fbpx

Percheziții și la sediul DRDP Cluj

Procurorii DNA efectuează percheziții în mai multe locații din țară, inclusiv la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj.

Contactat de CLUJUST, directorul DRDP Cluj, Eugen Cecan, a spus că nu-și face griji. ”Da, sunt percheziții și la noi. Anchetatorii își fac treaba, nu e nicio problemă. Nu vă pot da mai multe detalii. Eu știu despre ce contracte e vorba. Dacă e cineva care a greșit, să plătească”, a spus Cecan.

Procurorii DNA efectuează percheziții domiciliare în 30 locații situate în București și județele Ilfov, Suceava, Iași, Cluj, Dolj și Brașov, din care șase sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Sunt percheziții și la sediul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din București.

Potrivit DNA, procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2008 — 2014.

Drumari arestați la domiciliu

Dan Besciu, asociat şi administrator la Euroconstruct 98 Trading, Josef Hornegger, Alexandru Horpos şi Vlad Ionel Vameşu au fost arestaţi la domiciliu, decizia fiind luată de instanţa supremă, în dosarul de evaziune, spălare de bani şi delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 34 de milioane de lei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cazul lui Dan Besciu, asociat şi administrator la SC Euroconstruct 98 Trading SRL, Josef Hornegger, administratorul SC Swietelsky Construcţii Feroviare SRL, Alexandru Horpos şi Vlad Ionel Vameşu, asociaţi şi administratori ai SC Straco Group SRL, măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, din 12 decembrie până în 10 ianuarie inclusiv. Besciu şi Hornegger vor sta în arest la domiciliu la locuinţele lor din judeţul Ilfov, iar Horpos şi Vameşu, la domiciliile din Sectorul 5 al Capitalei.

Decizia poate fi contestată tot la instanţa supremă.

În acest dosar, procurorii DIICOT au făcut, miercuri, percheziţii la birouri ale CFR Călători şi la sediile unor firme. În urma percheziţiilor, opt persoane vizate în dosar au fost audiate, iar dintre acestea, Dan Besciu, Josef Hornegger, Alexandru Horpos şi Vlad Ionel Vameşu au fost reţinuţi.

Percheziţiile au fost făcute după ce anchetatorii au extins cercetările în dosarul în care sunt cercetaţi Dragoş Nedelcu, administrator al firmelor Nuts Consulting SRL şi Pathwaz Advisors SRL, fost membru în Consiliul de Administraţie al Realitatea Media, Bogdan Mitu, administratorul firmei Tape Computer, şi senatorii Gabriel Mutu şi Ernest Caloianu.

Extinderea cercetărilor s-a făcut pentru infracţiunile de delapidare, spălare de bani, evaziune fiscală şi aderare la grup infracţional organizat, fiind vizate alte opt persoane, printre care Dan Besciu, de la Euroconstruct Trading, şi Sandu Staicu, administratorul Activ Invest Construct, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit DIICOT, în perioada 2011-2014, Dragoş Nedelcu, administrator de fapt al SC Nuts Consulting SRL, SC Pathway Adivisors SRL, SC C&D Best Design Concept SRL, şi Marin Baicu, administrator de fapt al SC Baicons Impex SRL, SC LGB Transark SRL şi SC Vio Top SRL, Dan Besciu, asociat şi administrator la SC Euroconstruct 98 Trading SRL, Peter Praher şi Josep Horneger, administratori la SC Swietelsky Baugesellschaft Mbh Linz Sucursala Bucureşti şi, respectiv, SC Swietelsky Construcţii Feroviare SRL, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat ce a avut drept scop, obţinerea prin mijloace frauduloase a unor mari sume de bani, provenite din fonduri publice angajate de companii aflate în portofoliul Ministerului Transporturilor (Compania Naţională de Căi Ferate şi CNADNR), pentru organizarea şi derularea unor achiziţii publice de lucrări de infrastructură feroviară şi rutieră.

.

 

Comments

comentarii

CFR Cluj vine după două egaluri și o înfrângere, iar Dan Petrescu speră ca echipa să scape de ghinion.... Citește mai mult
Instanța supremă a Uniunii Europene a decis ca poliția din Europa să poată accesa datele de pe telefoanele mobile.... Citește mai mult

Lasă un răspuns