Potrivit anchetatorilor, medicul Dan Tesloianu, fost șef al Laboratorului de Cardiologie intervențională din cadrul Secției de Cardiologie, Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, ar fi refolosit 238 de stimulatoare cardiace. Meiducl este acuzat fde abuz în serviciu, dar și de complicitate la construirea ilegală a unei vile într-o arie naturală protejată. Medicul este propus astăzi pentru arestare preventivă.
“Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală a PÎCCJ au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană fizică având calitatea de medic la un spital din municipiul Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 Cod penal cu aplicarea art. 35 Cp, (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, prevăzută de art. 48 Cod penal rap la art.24 alin.1 lit.b din Legea 50/1991 şi luare de mită prevăzută de art. 289 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal”, se arată într-un comunicat al Parchetului General..
În urma celor 24 de percheziții efectuate ieri, 17 februarie, de către polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Direcției de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost descoperiți și indisponibilizați 162.920 de lei, 116.795 de euro, 2.357 de USD, 300 de lire sterline, 300 de franci elvețieni, 3.500 de forinți, 520 de coroane suedeze, 200 de coroane daneze, 300 de lire sterline, 19 telefoane mobile, 60 de memory stickuri, 14 laptopuri, 3 tablete, 9 hard diskuri, 250 de DVD-uri și 25 de stimulatoare/defibrilatoare cardiace.
Tot în acest dosar, alţi cinci medici sunt urmăriţi penal pentru luare de mită, iar patru pacienţi sunt cercetaţi pentru date de mită.
Faţă de unul dintre medici, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligaţia de a nu mai exercita profesia de medic.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

