fbpx

O femeie din Cluj-Napoca, condamnată pentru că și-a înjunghiat concubinul pe fondul creșterii consumului de alcool în pandemie

O femeie în vârstă de 46 de ani din Cluj-Napoca a fost condamnată la 6 ani de închisoare pentru că și-a înjunghiat concubinul, cu care a consumat constant băuturi alcoolice, dar cu creșteri în contextul pandemiei, după cum notează instanța în motivarea sentinței. După ce i-a înfipt cuțitul în piept, femeie i-a spus unui martor: ”i-am făcut ce merita”. Sentința mai poate fi atacată cu apel.

Potrivit celor reținute de instanța Tribunalului Cluj, ”inculpata A. A. și persoana vătămată B .P se află într-o relație de concubinaj de circa 27 ani, din aceasta rezultând martorul B.R. De-a lungul anilor, persoana vătămată B.P și inculpata A.A. au consumat constant băuturi alcoolice, în cantități relativ moderate, cu ușoare creșteri cantitative în contextul pandemiei. În ultima perioadă, relațiile dintre părți au devenit mai tensionate, pe motivul lipsurilor materiale respectiv a lipsei persoanei vătămate de la domiciliu, cauzată de atribuțiile la locul de muncă. Pe un astfel de fond și în special atunci când părțile consumau alcool, între acestea se iscau certuri, uneori și cu agresiuni fizice reciproce.

La data de 8.02.2021 părțile au fost la serviciu iar spre seară, după ce au revenit la domiciliu comun, s-au deplasat împreună la domiciliul numitei I.A, situat în vecinătate, fiind ziua de naștere a acesteia. Acolo, atât persoana vătămată B cât și inculpata A_ au consumat băuturi alcoolice, cea dintâi ceva tărie și o bere iar inculpata, potrivit susținerilor acesteia, două doze de bere.

În jurul orelor 20:00, părțile au revenit în domiciliul conjugal unde au rămas în bucătărie la discuții alături de fiul acestora, martorul B.R, acesta menționând în declarațiile sale că a observat după revenirea părinților de la vecina I.A că aceștia se aflau sub influența băuturilor alcoolice, mai afectată în acest sens fiind mama sa.

După ce martorul B.R a părăsit bucătăria locuinței, mergând într-o cameră alăturată, între inculpata A și persoana vătămată a izbucnit o ceartă, părțile făcându-și inițial reproșuri reciproce iar la un moment dat persoana vătămată s-a apropiat de inculpata A.  pe care a prins-o de mâini, încercând să o ridice de pe scaunul situat lângă mașina de spălat, amplasată în bucătărie. Potrivit susținerilor părților, la acel moment, inculpata A.  l-a împins pe persoana vătămată B. după care a luat un cuțit aflat pe chiuvetă, agresând cu acesta pe persoana vătămată.

Legat de modalitatea de producere a agresiunii asupra persoanei vătămate B., organele de urmărire penală au susținut, având în vedere gravitatea leziunii cauzate persoanei vătămate respectiv concluziile cuprinse în actul medico-legal întocmit, că lovitura cu cuțitul aplicată de inculpată asupra persoanei vătămate s-a realizat în timp ce inculpata ținea obiectul vulnerant în mână, aplicând astfel o lovitură în zona hemitoracelui stâng. Inculpata a susținut însă că, după ce persoana vătămată a încercat să o ridice de pe scaun, l-a împins pe concubinul său până înspre mobila de bucătărie după care a luat un cuțit din uscătorul de pe chiuvetă pe care l-a aruncat în direcția acestuia, văzând cum persoana vătămată s-a prăbușit imediat la podea și a început să sângereze. Persoana vătămată B. în faza de urmărire penală a arătat că nu își mai amintește ca la data incidentului să fi existat vreo agresiune fizică cu inculpata, ceea ce își mai amintea era că a observat la un moment dat că îi curge sânge din zona pieptului. În faza de judecată, persoana vătămată a susținut aceeași stare de fapt expusă de inculpată, arătând că aceasta a aruncat cuțitul, fiind astfel lovit în zona pieptului.

Având în vedere cele două variante de derulare a agresiunii, expuse mai sus, instanța de judecată înclină să creadă că cea expusă în acuzare corespunde realității faptice, având în vedere pe de o parte concluziile actului medico-legal întocmit în cauză respectiv planșa foto existentă la dosarul cauzei.

Astfel, din cuprinsul și concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr. 1533/II/a/19 din 11.02.2021 a I.M.L. Cluj rezultă că persoana vătămată B., după preluarea de către echipajul SMURD a fost transportat direct în blocul operator prezentând la nivelul hemitoracelui stâng o plagă profundă de aproximativ 4 cm lungime ce secționase musculatura pectoralului iar la inspecția cordului, la nivelul ventriculului drept s-a constatat o plagă transfixiantă până în cavitatea acestuia, la acest nivel prezentând sângerare catastrofală. De asemenea, continuându-se inspecția, medicii au identificat pe traiect rectiliniu cu brenșa de intrare între torace și leziunea ventriculară, următoarele leziuni: la nivelul spațiului V intercostal stg. lezarea mușchilor intercostali, breșă de aproximativ 3-4 cm. la nivelul pericardului fibros anterior și a grăsimii din această zonă; leziune de 3 cm la nivelul pericardului diafragmatic transfixiantă cu secțiunea și a diafragmului de la acest nivel; o leziune liniară de aproximativ 1 cm. lungime la nivelul stomacului. De asemenea, din concluziile aceluiași act medico-legal rezultă că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire activă cu corp înțepător tăietor, că pentru vindecare acestea necesită 45-50 zile de îngrijiri medicale; că leziunile traumatice au pus în primejdie viața victimei iar direcția de aplicare a loviturii a fost din fața victimei în spate și de sus în jos. Prin urmare, față de numărul și gravitatea leziunilor cauzate, de modalitatea de producere a leziunilor, de sus în jos, în condițiile în care atât inculpata cât și persoana vătămată – aceasta din urmă fiind și mai înaltă decât inculpata, se aflau ambele în picioare, pare puțin probabil ca obiectul vulnerabil să fi cauzat leziunile prin aruncare ci mai degrabă prin înțepare.

În plus, din planșa foto existentă la dosar, fila 12 dos. u.p., rezultă că urmele de sânge rezultate în urma cauzării leziunilor persoanei vătămate sunt situate aproape de chiuvetă și nu în partea opusă mașinii de spălat, lângă mobilierul de pe peretele opus. Or, dacă coroborăm acest aspect cu susținerea inculpatei care a arătat că persoana vătămată a căzut imediat după lovirea cu cuțitul, se poate concluziona că persoana vătămată la momentul agresiunii se afla lângă chiuvetă respectiv chiar lângă inculpată, acolo fiind situate urmele de sânge, astfel că este exclusă din punct de vedere obiectiv o aruncare a cuțitului, în lipsa unui spațiu între părți la acel moment. Este de menționat în acest context că, în varianta expusă de inculpată, aceea a aruncării cu cuțitul spre persoana vătămată, acest obiect vulnerant, lovind pieptul persoanei vătămate, fie ar fi rămas înfipt în corpul acesteia- ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, fie ar fi căzut pe jos. Însă, la cercetarea la fața locului acesta a fost identificat pe masa din bucătărie. Inițial, nicio persoană din cele audiate nu a arătat că ar fi ridicat cuțitul de jos, abia în faza de judecată, inculpata A., audiată cu privire la acest aspect, a arătat că și-a amintit de la ultima declarație că ea a fost cea care a ridicat cuțitul, ce era căzut pe covor lângă persoana vătămată.

Instanța de judecată apreciază necesar a arăta că, față de natura și gravitatea leziunilor cauzate persoanei vătămate și obiectul vulnerant folosit, intenția cel puțin indirectă în comiterea infracțiunii pentru care inculpata a fost trimisă în judecată este mai mult decât evidentă, chiar și în ipoteza în care cuțitul ar fi fost aruncat spre persoana vătămată, aruncarea trebuind să fie cu o deosebită forță, pentru a pătrunde atât de adânc în corpul persoanei vătămate, leziunile cauzate intersectând inima, diafragma și stomacul. Apoi, susținerea repetată a apărării, în sensul că inculpata A. nu a intenționat să ia neapărat cuțitul ci că pe acesta a pus întâmplător mâna, fiind pe chiuveta lângă care era inculpata, este lipsit de relevanță juridică câtă vreme starea de fapt este aceasta iar inculpata, în deplinătatea discernământului, a luat în mână acel cuțit cu care a agresat persoana vătămată, și nu un alt obiect.

Instanța de judecată reține din actele de la dosar că, după agresarea persoanei vătămate, martorul B.R. a venit din camera alăturată în bucătărie și, constatând starea în care se afla tatăl său, a sunat la 112 iar apoi la sora respectiv cumnatul său – martorul F., care în circa 2 minute a ajuns în locuința părților. În faza de urmărire penală, acest din urmă martor a arătat că, văzând starea în care se afla persoana vătămată, a întrebat-o pe inculpata A., ce i-a făcut iar aceasta a răspuns ”i-am făcut ce merita”. Audiat în faza de judecată, martorul a arătat că nu își mai aduce aminte ce a răspuns inculpata la întrebarea sus indicat, poziție care se înscrie pe aceeași linie a declarațiilor părților din această cauză care, în contextul relațiilor de familie statornicite între acestea, în faza de judecată și-au nuanțat declarațiile.

Analizând toate aceste aspecte, instanța de judecată apreciază că este dovedită dincolo de orice dubiu vinovăția inculpatei în comiterea faptei imputate, forma de vinovăție fiind cum s-a arătat, cel puțin indirectă în comiterea faptei imputate.

În drept, fapta inculpatei A., care în data de 08.02.2021, în jurul orei 21.15, în timp ce se afla la locuința de domiciliu din Cluj-Napoca, __, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat persoanei vătămate B. – concubinului său, o lovitură cu cuțitul în hemitoracele stâng, cauzându-i, printre altele, o plagă profundă de aproximativ 4 cm lungime, transfixiantă până în cavitatea ventriculului drept, o leziune de 3 cm la nivelul pericardului diafragmatic și o leziune de 1 cm la nivelul stomacului, întrunește elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 alin. 1, art. 188 alin. 1 și 2 C.pen. rap. la art. 199 alin. 1 C.pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de judecată va avea în vedere criteriile prev. de art. 74 C.pen. respectiv respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, stare de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita avută după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Astfel, instanța de judecată va avea în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta comisă de inculpată, anume de la 5 ani la 12 ani și 6 luni închisoare, gravitatea faptei imputate respectiv a leziunilor cauzate persoanei vătămate, potențialul pericol creat pentru viața acesteia, care a fost salvată datorită intervenției prompte a cadrelor medicale. Se va avea în vedere împrejurarea că la comiterea faptei imputate inculpata a uzat de un cuțit, obiect deosebit de vulnerant , și că acesta a fost folosit în contextul unui conflict relativ banal dintre părți, legat de un pachet de țigări. De asemenea, se va avea în vedere că fapta imputată a fost comisă față de o persoană cu care inculpata a statornicit relații de familie și cu care are un copil, aspecte ce ar fi trebuit să aibă în mod normal un efect inhibitor asupra impulsului agresiv al acesteia. Totodată, instanța de judecată va avea în vedere referatul de evaluare întocmit în cauză precum și faptul că inculpata și-a asumat doar parțial vinovăția în comiterea faptei, aspect care rezultă cu prisosință din explicațiile acesteia în fața ofițerului de probațiune, după cum este consemnat în cuprinsul referatului de evaluare.

În ceea ce privește solicitarea inculpatei de reținere în cauză a circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 75 al.2 lit.a C.pen. instanța de judecată apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză, cum de altfel nu se poate reține nici provocarea prev. de art. 75 al.1 lit.a C.pen. astfel cu s-a solicitat de apărare prin concluziile scrise, în contextul în care persoana vătămată, anterior agresării sale, potrivit declarațiilor ambelor părți, a prins-o doar de umeri pe inculpată și a scuturat-o, aspect care nu este în măsură a cauza inculpatei o puternică stare de tulburare sau emoție, astfel cum impun dispozițiile legale solicitat a fi reținute.”, se arată în motivarea sentinței.

Comments

comentarii

România a ajuns la peste 15.000 de cazuri de COVID-19 pe zi și peste 500 de decese.... Citește mai mult
Județul Cluj se află, miercuri dimineața, sub atenționare cod galben de ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m. Avertizarea, valabilă până la ora 11.00.... Citește mai mult
Spectacolul de dans pe care celebrul dansator Sergei Polunin l-a susținut ca invitat special al Festivalului Internațional de Film Transilvania este difuzat online, în premieră, pe platforma de streaming TIFF Unlimited, de Ziua Mondială a Baletului.... Citește mai mult
HOROSCOP 20 octombrie 2021. Unii nativi întâmpină probleme de sănătate miercuri. O zodie trebuie să aibă grijă cui îi împărtășește un secret.... Citește mai mult

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

error: Alert: Conținut protejat !!