clujust.ro

Motivare halucinantă în cazul ”Ciucă-plagiat”: ”generarea unei astfel de știri are un impact major în credibilitatea electoratului și a partidului”

Judecatoarea Ionela Tudor de la Curtea de Apel Bucuresti a dispus suspendarea sesizarilor privind un posibil plagiat al  premierului Nicolae Ciucă (PNL) în teza sa de doctorat pe motiv că o astfel de știre i-ar afecta credibilitatea în fața alegătorilor și a partidului și că ar putea fi folosită de adversarii politici.

Sesizarile de plagiat au fost ulterior anulate de judecatorul CAB Marius Iosif, care s-a pensionat recent.

Extras din motivarea suspendării: ”In ceea ce priveste conditia ca suspendarea executarii actului administrativ sa previna o paguba iminenta, in sensul art. 2 alin. 1 lit. s) din Legea nr. 554/2004, Curtea considera ca si aceasta conditie este indeplinita, pentru urmatoarele considerente:

Prin sesizarile formulate, urmate de adresele emise de UEFISCDI, s-a identificat o preocupare in sensul supunerii spre verificare daca in procesul de elaborare al tezei de doctorat, reclamantul a respectat sau nu standardele de etica profesionala, interesul demararii acestui demers fiind determinat si de functia detinuta in prezent de reclamant, respectiv cea de inalt demnitar, in aparatul administrativ central de stat.

Astfel, luand in considerare, contextul social si politic in care s-a desfasurat procesul de verificare al tezei de doctorat, chiar pana ca CNADTCU, respectiv instanta de judecata sa se pronunte asupra veridicitatii sustinerilor invocate prin sesizari, Curtea apreciaza ca reclamantul a suferit un prejudiciu prin aceea ca, pe langa faptul ca sesizarile nu au respectat conditiile prevazute de art. 3 din Anexa nr.3 a OMEC nr. 5229/2020, pct. c) si d), acestea nu contin o analiza personala, motivata si sprijinita pe probe a celor care au formulat sesizarile.

Totodata, luand in considerare cariera profesionala si, in concret, cea politica a reclamantului, generarea unei astfel de stiri are un impact major in credibilitatea electoratului si a partidului, care poate sa conduca la retragerea increderii acordate, mai ales in contextul social si politic actual, in care este nevoie de o stabilitate in conducerea executiva a statului.

De asemenea, astfel de sesizari neconforme sunt susceptibile si de a deveni arme ale adversarilor politici, important de mentionat fiind si faptul ca sesizarile si declansarea verificarilor avand loc in scurt timp de la preluarea de catre reclamant a functiei de prim-ministru al Romaniei.

Prin urmare, imaginea publica a reclamantului a fost prejudiciata, avand in vedere standardul ridicat de conduita de care trebuie sa dea dovada oricine ocupa o astfel de functie in ierarhia statala, dat fiind si faptul ca inclusiv politicienii au dreptul de protectie a reputatiei, pentru asigurarea acestei protectii fiind necesare masuri care sa sanctioneze acuzatiile defaimatoare si neintemeiate sau nefondate.

In concluzie cu privire la cea de-a doua conditie, Curtea precizeaza ca prin dispunerea suspendarii producerii efectelor celor trei adrese de sesizare a secretariatului tehnic al CNADTCU, se evita prejudicierea grava si iremediabila a drepturilor si intereselor legitime ale reclamantului, avand in vedere functia ocupata de acesta in ierarhia societatii si faptul ca, chiar si declansarea, in conditii de aparenta nelegalitate, a mecanismului de verificare referitoare la teza de doctorat poate afecta ireversibil dreptul acestuia la imagine si a reputatiei sale profesionale.”, se arată în motivarea prezentată de Luju.ro

Comments

comentarii

Un accident a avut loc duminică noapte în localitatea Bucea din comuna Negreni. O adolescentă de 14 ani a murit în urma impactului.... Citește mai mult
Asta da dovadă de civilizație și de respectarea regulilor de circulație! După trotinetele aruncate în Canalul Morii, a venit rândul trotinetelor parcate în mijlocul străzii.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!