Inspectoratul pentru Situații de Urgență poate să închidă cluburile care nu respectă cerințele de securitate în caz de incendiu, ca urmare a Legii 170/2015, publicată în 1 iulie în Monitorul Oficial, prin care a fost modificată Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.
Mai întâi a fost Ordonanța de Urgență a Guvernului 89/2014 care a reorganizat sistemul de apărare împotriva incendiilor. Astfel, în 23 decembrie 2014, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență “pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul managementului situațiilor de urgență și al apărării împotriva incendiilor”. OUG 89/2014 a fost publicată în Monitorul oficial nr. 962, partea I, din 30 decembrie 2014.
OUG 89/2014
A urmat legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului, în care un amendament al senatorilor din Comisia de Apărare a Senatului a devenit articolul 11 din lege, unde scrie că: “La articolul 44 (din legea 307/2006 – n.red.), după punctul V se introduce un nou punct, punctul VI, cu următorul cuprins:
”VI. (se sancționează – n.red.) cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei și oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor, ca sancțiune contravențională complementară, pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți, potrivit criteriilor stabilite prin hotărîre a Guvernului.”
Legea 170/2015
Traseul legislativ prin care ISU a dobândit acest drept și care au fost semnalele de alarmă ale legiuitorului, ignorate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, le puteți citi pe site-ul Linx, un proiect al Centrului Român pentru Jurnalism de Invstigație.