clujust.ro

Petiție pentru micșorarea taxei de înscriere la examenul de primire în profesia de avocat

O juristă din Beiuș a lansat o petiție în care se cere micșorarea taxei de 1400 de lei de la examenul pentru Barou pe motiv că este nejustificată în raport cu condițiile în care se desfășoară testarea și că este mai mare decât taxa de la concursul pentru magistratură.

”Vă solicitam respectuos micșorarea taxei de înscriere pentru examenul de primire în profesia de avocat pentru următoarele considerente:

– valaoarea taxei de 1400 de lei este disproporțională pentru susținerea unei singure probe comparativ cu taxa de 1000 de lei pentru examenul de admitere INM unde există patru probe;

– condițiile în care este susținut examenul nu justifică această taxă, respectiv pentru sesiunea septembrie 2022 acesta a fost susținut în săli cu mobilier vechi din lemn care provocau un zgomot deranjant la orice mișcare a candidaților și a personalului; unele săli erau de tip amfiteatru iar când un candidat dorea să se ridice deranja cel puțin un alt candidat, de cele mai multe ori chiar doi-trei candidați; unele săli nu au fost echipate cu aer condiționat, astfel că în cazul în care era necesară modificarea temperaturii, aceasta se putea face doar cu deschiderea/închiderea gemului care influența și zgomotul din sală;

– de asemenea această taxă este nejustificată și pentru faptul că li s-a pus la dispoziție candidaților doar pixuri negre cu cerneală (unele chiar deja folosite), fără ca măcar să li se pună la dispoziție în fiecare sală sticle cu apă având în vedere durata de maxim 4 ore a examenului și a temperaturilor destul de mari care au fost chiar și în septembrie (de menționat este si faptul că la examenul INM s-au pus la dispoziție sticle cu apă);

– pe lângă această taxă, candidații trebuie să plătească suplimentar evaluarea psihiatrică cerută la înscrierea pentru examen precum și transportul până la locul susținerii examenului (București), posibil chiar și cazare având în vedere că aceștia se prezintă din diferite regiuni ale țării.

Vă rugam să aveti în vedere că micșoararea taxei de înscriere pentru examenul de primire în profesia de avocat nu contravine normelor legale care guverneaza profesia de avocat, nici nu aduce atingere politicii profesionale, chiar mai mult ar oferi șansa mai multor persoane la înscriere.

În temeiul dreptului de petiționare și justificând un interes legitim, considerăm că este oportună micșorarea taxei de înscriere pentru examenul de primire în profesia de avocat.

Am avut în vedere temeiul art. 7 alin. 15 din Regulamentul de examen adoptat prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 57/27.03.2020 modificat și completat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 210/10-11.12.2021 care statuează că ”Cuantumul taxei de înscriere la examen se stabileşte prin hotărârea Consiliului U.N.B.R.”

Am decis să ne adresăm Consiliului UNBR care are atribuții în acest sens, în baza art. 65 lit. i și ș din Legea nr. 51/1995 și să solicităm micșorarea taxei de înscriere pentru examenul de primire în profesia de avocat.”, se arată în textul petiției lansate de jurista Denisa Sala.

Semnează AICI

Comments

comentarii

Întrebat care este poziția sa cu privire la acuzațiile de plagiat care afectează PNL, precum «cazul Bode», premierul Nicolae Ciucă și-a exprimat încrederea în justiție, situație în care procesele în desfășurare nu trebuie să fie afectate de declarații.... Citește mai mult
Clujenii se plâng că de câteva zile nimeni nu a ridicat gunoaiele de la mai multe puncte gospodărești din toate cartierele orașului. Deșeurile sunt împrăștiate și e mizerie în mai multe zone.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!