Benzinăria din Beiuș a fost amendată cu suma de 35.000 de lei de către reprezentanții ANPC, șeful Protecției Consumatorilor, Horia Constantinescu a explicat ce reacție a avut patronul atunci când a auzit că va fi sancționat.
„Cei din instituţiile guvernamentale trebuie ca în acest permanent dialog (n.r. – cu consumatorii) să poată transmite la rândul lor informaţii bazate pe surse responsabile din piaţă. Gândiţi-vă că toată situaţia creată în legătură cu comerţul de combustibil a pornit de la un mesaj în online cu referire la un operator economic – astăzi sancţionat – din zona Beiuş.
Dacă aţi vrea să intrăm în meandrele cunoaşterii acestei sancţiuni şi acestei abateri, pot să vă spun că respectivul operator economic, la nici o oră după încheierea documentului de control, se distra în mediul online că amenda plătită reprezintă mult prea puţin faţă de cât ar fi câştigat el în perioada respectivă.
De ce spun acest lucru: pentru că alături de comunicare mai trebuie să comunicăm ceva de la nivelul instituţiilor: amenzile sunt prea mici pentru astfel de situaţii, jumătate din minim ne situează pe noi nu în Cenuşăreasa, ci în Fetiţa cu Chibrituri a autorităţilor de control. Noi scriem 100.000 (n.r. – de lei) pe pagină, din care respectivul operator economic poate plăti o sumă derizorie. Am stat de vorbă între noi, autorităţile cu atribuţii de control, este momentul să ne trezim la realitate şi să trezim piaţa la realitate.”, a spus șeful ANPC, citat de Evz.ro
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

