Motivele pentru care Tribunalul a dispus eliberarea lui Uioreanu din arest preventiv

CLUJUST vă prezintă motivarea judecătorului de cameră preliminară, care a înlocuit arestul preventiv cu arest la domiciliu în cazul lui Horea Uioreanu, Vasile Pogăcean și Ioan Bene. Argumentele:  situaţia familială, mediul din care provin, pregătirea profesională, studiile, implicarea în activităţi lucrative, şi nu în ultimul rând, lipsa antecedentelor penale, conduita adoptată în colaborarea cu organele judiciare penale. 

Hotărârea a fost atacată de DNA cu contestație, care va fi judecată la Curtea de Apel. Pentru Ioan Bene a rămas fără obiect căci a fost mutat deja în arest la domiciliu în urma altei cereri judecate separat la Curte.  Uioreanu și Pogăcean vor fi eliberați doar dacă se respinge contestația DNA la Curtea de Apel.

EXTRAS din motivarea judecătorului de la Tribunalul Cluj:

”În legătură cu existenţa unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, menţionăm faptul că, până la acest moment procesual, s-a stabilit existenţa unor astfel de probe, materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale fiind elocvent în sensul existenţei unei suspiciuni rezonabile că inculpaţii ar fi autorii infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, raportat la materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi anume declaraţiile martorilor audiaţi, notele de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpaţi şi cu alte persoane, extrase de cont, planşele fotografice, procese verbale de percheziţie, adrese şi înscrisuri, care conturează activitatea infracţională desfăşurată de aceştia şi desigur, declaraţiile inculpaţilor.

În acest sens, observăm faptul că inculpaţii sunt bănuiţi a fi comis infracţiuni de o gravitate semnificativă, însă problema care se pune este aceea dacă în raport de criteriile identificate în art. 223 al. 2 C.p.pen. şi anume, gravitatea faptei, modul şi circumstanţele de comitere, anturajul şi mediul din care aceştia provin, antecedentele penale şi alte împrejurări privitoare la persoana acestora, precum şi faţă de momentul procesual la care ne aflăm, privarea lor de libertate este necesară şi în continuare, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În acest context, menţionăm faptul că la analiza subzistenţei temeiului de arestare nu se poate omite evaluarea gravităţii faptei sau modul şi circumstanţele de comitere a acestora, în raport de care, în opinia noastră, este evidentă necesitatea privării de libertate a inculpaţilor, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, însă nu este mai puţin adevărat că la un interval de timp de aproape 6 luni de la luarea măsurii arestării preventive, acest pericol pentru ordinea publică s-a estompat considerabil, intervalul de timp scurs permiţând inculpaţilor un timp de reflecţie şi de asumare şi conştientizare a culpabilităţii fiecăruia dintre ei, dimensiunea pericolului pentru ordinea publică pierzând în intensitate, în acelaşi timp existând o serie de argumente de ordin personal ale inculpaţilor care ar putea constitui garanţii ale desfăşurării în bune condiţii a procesului penal, cu atât mai mult cu cât şi etapa camerei preliminare, (care datorită complexităţii cauzei şi cantităţii de cereri şi excepţii formulate a impus o analiză mai îndelungată, cu consecinţe asupra duratei procedurii) se apropie de final.

Astfel, nu putem să nu observăm o serie de argumente favorabile, pozitive în legătură cu situaţia personală a inculpaţilor din prezentul dosar, respectiv: situaţia familială, mediul din care provin, pregătirea profesională, studiile, implicarea în activităţi lucrative, şi nu în ultimul rând, lipsa antecedentelor penale, conduita adoptată în colaborarea cu organele judiciare penale, fiecare dintre inculpaţi dând declaraţii detaliate în legătură cu învinuirile care li se aduc şi manifestându-şi disponibilitatea pentru lămurirea deplină a stării de fapt, împrejurări care coroborate cu impactul deosebit şi inevitabil al unei măsuri preventive cum este cea a arestului, apreciem că vor reuşi să îi ţină pe inculpaţi departe de alte activităţi ilicite.

În acelaşi timp, dincolo de perioada de timp în care inculpaţii s-au aflat în arest preventiv şi despre care s-ar putea susţine că se află la limita rezonabilităţii în accepţiunea instanţei europene a drepturilor omului, nu putem să nu avem în vedere practica constantă a CEDO, în sensul necesităţii identificării unor măsuri alternative la arestul preventiv, care ar putea asigura la fel de eficient buna desfăşurare a procesului penal, printr-o restrângere minimală a libertăţii persoanelor bănuite a fi comis anumite infracţiuni, în condiţiile lipsei unor date certe că persoanele respective au încercat sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului, că ar încerca să se sustragă de la judecată sau că ar pregăti comiterea altor infracţiuni.

Or, din această perspectivă, analizând gravitatea infracţiunilor, circumstanţele concrete ale comiterii lor, dar şi circumstanţele de ordin personal ale inculpaţilor, cu prioritate asupra intervalului de timp scurs de la luarea măsurii, opinăm că este evidentă în continuare necesitatea privării de libertate a inculpaţilor, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, însă apreciem că pentru realizarea scopului procesului penal este suficientă şi măsura preventivă a arestului la domiciliu, aceasta constituind tot o măsură preventivă cu conţinut privativ de libertate, distincţia dintre cele două fiind dată de severitatea coerciţiei, mai sporită în cazul arestării preventive.

Având în vedere considerentele expuse anterior considerăm, că la acest moment procesual, este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, această din urmă măsură fiind în opinia noastră suficientă pentru realizarea scopului la care se referă art. 202 al.1 C.p.pen. acela al bunei desfăşurări a procesului penal, în acelaşi timp plasarea inculpaţilor în arest la domiciliu înscriindu-se în categoria acelor măsuri ferme şi necesare ale autorităţilor pentru inhibarea unor conduite viitoare reprobabile de aceeaşi natură, neexistând date în sensul că luarea acestei măsuri alternative, (dar totuşi o măsură privativă de libertate) ar amplifica sentimentul de nesiguranţă şi neîncredere a opiniei publice în actul de justiţie, care ar putea genera riscul acceptat de instanţa europeană pentru menţinerea în detenţie a unei persoane, acela al producerii unei stări de puternică tulburare socială din perspectiva impactului social deosebit pe care faptele prezente l-au suscitat la un moment dat.

Judecătorul constată că nu au fost identificate probe care să contureze previzibilitatea unei conduite ulterioare negative a inculpaţilor, de natură a afecta buna desfăşurare a procesului penal sau din care să rezulte că lăsarea acestora într-o altă formă de detenţie, cum este arestul la domiciliu, ar fi de natură a produce o vătămare îndeajuns de gravă a ordinii publice, iar lipsirea de libertate a acestora să fie justificată în continuare prin considerente ce ţin exclusiv de natura şi gravitatea faptelor. Pentru că dacă gravitatea infracţiunilor reţinute în actul de sesizare poate justifica privarea de libertate a inculpaţilor bănuiţi de comiterea lor, nu este mai puţin adevărat că, după trecerea unui interval de timp detenţia provizorie nu mai poate fi menţinută exclusiv în considerarea acestui argument şi a impactului asupra ordinii publice. Mai mult, este dincolo de orice îndoială că riscul unui impact negativ asupra opiniei publice descreşte pe măsura trecerii timpului şi a risipirii şocului iniţial provocat de infracţiune.

Ca atare, afirmând necesitatea privării de libertate în continuare a inculpaţilor pentru înlăturarea unei stări de pericol, din perspectiva naturii şi gravităţii deosebite a infracţiunilor supuse judecăţii, considerăm că, faţă de împrejurările ce caracterizează persoana inculpaţilor, intervalul de timp scurs de la momentul luării măsurii şi momentul procesual în care ne aflăm, măsura arestului la domiciliu este suficientă pentru a realiza buna desfăşurare a procesului penal, sens în care judecătorul de cameră preliminară în temeiul art.348 alin.1 C.pr.pen. rap. la art.242 alin.2 C.pr.pen. va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii Uioreanu Horea Dorin, Bene Ioan şi Pogăcean Vasile, toţi aflaţi în prezent în Penitenciarul Gherla, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, prev. de art.202 alin.4 lit.d C.pr.pen. rap. la art.218 şi urm. C.pr.pen., începând cu data eliberării inculpaţilor din arest preventiv, măsura urmând a fi verificată în condiţiile art.207 al. 6 C.p.pen.

Se va dispune punerea în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.

În temeiul art.221 alin.1 C.pr.pen. se va impune inculapţilor obligaţia de a nu părăsi imobilele în care locuiesc, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară care a dispus măsura.

În temeiul art.221 alin.2 C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, cei trei inculpaţi se vor supune următoarelor obligaţii :

1. să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;

2. să nu comunice direct sau indirect cu ceilalţi inculpaţi din dosar, precum şi cu persoanele care au calitatea de martor în cauză, menţionate la filele 123-126 din rechizitoriu.

În temeiul art.221 alin.4 C.pr.pen. se va atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin, măsura arestului la domiciliu va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.”

Comments

comentarii