”Mafia pădurilor” a primit reducere la taxa judiciară de timbru pe motiv că e în imposibilitate de plată

O firmă care a ras păduri de milioane de euro în Maramureș a cerut și obținut la Înalta Curte reducerea la jumate a taxei judiciare de timbru într-un proces cu un proprietar de pădure care se luptă să-și recupereze prejudiciul. Culmea, partea vătămată este blocată să mai exploateze pădure de șeful Ocolului Silvic Vișeu, împotriva căruia a făcut anterior plângere penală tocmai pentru ajutorul dat firmei Horber, cu care se judecă în civil și care este cercetată penal.

”Admite cererea formulată de petenta HORBER S.R.L. privind acordarea de facilităţi la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 7.238,28 lei, stabilită în sarcina sa în dosarul nr. 37/100/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie — Secţia a II-a Civilă. Reduce taxa judiciară de timbru la suma de 3.500 lei.”, a decis ÎCCJ.

În cererea depusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia a II-a Civilă, petenta a precizat că ”se află în imposibilitate obiectivă de a achita taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de instanţa, având în vedere că veniturile nete pe ultimele 3 luni sunt zero, iar societatea se află într-o situaţie dificilă înregistrând datorii.”

”Analizând cererea petentei, în raport cu normele de drept incidente şi înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, „Instanţa acordă persoanelor juridice, la cerere, facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti, în următoarele situaţii: a) cuantumul taxei reprezintă mai mult de 10% din media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate; b) plata integrală a taxei nu este posibilă deoarece persoana juridică, se află în curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt, în condiţiile legii, indisponibilizate”.

De asemenea, alineatul (3) al aceluiaşi articol prevede că „in mod excepţional, instanţa poate acorda persoanelor juridice reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în alte cazuri în care apreciază, faţă de datele referitoare la situaţia economico-financiară a persoanei juridice, că plata taxei de timbru, la valoarea datorată, ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a persoanei juridice”.

Facilităţile ce pot fi acordate persoanelor juridice în materia taxelor judiciare de timbru constau în reducerea cuantumului taxei de timbru, eşalonarea sau amânarea plăţii acesteia în condiţiile art. 42 alin. (2)-(4) din O.U.G. nr. 80/2013, acestea neputând beneficia de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

În cauză, raportând textele legale precitate la înscrisurile depuse în susţinerea cererii, Înalta Curte apreciază că, pentru asigurarea accesului la justiţie, se impune acordarea de facilităţi la plata taxei judiciare de timbru sub forma reducerii taxei judiciare de timbru, la suma de 3.500 lei.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 44 din O.U.G. nr. 80/2013, va admite cererea şi va acorda petentei sub forma reducerii taxei judiciare de timbru.”, se arată în motivarea ÎCCJ.

Înalta Curte judecă recursul firmei Horber împotriva deciziei Curții de Apel Cluj, prin care s-a desființat un contract de vânzare-cumpărare din 2007 dintre proprietarul unei păduri și firmă, iar proprietarul trebuie despăgubit pentru

Prin promisiunea de vânzare-cumpărare, catalogat contract de vânzare mobiliară de către o notăriță din Vișeu de Sus, firma a cumpărat masa lemnoasă de pe 81 de hectare (9.000 mc), dar în realitate a tăiat circa 50.000 mc, care reprezenta cota pe toate cele 822 hectare ale proprietarului. Prin urmare, după desființarea contractului, RNP Romsilva trebuie să dea banii pentru pădurea tăiată, firma fiind chemată în garanție.

Curtea de Apel Cluj a decis: ”Constata nulitatea absoluta a contractului de asigurare a serviciilor silvice pentru paduri proprietate privata, persoane fizice nr. 1751/29.06.2007 si a actului aditional la acest contract.

Dispune rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 580/02.04.2007 incheiat intre Rondolean Victor si SC HORBER SRL, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara.”

Recent, mandatarul proprietarului care se judecă la ÎCCJ cu Horber și o firmă care exploata pentru el pădure au primit adresă de la șeful Ocolulului Silvic Vișeu, Vlad Vasile, că se sistează exploatarea.

Împotriva lui Vlad Vasile este depusă plângere penală pentru că ar fi acoperit furtul de lemne al firmei Horber, deținută de Lupu Horj, văr cu fostul director al Direcției Silvice Maramureș, Pavel Horj, actual șef al Ocolului Silvic Dragomirești, și el cercetat în dosarul de la DNA privind această tăiere masivă de pădure.

”Din datele parțiale pe care le dețin, date înscrise în aplicația SUMAL, am aflat că, începând cu anul 2010, Vlad Vasile Nicolae, în calitatea sa de șef al Ocolului Silvic Vișeu, a întocmit în fals fișe în SUMAL, APV-uri și a autorizat partizi spre exploatare catre SC Horber SRL reprezentata prin Horj Lupu, in condițiile în care această firmă de exploatare a lucrat în raza de competență a OS Viseu doar din anul 2013. Este vorba despre urmatoarele acte de punere în valoare :299175(1387 mc), 465482(1233 mc), 316481(636 mc), 337444(341 mc), 382040(1927 mc).”, se arată în plângere.

Comments

comentarii

„U” Cluj reușește o partidă bună pe Cluj Arena, însă Poli Iași egalează în prelungiri printr-un gol controversat.... Citește mai mult
Ţările baltice Estonia, Letonia şi Lituania s-au decuplat oficial de la sistemul electric rusesc și au fost racordate la sistemul electric european. „Este o zi istorică”, spune președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns