fbpx

Judecătoare, fostă inculpată, repusă în funcție de conducere după 9 ani de la suspendare! I-a încetat procesul după o condamnare de 7 ani

O judecătoare, fostă inculpată condamnată în primă instanță la 7 ani închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu, se întoarce să judece oameni și chiar să conducă o secție a unui Tribunal!

Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât astăzi, în urma deciziei Înaltei Curți de acum trei zile, prin care a încetat procesul față de mai mulți inculpați din Constanța, între care o judecătoarea, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale, următoarele:

”Punerea în executare a deciziei civile nr. 237/2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, după cum urmează: (unanimitate)

1. Constatarea încetării suspendării din funcţia de judecător a doamnei judecător Jianu Corina Eugenia, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii referitoare la aceasta, respectiv 21.07.2023;

2. Constatarea încetării suspendării din funcţia de preşedinte al Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Constanţa, începând cu data 25.07.2023.

3. Repunerea în situaţia anterioară în privinţa vechimii în funcţia de judecător pentru perioada cuprinsă între data suspendării din funcţie a acesteia (29.11.2014) şi până la data repunerii efective în funcţia de judecător, respectiv 21.07.2023.

4. Repunerea în funcţia de conducere de preşedinte al Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Constanţa începând cu data de 25.07.2023 pentru restul de mandat neexercitat de 1 an, 4 luni şi 26 de zile.

5. Încetarea, începând cu data de 25.07.2023, a delegării în funcţia de preşedinte al Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Constanţa a doamnei judecător Slate Aida Iolanda, ca urmare a revenirii titularului.

6. Înaintarea măsurilor dispuse către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii şi acordării drepturilor băneşti cuvenite.”

Prin Decizia 237/2023 din 21 iulie 2023, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție s-au pronunțat definitiv în dosarul în care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus, în noiembrie 2014, trimiterea în judecată a mai multor persoane printre care Nicolae Matei, fostul primar al oraşului Năvodari, și Corina Eugenia Jianu, fost judecător în cadrul Judecătoriei Constanța.

Curtea Supremă a încetat procesul penal ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale față de „Matei Nicolae pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, Jianu Corina Eugenia pentru două infracțiuni de abuz în serviciu în formă calificată, Căpățână Victoria pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, Idvu Constantin Florin, Gurgu Isidor și SC Dormarbib Group SRL pentru infracțiunea de spălarea banilor“.

Dosarul a fost soluționat în primă instanță de Curtea de Apel București, în 2020, când Nicolae Matei, fostul primar al oraşului Năvodari, a fost condamnat la 9 ani închisoare cu executare (pedeapsă obținută prin contopire). Asta în timp ce Corina Eugenia Jianu, fost judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, a primit în primă instanță 7 ani închisoare în regim de detenţie.

În rechizitoriul DNA din 2014, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

”În anul 2011, inculpatul Matei Nicolae, împreună cu inculpaţii SC Dormarbib Group SRL şi Gurgu Isidor, a constituit un grup infracţional organizat al cărui scop a fost săvârşirea unor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului oraşului Năvodari, dar şi de spălare a banilor, care să le asigure folosul acelor infracţiuni.

În cadrul acestui grup, care a acționat până în anul 2013, inculpatul Matei Nicolae a avut rolul de a iniția hotărâri de consiliu local prin care să se creeze premisele fraudării intereselor economice ale primăriei Năvodari, iar ulterior, de a dispune în mod ilicit de bunuri și sume de bani aparținând orașului, cu efectul păgubirii bugetului local și obținerii unor avantaje patrimoniale pentru alte persoane.

La rândul lor, în cadrul asocierii, inculpații Gurgu Isidor și SC Dormarbib Group – strâns legați prin legături de familie și respectiv comerciale de inculpatul Matei Nicolae – au avut rolul de a dobândi bunurile provenite din săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu de către acesta din urmă.

De asemenea, inculpații Gurgu Isidor și SC Dormarbib Group au transmis mai departe bunurile cu proveniență ilicită, cu scopul ascunderii originii lor ilicite.

Grupul infracțional constituit de către inculpații Matei Nicolae, Gurgu Isidor și SC Dormarbib Group SRL a fost, totodată, sprijinit și de către inculpații Căpățână Victoria și Idvu Constantin Florin.

Aceștia din urmă au fost integrați în structura asocierii pe care au sprijinit-o la comiterea infracțiunilor.

Spre exemplu, inculpata Căpățână Victoria l-a ajutat pe inculpatul Matei Nicolae să comită fapta de abuz în serviciu în legătură cu emiterea unui titlu de proprietate, procedând la alegerea completului de judecată prin introducerea mai multor acțiuni identice, urmată de renunțarea la judecată în toate dosarele formate, cu excepția celui repartizat inculpatei Jianu Corina Eugenia.

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea:

În perioada 2010 – 2011, în calitate de primar al oraşului Năvodari şi de preşedinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Năvodari, inculpatul Matei Nicolae a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri situate în intravilanul localităţii Năvodari, pe malul Mării Negre, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea acestei proceduri administrative, dar şi a dispoziţiilor definitive şi irevocabile ale instanţei de judecată.

Astfel, s-a produs un prejudiciu în dauna primăriei Năvodari de 104.988.896 lei ( aprox. 25 milioane euro), reprezentând contravaloarea terenurilor respective, cu obţinerea unor importante avantaje patrimoniale de către persoane apropiate.
La data de 23 iulie 2012, inculpatul Matei Nicolae și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din funcția de primar al orașului Năvodari, legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu, a trei terenuri în suprafaţă de 20,6419 ha, 15,9850 ha şi 25,090 ha. Astfel a fost provocată o pagubă de 1.853.970,4 lei în dauna primăriei Năvodari, respectiv diferența dintre suma de 2.129.480 lei (reprezentând valoarea reală de circulație a terenurilor) și suma de 275.509,6 lei (reprezentând prețul plătit de cumpărător pentru cele trei terenuri), fiind obținute foloase necuvenite de cumpărătorul bunului. Contractul de vânzare-cumpărare pentru cele trei terenuri, aparținând domeniului privat al orașului Năvodari, a fost încheiat în numele SC Dormarbib Group de inculpatul Gurgu Isidor, cunoscând că cele trei terenuri provin din săvârşirea unei infracţiuni de către primarul Matei Nicolae.

Într-un demers separat, la data de 20 decembrie 2012, inculpatul Matei Nicolae, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia de primar al oraşului Năvodari, a încheiat un contract de schimb cu sultă (sumă de compensare) autentificat la 20.12.2012 la un biroul notarial. Prin acesta, el a transmis și respectiv urma să transmită dreptul de proprietate asupra a patru terenuri, în suprafaţă totală de 12.055 m.p. şi a achitat o sultă de 2.592 lei, iar în schimb, a primit de la SC Dormarbib Group SRL suprafaţa de 7.315 m.p. teren, situată în intravilanul oraşului Năvodari. Astfel, s-ar fi putut provoca o pagubă de 4.919.932 lei în dauna primăriei Năvodari, reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a terenurilor schimbate și care urmau să fie schimbate (5.846.780 lei) de către orașul Năvodari plus sulta de 2.592 lei și valoarea de circulație a terenului schimbat de SC Dormarbib Group SRL (929.440 lei) precum şi un folos necuvenit SC Dormarbib Group SRL.

În perioada 1 septembrie 2010 – 21 mai 2014, în calitate de primar al orașului Năvodari, inculpatul Matei Nicolae a efectuat mai multe plăți către Asociația Fotbal Club Săgeata Năvodari, în cuantum total de 12.653.000 lei, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în domeniu.

O parte din această sumă de bani, respectiv 2.269.510,00 lei, a fost transferată din conturile Asociației Fotbal Club Săgeata Năvodari, în perioada 22 mai 2012 – 03 iulie 2013, de către inculpatul Manu Vasile Alexandru către societăți de tip fantomă, sub acoperirea unor operațiuni comerciale legale, în scopul ascunderii originii ilicite a sumelor respective.

La data de 19 octombrie 2010, în baza unei înțelegeri preexistente, Matei Nicolae a dat inculpatei Jianu Corina Eugenia care, la momentul săvârșirii faptei era judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, prin intermediul fiicei acesteia, un teren în suprafață de 500 m.p., situat în orașul Năvodari, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle de serviciu ale magistratului învestit cu soluționarea a două dosare, prin care s-au vătămat drepturile și interesele legale ale orașului Năvodari și au fost obținute foloase necuvenite pentru persoanele implicate.

Fapta ar fi fost disimulată prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între SC Top Vision SRL (al cărei asociat unic este Matei Nicolae) şi fiica magistratului, prin care aceasta din urmă a dobândit terenul respectiv la prețul de 8.560 de lei, deși valoarea de circulație a acestuia era de 139.550 lei.

Transferul acestei suprafeței de teren s-a realizat la scurt timp după ce inculpatul Matei Nicolae, a beneficiat, prin intermediul unor persoane interpuse, de efectele hotărârilor judecătorești nelegale și netemeinice pronunțate cu rea-credință de către inculpata Jianu Corina Eugenia.

Primăria orașului Năvodari nu a comunicat în cursul urmăririi penale dacă se constituie parte civilă în cauză deși i s-a solicitat acest lucru.

Prejudiciul total care ar fi fost cauzat în dauna primăriei Năvodari este estimat, în acest moment,la suma de 119.495.866,4 lei (26.554.636 euro) la care se adaugă un potenţial prejudiciu de 4.919.932 lei, care s-ar fi putut produce ca urmare a schimbului de terenuri cu SC Dormarbib Group SRL.”

Comments

comentarii

Ziua Mondială a Educaţiei se sărbătoreşte pe 5 octombrie. Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a premiat directorii pentru performanţele deosebite în managementul şcolilor pe care le conduc.... Citește mai mult
Un incident grav a avut loc în zona Pieței Cipariu, joi, 3 octombrie, atunci când un șofer de autobuz a fost stropit cu un spray lacrimogen de către un bărbat.... Citește mai mult

Lasă un răspuns