fbpx

Localul Che Guevara din centrul Clujului a fost amendat cu 10.000 lei pentru activitate în spațiu închis

Poliția a amendat firma care deține localul Che Guevara din Piața Unirii pentru că erau 120 de persoane pe terasa interioară, acoperită, despre care oamenii legii spun că este spațiu închis.

În cursul zilei de ieri, pe raza municipiului Cluj-Napoca, echipele mixte formate din polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat în în oraș pentru a verifica dacă se respectă măsurile de prevenire împotriva COVID.

”În cadrul acțiunii, a fost verificat un local de alimentație publică din Piața Unirii, constatându-se faptul că acesta nu respectă măsura suspendării activității operatorilor economici, desfășurându-și activitatea în spațiu închis.

În incinta localului se afla un număr de aproximativ 120 de persoane.

S-a dispus încetarea activității operatorului economic, toate persoanele fiind evacuate din local.

Totodată, societatea deținătoare a fost sancționată conform Legii 55/2020, fiind aplicată o amendă în valoare 10.000 de lei.”, a transmis IPJ Cluj.

 În intervalul orar 17.00 – 19.00, activitățile au vizat asigurarea îndeplinirii de către marile centre comerciale a tuturor măsurilor de siguranță stabilite, precum și verificarea respectării tuturor regulilor de protecție sanitară de către operatorii economici.

”În cadrul acestei etape au fost legitimate 120 de persoane și verificate 24 de societăți comerciale, iar ca urmare a neregulilor constatate s-au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 18 au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii 55/2020.

 În intervalul orar 23.00 – 01.00, forțele angrenate au verificat respectarea interdicției de circulație a persoanelor în afara locuințelor/gospodăriilor, precum și verificarea motivelor de deplasare. Au fost legitimate 46 de persoane și verificate 34 de autovehicule.

Urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, 9 dintre acestea pentru încălcări aduse Legii 55/2020, iar celelalte pentru abateri ale normelor de circulație rutieră sau a celor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.”, mai arată reprezentanții IPJ Cluj.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns