fbpx
Acasă » ȘTIRI » Patru minori din Cluj s-au crezut în Fast and Furious: Unul a furat trei mașini și împreună le-au condus

Patru minori din Cluj s-au crezut în Fast and Furious: Unul a furat trei mașini și împreună le-au condus

Patru minori cu vârste între 14 și 17 ani din Cluj s-au crezut în filmul Fast and Furious: Unul a furat pe rând trei mașini din aceeași curte și împreună le-au condus prin oraș.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, au fost identificați 4 tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, din Cluj-Napoca și Baciu, bănuiți de sustragerea a trei autovehicule și conducerea acestora pe raza municipiului Cluj-Napoca.

”La data de 4 martie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada 02 – 04.03.2019, persoane necunoscute au pătruns în incinta parcării unui imobil din cartierul Dâmbu Rotund, din Cluj-Napoca, de unde au sustras trei autoturisme, care aveau cheile în interior.

Prejudiciul reclamat a fost estimat la 28.000 de euro.

Imediat după sesizare, polițiștii au demarat cercetările și, în scurt timp, au reușit identificarea celor implicați în comiterea faptei. Astfel, s-a stabilit că, la data de 2 martie a.c., în jurul orei 22:30, un tânăr, de 15 ani, din Baciu, ar fi pătruns în incinta parcării imobilului respectiv, de unde, la intervale diferite de timp, ar fi sustras cele trei autoturisme. Ulterior, împreună cu alți trei tineri, ar fi condus autovehiculele pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Cele trei autoturisme au fost găsite abandonate pe raza municipiului Cluj-Napoca.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, complicitate la furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute de Codul penal.”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

În continuare, se efectuează investigații pentru documentarea întregii activități infracționale a celor patru tineri, precum și pentru tragerea la răspundere penală a acestora.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns