Mărturii șocante ale unei femei în vârstă de 36 de ani din Ploiești care susține că a fost violată de un polițist care trebuie să-i soluționeze o plângere.
“Am fost la secția 4 de Poliție să depun o plângere penală împotriva unui bărbat care m-a înșelat cu o sumă de bani și ulterior mă amenința. Polițistul care mi-a luat declarații m-a contactat a doua zi și mi-a spus că are detalii despre caz pe care nu mi le poate spune la secția de Poliție.
Am acceptat să mă văd într-o parcare de lângă blocul unde locuiește, în mașina mea, dar a insistat la telefon să urc la el în apartament să îmi spună detaliile, pentru că sunt urmărită și în parcare riscăm să fim văzuți. Am acceptat să urc, m-am gândit că totuși e polițist, ce mi se poate întâmpla”.
Femeia a povestit jurnaliștilor Incomod că după viol, a doua zi, a fost la secția de poliție să reclame infracțiunea și a stat 3 ore degeaba. A povestit că șeful polițistului aproape că a ignorat-o, a tratat acuzațiile în glumă, trimis-o acasă să se liniștească, fără a-i lua declarații.
Femeia depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.
De asemenea, a fost la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea unei expertize medicale. De la Maternitatea din Ploiești a obținut o foaie de observații cu diagnosticul abuz sexual.
În urma apariţiei informaţiilor, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova a transmis, joi dimineaţă, că şefii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au dispus declanşarea cercetării prealabile „încă de la momentul luării la cunoştinţă despre aspectele reclamate, urmând a fi stabilită situaţia de fapt, pentru a fi luate măsurile legale în consecinţă”.
„De asemenea, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti se află înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol”, precizează oficialii Poliţiei Prahova.