fbpx

Patronul ”U” Cluj, Florian Walter, salută autoritățile române din Emiratele Arabe Unite

Omul de afaceri Florian Walter a fost localitat de Poliția Română în Emiratele Arabe Unite (EAU), unde se află la dispoziția organelor judiciar. În timp ce autoritățile române spun că au pornit demersurile pentru extrădare, Walter a transmis prin intermediul unei publicații că nu va veni prea curând în țară.

”Conform prevederilor legale în vigoare, la data de 22 mai 2015, Poliția Română prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol a efectuat demersurile necesare în vederea localizării și arestării în vederea extrădării a numitului Walter Florian, pe numele căruia Tribunalul Prahova a emis un mandate de arestare preventivă.

În baza informațiilor deținute, la data de 29 mai a.c., Poliția Română a solicitat Biroului Central Național Interpol Abu Dhabi confirmarea prezenței acestuia pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite. La data de 2 iunie 2015 a fost primită confirmarea faptului că Walter Florian a fost arestat la solicitarea  autorităților române și se află la dispoziția organelor judiciare din Emiratele Arabe Unite. Imediat, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol a informat Tribunalul Prahova și Ministerul Justiției, care au demarat procedurile în vederea extrădării.”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Patronul companiei Romprest a povestit pentru enational.ro că locuieste intr-un apartament din Dubai, departe de a fi unul cochet, dar spune ca nu-l intereseaza confortul. Il macina problemele de acasa. Ce se intampla cu familia sa. De la peste 3.000 de kilometri distanta de tara, patronul celei mai puternice firme de salubrizare din Romania lanseaza cateva acuzatii dure. El afirma ca s-a atentat la viata sa. I s-a dorit sfarsitul: “Au vrut sa ma omoare! Puteam sa fiu mort la ora asta!”, a spus la telefon Florian Walter.

In varsta de 52 de ani, Florian Walter a mai precizat că nu l-a prevenit nimeni sa-si ia talpasita si că nu va reveni în țară: “Nu pot sa vin in Romania! De ce sa mor in Romania?. Sper doar ca, dupa atatea luni, sa pot sa-mi vad si eu fiica”.

Potrivit aceleiași surse, pe data de 13 iulie Departamentul de Imigrare din Dubai i-a eliberat milionarului viza de rezidenta EAU. Cu acest act dobandit, va fi greu pentru procurorii din România sa-l vada la ochi prea curând pe Florian Walter.

Reamintim că omul de afaceri este bănuit că, în perioada 2013-2014 a constituit și coordonat  un grup infracţional organizat, ce acționa pe raza mai multor județe și în municipiul București, care ar fi desfăşurat operaţiuni financiare din sfera evaziunii fiscale şi a spălării banilor, prin reducerea artificială a profitului impozabil şi TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale „tip fantomă”. Prejudiciul produs bugetului consolidat al statului este în valoare totală de 4.500.000 de euro.

 

 

Comments

comentarii

Consiliul Județean Mureș a anunțat că va închide pentru reorganizare cele patru centre rezidențiale pentru copii cu deficiențe neuropsihiatrice din Târgu Mureș, subliniind că beneficiarii „sunt în siguranță”.... Citește mai mult
Preotul Ciprian Mega este acuzat de Episcopia Ortodoxă a Oradiei că a fost „plantat” în Biserica Ortodoxă Română de ruși și „slujește altor interese decât cele ale Bisericii şi ale Ţării în care îşi duce traiul”. El a fost suspendat pentru 30 de zile.... Citește mai mult
Sărbători fericite!

Lasă un răspuns