Tăiere la ras în Parcul Național Munții Maramureșului

”Nucleara” de la ÎCCJ contra mafiei lemnului

După demersuri și procese începute de peste 17 ani, Înalta Curte desființează fără drept de apel toate tertipurile Direcției Silvice Maramureș și ale Gărzii Forestiere Cluj. Au fost obligate irevocabil pârâtele Direcţia Silvică Maramureş, Ocolul Silvic Borşa, Ocolul Silvic Dragomireşti şi S.C. Horber S.R.L să procedeze la predarea în favoarea clujeanului Crin Gălăţean a suprafeţei de fond forestier de 146 ha, după efectuarea unui control de fond, ce trebuia finalizat în 2009! Controlul de fond ar trebui să scoată la iveală jaful de proporții, estimat prin expertiză judiciară la 50.000 mc de lemn furat, în valoare de circa 6 milioane euro.

Direcția Silvică Maramureș, Garda Forestieră Cluj și firma de exploatare păduri Horber SRL au primit lovitura de grație de la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție. Aceștia au confirmat hotărârile anterioare ale Tribunalului Maramureș și Curții de Apel Cluj

Soluţie ÎCCJ: ”Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte DIRECŢIA SILVICĂ MARAMUREŞ, S.C. HORBER S.R.L. şi GARDA FORESTIERĂ CLUJ împotriva deciziei civile nr. 196 din 22 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – Secţia a II-a Civilă, ca nefondate.

Obligă recurentele-pârâte DIRECŢIA SILVICĂ MARAMUREŞ, S.C. HORBER S.R.L. şi GARDA FORESTIERĂ CLUJ la plata în solidar a sumei de 19.340 lei către intimata-reclamantă RONDOLEANU MARIA şi a sumei de 2.255 lei către intimatul-intervenient GĂLĂŢEAN CRIN IOSIF, cheltuieli de judecată. Definitivă.”

Curtea de Apel Cluj a decis anterior:

”Constată nulitatea absolută parţială a contractului de administrare nr. 158/26.01.2007 încheiat între Direcţia Silvică Baia Mare şi Rondolean Victor, doar cu privire la art. 4 cap. III din contract (durata contractului). 25

Constată nulitatea absolută a contractului de asigurare a serviciilor silvice pentru păduri proprietate privată, persoane fizice nr. 1751/29.06.2007 şi a actului adiţional la acest contract.

Dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 580/02.04.2007 încheiat între Rondolean Victor şi SC HORBER SRL, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.”

Practic, ÎCCJ repune suprafața forestieră în situația inițială din 2007 și anulează actul de vânzare-cumpărare parafat de notărița Maria Urda din Vișeu.

Prin sentința inițială, confirmată apoi de Curtea de Apel și Înalta Curte, ”au fost obligate pârâtele Direcţia Silvică Maramureş, Ocolul Silvic Borşa, Ocolul Silvic Dragomireşti şi S.C. Horber S.R.L să procedeze la predarea în favoarea intervenientului Gălăţean Crin Iosif, a suprafeţei de fond forestier de 146 ha situat în UP VIII Ţibău, Ua. 90A, 91 A, 93A şi 93 B, prin întocmirea unui proces verbal de predare primire a suprafeţei de fond forestier, ca urmare a efectuării unui control de fond”, după cum se arată în motivarea CA Cluj.

Instituția silvică și firma ”de casă” au susținut la proces că suprafața de 146 de hectare a fost predată, dar nu au dovedit acest lucru.

”Susţinerile apelantelor (Direcția Silvică MM și Horber – n.red) constând în aceea că suprafaţa de teren în discuţie a fost predată de antecesorul reclamantelor către Ocolul Silvic Silva Borşa, alături de suprafaţa de teren forestier de 676,66 ha cu ocazia constituirii asociaţiei amintite, nu sunt confirmate de probaţiunea administrată. Cât timp nu s-a făcut dovada că există un proces-verbal de predare-primire încheiat după expirarea contractului de administrare, în urma unui control de fond, între antecesorul reclamantelor sau reclamante şi cel două pârâte, cu privire la predarea suprafeţei de 146 ha către proprietar, nici a procesului-verbal de predare-primire a aceleiaşi suprafeţe către entitatea privată de administrare a fondului forestier, nu pot fi validate susţinerile apelantelor.

Totodată, în deplin acord cu tribunalul, instanța de apel reține că, deși încheierea contractului de administrare nr. 158/26.01.2007 nu a fost precedată de întocmirea unui proces-verbal de predare-primire ori de efectuarea unui control de fond, acest aspect nu înlătură sarcina apelantelor de îndeplinire a obligației de predare a fondului forestier proprietarului actual cu respectarea formalităților impuse de lege. Întrucât pentru suprafața de 676,66 ha există dovada predării către Ocolul Silvic Silva Borșa în condiții legale, apelantelor le incumbă în continuare predarea excedentului de fond forestier în suprafață de 146 ha intervenientului principal, potrivit normelor silvice în vigoare.”, se arată în motivarea Curții (decizia completă mai jos)

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [408.08 KB]

Horber, firma lui Lupu Horj, trebuie să facă predarea parchetelor autorizate, nepredate din 2008-2009, iar ulterior Ocolul Silvic Borșa trebuie să facă desocotirea de gestiune asupra patrimoniului lui Gălățean, iar atunci se va vedea prejudiciul, care se vede din satelit că este imens, suprafețe mari fiind rase complet. La inspecția de fond, se trece suma care se constată ca prejudiciu pentru lemnul furat.

Garda Forestieră Cluj, condusă de eternul Ștețco Istrate, nu a reușit să fugă din proces și răspunde în solidar cu firma care a exploatat ilegal. Garda Forestieră, deși nu avea calitate să analizeze valabilitatea contractului, a făcut front comun cu agentul economic care a tăiat zeci de mii de metri cubi fără autorizație, în loc să ia măsuri împotriva acestuia în 2009, când l-a surprins cu peste 10.000 mc fără autorizație. ”În loc să oprească jaful și să mă anunțe ca să pot să recuperez atunci prejudiciul, cei de la Gardă au tăcut devenind complici”, spune proprietarul păgubit pentru Clujust.ro

Această decizie bagă în speriați gărzile forestiere, direcțiile silvice și firmele folosite la devalizarea fondului forestier național.

De asemenea, cu privire la aceeași suprafață de 146 ha, există o anchetă penală tărăgănată de 10 ani la DNA, în care s-au dat patru clasări, desființate apoi de judecători. (Detalii AICI)

Proprietarul păgubit Crin Gălățean a fost primit in audiență de noul inspector general al Gărzii Forestiere, George Gârbacea,  care a promis că vine personal la controlul de fond de la Ocolul Silvic Borșa din Maramureș.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns