Judecător Adriana Stoicescu: 15 decembrie 2020-,Ziua Z ”Acum e momentul să o luăm de la zero”

Ofensiva judecătorilor împotriva binomului DNA-SRI a început.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins în ședința de marţi, 15 decembrie, plângerea prealabilă formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva hotărârii prin care CSM a constatat, în octombrie 2019, practicile abuzive ale procurorilor în dosarele în care erau vizaţi magistraţi. Hotărîrea de respingere s-a luat cu 10 voturi pentru, 6 contra şi două 2 voturi nule.

Raportat la această decizie care, în opinia multor magistrați, face istorie, judecătorul Adriana Stoicescu și-a exprimat, prin intermediul rețelei de socializare, opinia sa față de hotărârea CSM, opinie pe care o redăm mai jos:

,,Pentru mulţi dintre dvs ce s-a întâmplat azi în Consiliul Superior al Magistraturii nu are nicio importanţă.

Pentru cei care aţi fost victimele unui sistem abuziv, care a permis ca vieţile oamenilor să fie distruse, fără nicio legătură cu legea, este mult prea târziu.

Pentru noi, cei care ştim ce s-a întâmplat cu adevărat în anii de glorie ai binomului, azi e Ziua Z.

Ştiu că noi, judecătorii, suntem primii vinovaţi.

Eu îmi asum vina pentru ce s-a întâmplat, deşi am fost printre victimele sistemului.

Am fost vânată mai bine de 2 ani, aşteptând fiu „legată” pentru vina de a fi spus nu.

Dar, despre asta, altă dată.

Acum e momentul să o luăm de la zero.

Să ne asigurăm că niciodată un om nevinovat nu va mai aştepta ani de zile să primească verdictul de achitare, după ce a fost târât în cătuşe, terfelit în public, distrus până la finalul implacabil, clamându-şi în zadar nevinovăţia.

Să ne asigurăm că niciodată nu vom mai avea avocaţi încătuşaţi pentru singura vină de a-şi apăra clientul nevinovat.

Să ne asigurăm că niciodată nu va mai exista un judecător care să scrie o sentinţă de condamnare altfel decât în baza probelor administrate loial şi corect, în faţa instanţei , fără nicio intervenţie a altei instituţii.

Astăzi, chiar dacă nu pare, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut istorie.

A spus NU întoarcerii SRI în dosare penale.

A spus NU contestaţiei DNA împotriva raportului inspecţiei judiciare care a constatat zecile de abuzuri săvârşite împotriva magistraţilor în anii glorioşi ai binomului.

Acum e momentul să ne întoarcem cu faţa spre victimele noastre şi să ne cerem iertare.

Să învăţăm lecţiile trecutului, pentru a nu-l repeta.

Să milităm noi înşine pentru o lege corectă a răspunderii magistraţilor pentru ca, dacă vreodată, un magistrat dornic de afirmare, dependent de luminile rampei şi de elogiul pupincuriştilor, va încerca să facă dosare penale sau justiţie după bunul său plac, să răspundă în faţa legii.

E momentul să fim cu adevărat judecători.” a scris aceasta pe facebook.

Totodată, într-o replică dată unui utlizator facebook, care întreba ,,Poate ne luminați și pe noi cei neinformați ce eveniment istoric după cum spuneți a avut loc astăzi în CSM?”, aceasta a rezumat: ,,S-a spus adevărul. S-a pus piciorul în prag celor care vor întoarcerea la protocoale și binoame”, iar la întrebarea altui utilizator nedumerit care întreba ,,Mai concret, pe înțelesul neinițiatilor? Mulțumesc, în numele celor mai mulți!”, Adriana Stoicescu a răspuns: ,,Serviciul de Informații nu are dreptul să se amestece în justiție. Abuzurile unor procurori DNA au fost scoase la lumină, în ciuda opoziției acestora. Cam asta ar fi pe scurt.”

Comments

comentarii

Germania intenționează să o nominalizeze pe Annalena Baerbock, actualul ministru de externe, drept candidat la funcția de președinte ale Adunării Generale a ONU în sesiunea 2025-2026.... Citește mai mult
Președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, au convenit marți, într-o convorbire telefonică, asupra unui armistițiu limitat în războiul din Ucraina.... Citește mai mult
APBCT

Lasă un răspuns