Membrii CSM au primit un email fantomatic din interior despre desființarea SIIJ. Chiș: ”Reflectă modul de lucru din interiorul CSM”

Judecătoarea Andrea Chiș a dezvăluit emailul nesemnat și ”greu de înțeles” primit de la direcția legislație din CSM și răspunsul pe care l-a dat și care a fost însușit și de alți membri CSM.

”Despre traseul proiectului privind desființarea SIIJ

Vineri, CSM a primit pe calea unui email o solicitare din partea Ministrului Justiției pentru avizarea proiectului de lege privind desființarea SIIJ.

Ca membră a CSM, alături de colegii mei din Plen, am aflat despre aceasta pe calea unui email din partea direcției de legislație a CSM, în care se arată că a fost trimis din dispoziția conducerii CSM, fără a fi indicată persoana care a dat această dispoziție.

Pentru că nu doresc să existe neclarități, voi posta solicitarea și răspunsul meu, însușit de 6 colegi din CSM. Reflectă modul de lucru din interiorul CSM.”, a postat Andrea Chiș.

E-mailul

„Bună ziua!

Din dispoziţia conducerii Consiliului Superior al Magistraturii, vă transmitem alăturat proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, care a fost transmis Consiliului la data de 4.02.2022, în vederea avizării, cu rugămintea de a ne comunica eventualele observaţii şi propuneri până la data de 7.02.2022, ora 15,00.

Precizăm că nota întocmită de DLDC prezintă principalele elemente de noutate ale proiectului, observaţii cu privire la fondul acestuia urmând a fi formulate după primirea eventualelor observaţii de ordin tehnic. La întocmirea punctului de vedere al direcţiei de specialitate vor fi avute în vedere şi opiniile exprimate anterior la nivelul Consiliului, inclusiv din perspectiva necesităţii desfiinţării Secţiei şi a preluării competenţei acesteia.

Cu deosebită consideraţie,

DLDC”

Răspunsul

”Răspunsul meu la acest email, însușit de colegii Tatiana Toader, Florin Deac, Mihai Balan, Cristian Ban, Gabriela Baltag și Evelina Oprina a fost următorul:

„Stimați colegi membri ai Plenului,

Față de emailul primit vineri, 4 februarie 2021, după ora 16, înțeleg să formulez următoarele observații de ordin procedural:

  1. Emailul nu este semnat, mărginindu-se să specifice că este din partea conducerii CSM, or nu există un astfel de termen legal, există președinte sau vicepreședinte ori înlocuitorul acestora. Vicepreședintele se afla în concediu legal de odihnă, iar cel desemnat nelegal președinte interimar, din ce știu, nu era în Consiliu în ziua respectivă. Este prima chestiune care se impune lămurită.

 

  1. Din adresa Ministerului Justiției, anexată emailului trimis în aceste condiții neclare, nu rezultă că proiectul de lege ar avea avizele necesare, împrejurare reproșată public cu ocazia ultimului proiect de desființare a SIIJ. Se impune luarea acelorași măsuri.

 

  1. Se solicită observații și propuneri din partea membrilor Plenului pentru a se întocmi o notă tehnică de către direcția de legislație. Această solicitare este greu de înțeles, știut fiind că membrii comisiei nu dăm indicații în prealabil direcției de legislație, care are specialiști în acest sens, despre cum să întocmească o notă, ci, în temeiul notelor întocmite de această direcție, discutăm în comisia de specialitate (Comisia 1 comună) proiectele de lege supuse avizării noastre. Acela este momentul de formulare a unor observații sau propuneri de către membrii comisiei și, conform practicii noastre administrative, direcția poate completa sau modifica ulterior nota în baza acestora.

 

  1. Termenul acordat este unul mai scurt decât în cazul ordonanțelor de urgență. Cred că se impune inclusiv consultarea instanțelor și parchetelor cu privire la acest proiect de importanță capitală pentru sistemul judiciar.

Așadar, solicit lămurirea aspectelor de la punctele 1 și 2, precum și întocmirea unei note de către DLDC așa cum consideră specialiștii din cadrul acestei direcții, apoi organizarea unei Comisii 1 comune în termen rezonabil, necesar întocmirii notei și discutării ei, precum și formulării unor observații sau propuneri, dacă este cazul. Abia apoi putem pune pe ordinea de zi a Plenului dezbaterea publică a acestei chestiuni.

Cu aleasă prețuire,

Judecător Andrea Annamaria Chiș”

 

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns