fbpx

O carte pentru judecătorii care vor să dea soluții curajoase și pentru oamenii care vor să-i înțeleagă

Judecătorii civiliști Andrea Chiș (Curtea de Apel Cluj) și Liviu Zidaru (Curtea de Apel București), ambii cadre universitare, au scris împreună cartea ”Rolul judecătorului în procesul civil”, despre care spun că se adresează atât magistraților, cât și altor participanți la procesul civil, specialiști sau nu. Cartea va apărea la editura Universul Juridic luna aceasta. Prefața scrisă de autori o puteți citi, în premieră, mai jos:

andrea chis la conferinta bistrita”Alegerea temei acestei cărți se datorează, în primul rând, profesiei noastre, a autorilor, care suntem judecători de carieră și am simțit nevoia de a vorbi despre rolul judecătorului în cadrul procesului civil, într-un mod care să reflecte complexitatea poziției pe care o ocupă acest participant în proces, inclusiv o incursiune în mintea sa atunci când rezolvă dilemele de orice natură pe care le implică luarea deciziei.

Am ales o abordare nouă, renunțând să tratăm sistemele privind rolul judecătorului și atribuțiile sale în diverse etape ale procesului. Ceea ce ne-am propus a fost să ne ridicăm, cumva, deasupra textelor concrete ale Codului de procedură civilă și să privim prerogativele judecătorului din perspectiva principiilor dreptului, în general, și ale dreptului procesual civil, în special.

Astfel, apreciem că principiile dreptului sunt mijloace, instrumente de lucru folosite de judecător pentru a interpreta textele neclare sau imperfecte ale Codului.

De aceea, nici nu abordăm atribuțiile judecătorului în contextul fiecărei instituții juridice, ci în aplicarea principiilor centrale ale dreptului și ale procesului civil, încercând să oferim o metodă de gândire care se ridică deasupra perisabilității textelor concrete ale Codului la un moment dat.

liviu zidaruExplicând rolul judecătorului din perspectiva principiilor, am utilizat multe dintre instituțiile reglementate de Cod, fără a avea nici pe departe pretenția că am epuizat orice exemplu posibil sau toată problematica textelor de lege evocate, ci doar în scopul de a oferi soluții ce pot fi utilizate în multe alte situații ce se ivesc ori se pot ivi în practica judiciară de fiecare zi.

Lucrarea este structurată în cinci capitole, patru dintre acestea raportându-se la acele principii fundamentale care conturează principalele prerogative ale judecătorului în procesul civil, capitolul final fiind o sinteză care explică modul în care judecătorul gândește cauza și legea, respectiv activitatea sa creatoare în interpretarea și aplicarea legii și în găsirea celor mai potrivite soluții pentru toate părțile din proces. Fiecare capitol începe cu un preambul, care explică scopul urmărit, și se termină cu concluzii succinte, care oferă o radiografie a conținutului.

Cartea se adresează fiecărui judecător, reprezentând, credem, un drum pe care pot păși în siguranță, indiferent de problema concretă cu care se confruntă la un moment dat. Aceasta, spre exemplu, deoarece, de multe ori, judecătorul cauzei este reticent în a avea un dialog constructiv cu părțile, de teamă să nu se antepronunțe, sau în a interpreta un text de lege în spiritul, și nu neapărat în litera sa, iar o lucrare de specialitate în domeniu poate constitui un reper pentru soluții curajoase, novatoare, care să țină seama de nevoile unei societăți în permanentă schimbare. Aceasta se adresează și altor participanți din procesul civil, specialiști ai dreptului sau justițiabili, în scopul declarat de a face lumină cu privire la chestiunile concrete pe care aceștia le pot solicita judecătorului, respectiv cu privire la așteptările pe care le pot avea cu privire la conduita acestuia.

Precomenzi la carte se pot face AICI.

Comments

comentarii

Un caz șocant a ieșit la iveală în sistemul medical britanic: un chirurg de la Sussex University Hospital a folosit un briceag pentru a deschide pieptul unui pacient într-o operație de urgență.... Citește mai mult
Când vine vorba de inconștiența unora în trafic, parcă nimic nu ne mai poate surprinde, însă unii șoferi chiar întrec orice limită.... Citește mai mult

Lasă un răspuns