Notar achitat după 11 ani de proces: ÎCCJ răstoarnă soluția într-un dosar de abuz în serviciu

Înalta Curte de Casație și Justiție a achitat definitiv un notar public din Iași, anulând o soluție care îl obliga, alături de un coinculpat, la plata unor despăgubiri de peste un sfert de milion de euro. Decizia, pronunțată pe 3 iunie 2026, marchează finalul unui litigiu care s-a întins pe parcursul a aproape unsprezece ani și ridică o întrebare esențială: până unde merge răspunderea penală a unui profesionist al dreptului pentru o interpretare greșită a unei norme civile?

Un teren de familie, o procură falsificată și un act fatidic

Povestea pornește din 2010, când la un birou notarial din Iași, a fost autentificat un contract de vânzare-cumpărare pentru un teren din centrul municipiului Iași. Vânzarea s-a făcut în baza unei procuri emise de un notar australian, prin care proprietara, o femeie plecată din țară încă din perioada comunistă, și-ar fi împuternicit fratele să-i vândă bunurile.

Problema fundamentală: procura fusese falsificată. Cineva adăugase, peste textul original, mențiunea “and sales of my goods” — “și vânzarea bunurilor mele”. Proprietara nu autorizase niciodată o astfel de înstrăinare. Terenul, pe care se aflase casa copilăriei părții vătămate, a ieșit astfel din patrimoniul familiei printr-un lanț de vânzări succesive.

Ani mai târziu, notarul a ajuns pe banca acuzaților, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, sub motivul că ar fi autentificat actul fără a sesiza că procura nu avea caracterul special cerut de art. 1536 din vechiul Cod civil pentru actele de înstrăinare.

Ce a stabilit prima instanță

Curtea de Apel Iași a dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescripției răspunderii penale, dar a continuat judecarea laturii civile și a reținut, în esență, că notarul a acționat cu intenție indirectă — acceptând cu indiferență posibilitatea de a produce o pagubă. Pe cale de consecință, l-a obligat la plata, în solidar cu coinculpatul, a contravalorii terenului (249.750 euro), a lipsei de folosință (187.347 lei) și a unor daune morale.

Motivele pentru care ÎCCJ a întors soluția 

Înalta Curte a desființat această construcție juridică sprijinindu-se pe câteva argumente esențiale:

1. Falsul, nu neglijența notarului, a cauzat nulitatea. Instanța supremă a observat că instanța civilă anulase contractul pentru lipsa totală a consimțământului proprietarei (nulitate absolută), nu pentru depășirea limitelor mandatului. Cu alte cuvinte, cauza reală a prejudiciului a fost falsificarea procurii — un fapt pe care notarul nu îl cunoștea — și nu o presupusă greșeală a notarului în interpretarea art. 1536 din Vechiul Cod Civil.

2. Nu există “autoritate de lucru judecat” pentru o observație incidentală. Prima instanță se sprijinise pe un paragraf din hotărârea civilă în care se reproșa notarului lipsa de diligență. ÎCCJ a clarificat, invocând Decizia CCR nr. 102/2021, că doar considerentele care reprezintă sprijinul necesar al dispozitivului dobândesc autoritate de lucru judecat. Observația privind conduita notarului era pur tangențială și nu se impunea instanței penale.

3. Norma încălcată era ea însăși controversată. Înalta Curte a arătat că art. 1536 din Codul civil de la 1864 a generat numeroase controverse doctrinare și jurisprudențiale, existând chiar o orientare (confirmată de practica judiciară a epocii) potrivit căreia un mandat de a vinde “bunurile” mandantului era suficient de specific. Practic, notarul a făcut o interpretare juridică temerară a unei norme neclare — nu a comis o ilegalitate evidentă.

4. Principiul ultima ratio și Decizia CCR nr. 405/2016. Argumentul de greutate al deciziei: instanța supremă a apreciat că angajarea răspunderii penale pentru o interpretare eronată a legii, în absența oricărui acord cu falsificatorii și a oricărui interes personal probat, este vădit excesivă. Dreptul penal trebuie să fie ultima soluție, nu prima.

5. Circumstanțele care explicau încrederea notarului. Părțile erau rude apropiate (vânzătorul era fratele proprietarei, cumpărătorul — nepotul ei), mandatarul prezentase toate actele de proprietate în original, iar procura era apostilată și recunoscută conform Convenției de la Haga. Notarul nu putea pretinde rezonabil ca un act întocmit în Australia să respecte tiparele notariale standardizate din România.

Pe latura civilă, ÎCCJ a respins ca inadmisibile pretențiile părții civile, reținând că aceasta și-a manifestat opțiunea de a continua acțiunea civilă a mamei decedate abia după expirarea termenului imperativ de două luni prevăzut de art. 24 Cod procedură penală — termen care curge de la data decesului, nu de la emiterea certificatului de moștenitor.

Concluzia instanței supreme: achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală — fapta nu este prevăzută de legea penală.

Ce spune avocatul notarului

Avocatul Emil Cătălin Ioanid, care a formulat motivele de apel pentru notarul achitat, a comentat soluția:

“Această decizie reașează lucrurile pe făgașul firesc al dreptului. Decizia ÎCCJ trasează o linie importantă pentru întreaga categorie a profesioniștilor dreptului. Ea afirmă că activitatea notarială presupune o marjă de apreciere logico-juridică și că o interpretare eronată — făcută cu bună-credință, în absența oricărui interes ascuns — nu poate fi automat asimilată unei infracțiuni de abuz în serviciu.

Un notar public nu poate fi transformat într-un garant al autenticității fiecărui cuvânt dintr-un înscris falsificat de mâna altcuiva, fără știrea lui.

Clienta mea a verificat tot ce putea fi verificat — actele de proprietate în original, situația juridică a bunului, sistemul Infonot, regimul matrimonial al părților. Singurul lucru pe care nu avea cum să-l detecteze era falsul comis asupra unei procuri venite de la celălalt capăt al lumii, apostilată și aparent perfect valabilă. A confunda o interpretare juridică, fie ea și greșită, cu o infracțiune intenționată înseamnă a goli de conținut principiul ultima ratio consacrat de Curtea Constituțională. Înalta Curte a înțeles acest lucru și a făcut dreptate după aproape unsprezece ani.”

Avocatul Cătălin Ioanid din Baroul Iași a fost sprijinit în acest dosar de echipa de la Coste & Ioanid – Avocati.

De ce e important acest caz

Dincolo de soarta unui singur profesionist al dreptului, decizia ÎCCJ trasează o linie importantă pentru întreaga categorie a profesioniștilor dreptului. Ea afirmă că activitatea notarială presupune o marjă de apreciere logico-juridică și că o interpretare eronată — făcută cu bună-credință, în absența oricărui interes ascuns — nu poate fi automat asimilată unei infracțiuni de abuz în serviciu. Într-un sistem în care frontiera dintre eroarea profesională și fapta penală a fost mult timp neclară, hotărârea oferă un reper: dreptul penal intervine ca ultimă soluție, nu ca instrument de sancționare a oricărei greșeli de interpretare.

Comments

comentarii