Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a trei inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe cunoscând că sunt susceptibile de a produce efecte psihoactive.
”În cauză s-a reținut faptul că, în baza aceleași rezoluții infracționale, inculpații au procurat și depozitat droguri de risc și de mare risc, precum și produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în vederea comercializării acestora pe raza județelor Alba și Cluj.
La data de 10.03.2022, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și Alba-Iulia au efectuat un număr de 6 percheziții domiciliare pe raza județelor Cluj și Alba, în urma cărora au fost identificate și ridicate, în vederea continuări cercetărilor, 326 de comprimate Ecstasy, 30 de grame de cocaină, 814 grame de cannabis, o instalație de cultivare a cannabisului indoor, 1.200 de grame de substanță psihoactivă pulverulentă, 44 de pungi cu substanță psihoactivă pulverulentă, 2 grame de ciuperci halucinogene, 10 telefoane mobile, un cântar electronic, 1 pistol de tip airsoft, 2 săbii, 5 cuțite și suma de 1.500 de lei.”, a transmis DIICOT
În cursul zilei de azi, cei trei inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


