fbpx

MOTIVARE ICCJ. De ce numele și prenumele sunt date cu caracter personal și când sunt informații de interes public

Clujust.ro vă oferă motivarea unei decizii importante în ce privește accesul la informații de interes public, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceasta statuează că numele și prenumele sunt date cu caracter personal, exceptate de la liberul acces la informații conferit de legea 544/2001, dar pot deveni informații de interes public în anumite condiții.

Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Completul de 9 judecători pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat in examinare sesizarea formulata de Curtea de Apel Constanta Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, in Dosarul nr. 8.392/118/2014, privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarelor chestiuni de drept:

”Doar numele si prenumele unei persoane se incadreaza in definitia data ”datelor cu caracter personal” de catre Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestora, cu modificarile ulterioare, in sensul in care numai ele reprezinta un element suficient care sa permita identificarea unei persoane?

Existenta unor date personale in cuprinsul unor documente din categoria informatiilor publice poate constitui un motiv de refuz de eliberare a fotocopiilor de pe aceste documente chiar si cu informatiile respective anonimizate (innegrite cu markerul, acronimizate)?”

Explicațiile judecătorilor ÎCCJ

”Notiunile de date cu caracter personal (sau informatia cu privire la datele personale) si de informatii de interes public sunt definite de lege:

prima, de dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001, potrivit carora prin informatie cu privire la datele personale se intelege orice informatie privind o persoana fizica identificata sau identificabila, si de dispozitiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001, conform carora reprezinta date cu caracter personal orice informatii referitoare la o persoana fizica identificata sau identificabila; o persoana identificabila este acea persoana care poate fi identificata, direct sau indirect, in mod particular prin referire la un numar de identificare ori la unul sau la mai multi factori specifici identitatii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;

secunda, de dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001, care statueaza ca prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei.

Asadar, datele cu caracter personal se subsumeaza notiunii generale de informatii si, in masura in care privesc activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, sunt susceptibile sa reprezinte informatii de interes public, in sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001.

Pentru a intra insa efectiv in aceasta categorie trebuie indeplinita o conditie suplimentara, respectiv aceea de a afecta capacitatea de exercitare a functiei publice, intrucat, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, Informatiile cu privire la datele personale ale cetateanului pot deveni informatii de interes public numai in masura in care afecteaza capacitatea de exercitare a unei functii publice.

In lipsa indeplinirii acestei conditii, datele cu caracter personal sunt exceptate de la liberul acces al cetatenilor, in acest sens fiind dispozitiile exprese ale art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001, potrivit carora Se excepteaza de la accesul liber al cetatenilor, prevazut la art. 1 si, respectiv, la art. 111, urmatoarele informatii: () d) informatiile cu privire la datele personale, potrivit legii.m

Cu privire la prima intrebare, avand in vedere ca atat art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001, cat si art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001 definesc datele cu caracter personal ca fiind orice informatie privind o persoana fizica si tinand cont ca numele si prenumele sunt principalele atribute de identificare ale persoanei, este indiferent daca intr-o situatie data acestea sunt sau nu suficiente pentru identificarea persoanei. Intr-adevar, dispozitiile legale amintite nu conditioneaza protectia datelor personale de indeplinirea unei astfel de conditii, iar aceasta situatie isi gaseste justificarea in imprejurarea ca datele pot fi completate din alte surse accesibile persoanei interesate.

Rezulta asadar ca dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001 si art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001 trebuie interpretate in sensul ca numele si prenumele unei persoane reprezinta informatii referitoare la date cu caracter personal, indiferent daca intr-o situatie data sunt sau nu suficiente pentru identificarea persoanei.

Cu privire la cea de-a doua intrebare se retine ca, dupa cum s-a aratat, dispozitiile art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001 excepteaza informatiile privind datele personale de la accesul liber al cetatenilor. Totusi, legea nu reglementeaza expres situatia cand informatiile de interes public si informatiile cu privire la datele cu caracter personal sunt prezente in cuprinsul aceluiasi document, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiilor, prilej pentru instanta de trimitere de a formula cea de-a doua intrebare.

Avand in vedere ca textul legal amintit instituie o exceptie si tinand cont ca exceptiile sunt de stricta interpretare, rezulta ca, in cazul discutat, legea trebuie interpretata in sensul ca fiecare tip de informatie are regimului ei juridic care nu poate fi extins asupra celuilalt tip, ceea ce inseamna ca, atunci cand informatiile sunt cuprinse in acelasi document, acesta va fi facut accesibil intr-o forma cenzurata, prin eliminarea tuturor informatiilor referitoare la o persoana identificata sau identificabila.”

Decizia pe scurt

”Admite sesizarea privind pronuntarea unei hotarari prealabile, formulata de Curtea de Apel Constanta Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, prin Incheierea din 13 iulie 2015, pronuntata in Dosarul nr. 8.392/118/2014, si, in consecinta, stabileste ca:

In interpretarea si aplicarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001 si art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001, numele si prenumele unei persoane reprezinta informatii referitoare la date cu caracter personal, indiferent daca, intr-o situatie data, sunt sau nu suficiente pentru identificarea persoanei.

In cazul cererilor de liber acces la informatii de interes public intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 544/2001, atunci cand informatiile de interes public si informatiile cu privire la datele cu caracter personal sunt prezente in cuprinsul aceluiasi document, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiilor, accesul la informatiile de interes public se realizeaza prin anonimizarea informatiilor cu privire la datele cu caracter personal; refuzul de acces la informatiile de interes public, in conditiile in care informatiile cu privire la datele personale sunt anonimizate, este nejustificat.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica din data de 7 decembrie 2015.”

Motivarea deciziei

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Comments

comentarii

Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite.... Citește mai mult
La Iulius Mall Cluj vei avea parte de un weekend în care poți să te întorci pe tărâmul copilăriei și să redescoperi magia lucrurilor simple.... Citește mai mult

Lasă un răspuns