanului unui autoturism, având 0,88 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a încercat să se sustragă controlului, fiind necesară urmărirea acestuia, până pe DN 1 J la km 3+400m.

Comments

comentarii

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca are în derulare 101 proiecte cu o valoare de 56,8 milioane de euro, iar anul trecut UMF Cluj și-a consolidat poziția ca instituție de referință în învățământul medical.... Citește mai mult
Simulările examenelor naționale nu trebuie să rămână numai la stadiu de date statistice, a subliniat, miercuri, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care a susținut că elevul trebuie să vadă un câștig din participarea la acestea.... Citește mai mult

Lasă un răspuns