fbpx

O modificare a Legii avocaturii, adoptată în Senat acum 2 ani și jumătate, pe ordinea de zi la Camera Deputaților

O modificare a Legii 51/1995 privind excercitarea profesiei de avocat, adoptată în Senat acum 2 ani și jumătate, este pe ordinea de zi la Camera Deputaților în 12 august.

Pe ordinea de zi se regăsește Proiectul de Lege privind modificarea art.16 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (PL-x 241/2018), adoptat de Senat în 16 februarie 2018!

Între timp, legea avocaturii s-a mai modificat, iar articolul la care se face referire în legea de modificare are acum numărul 15. Acesta se referă la activitățile cu care este compatibilă profesia de avocat.

Prin legea de modificare se schimbă ”activitatea didactica universitară şi de cercetare de specialitate juridică” cu ”activități și funcții didactice în învățământul superior”, lărgindu-se astfel paleta în domeniul universitar pentru avocați.

De asemenea se adaugă activitățile de ”consilier fiscal, consilier în proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare si lichidare judiciară”

Proiectul de lege mai are un alineat cam neclar: ”activităţi în domeniul cercetării ştiinţifice sau al creaţiei intelectuale, precum şi alte activităţi prevăzute de lege”.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns