Pedeapsă cu amânare și muncă în folosul comunității pentru fostul șef de la Rutieră Cluj

Tribunalul Cluj a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între comisarul-șef Dan Crișan, fost șef al Poliției Rutiere Cluj, şi DNA Cluj. Astfel, Crișan a primit o pedeapsă de 2 ani închisoare cu amânare și 60 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Cluj-Napoca sau RADP (pepinierea Becaș)

Dan Crișan și-a recunoscut vinovăția într-un dosar privind incompatibilitatea funcției sale publice cu activități comerciale. El și procurorul DNA Cluj au căzut de acord cu o pedeapsă 2 ani de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru o perioadă de 2 ani, fiind obligat, totodată, să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Ancheta a arătat că, între septembrie 2017 și decembrie 2023, inculpatul, pe atunci ofițer de poliție cu atribuții în cercetarea penală, a desfășurat operațiuni financiare incompatibile cu statutul său. Deși firma  era administrată oficial de mama sa, anchetatorii au stabilit că inculpatul era cel care conducea de facto activitatea societății.

Printre acțiunile incriminate se numără: negocierea și semnarea contractelor comerciale,, administrarea conturilor bancare ale firmei, efectuarea plăților și gestionarea profiturilor, recrutarea și concedierea angajaților, încheierea polițelor de asigurare pentru autovehiculele firmei, negocierea unui credit bancar de 450.000 lei în cadrul programului IMM Invest.

În perioada menționată, societatea controlată de inculpat a emis sau a acceptat un număr de 727 de facturi, în valoare totală de peste 11,5 milioane de lei, către mai mulți parteneri comerciali.

Investigațiile au scos la iveală numeroase probe care au confirmat implicarea directă a inculpatului în activitățile firmei. În urma perchezițiilor informatice, s-au descoperit facturi și contracte emise de pe calculatorul acestuia, iar datele bancare au arătat că el dispunea de sumele din conturile firmei.

De asemenea, interceptările convorbirilor telefonice au arătat că inculpatul era perceput de angajați și partenerii de afaceri drept adevăratul administrator al firmei.

În timpul audierilor, fostul comisar-șef a recunoscut faptele și a explicat că a preluat administrarea firmei pentru a-și ajuta părinții. Tribunalul a considerat că inculpatul a colaborat cu anchetatorii și nu are antecedente penale, motiv pentru care s-a decis amânarea executării pedepsei de 2 ani de închisoare.

Totuși, ca măsură suplimentară, instanța a dispus obligarea acestuia să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, urmând ca aceasta să fie desfășurată fie într-o instituție publică, fie în cadrul unor activități sociale.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns