Tag Archives: ISU

Funcționari din Primărie și militari din ISU, suspectați în dosarul Colectiv de la DNA

Procurorii DNA au început urmărirea penală in rem în dosarul privind incendiul de la club Colectiv. Sunt vizate persoane cu atribuții de decizie și avuzare din Primăriea Sectorului 4 București și cadre militare din ISU București. Ca urmare a disjungerii, de către PICCJ, unei părţi din dosarul privind tragedia din Clubul Colectiv şi a declinării cu privire la săvârşirea  unor infracţiuni aflate în competenţa DNA, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus urmărirea penală faţă de mai multe fapte, presupus a fi săvârşite de persoane cu atribuții de decizie și avizare din Primăria Sectorului 4 Bucureşti: abuz …

Citește mai mult

ISU are putere, prin lege, să închidă cluburile care încalcă securitatea la incendiu

Inspectoratul pentru Situații de Urgență poate să închidă cluburile care nu respectă cerințele de securitate în caz de incendiu, ca urmare a Legii 170/2015, publicată în 1 iulie în Monitorul Oficial, prin care a fost modificată Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor. Mai întâi a fost Ordonanța de Urgență a Guvernului 89/2014 care a reorganizat sistemul de apărare împotriva incendiilor. Astfel, în 23 decembrie 2014, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență “pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul managementului situațiilor de urgență și al apărării împotriva incendiilor”. OUG 89/2014 a fost publicată în Monitorul oficial nr. 962, partea I, din …

Citește mai mult

152 de persoane au primit îngrijiri medicale în a doua zi de Untold

152 de persoane, majoritatea tineri, au primit îngrjiri medicale în punctele de prim ajutor și în Spitalul de campanie de la Untold Festival. ”În domeniul situaţiilor de urgenţă, 152 de persoane au primit îngrijiri de prim-ajutor şi asistenţă medicală, însă doar trei dintre acestea au necesitat transportul la spital, afecţiunile înregistrate în general fiind remediate în punctele de acordare a primului ajutor şi Punctul Medical Avansat.”, se arată în comunicatul transmis de biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj, care centralizează toate evenimentele neplăcute de la festivaul Untold. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de …

Citește mai mult

Spitalul de campanie al ISU Cluj, pentru prima dată în misiune reală la Untold FOTO

Autospeciala care se transformă într-un adevărat spital de campanie, în care pot fi îngrijiți 40 de pacienți deodată, este folosită pentru prima dată în misiune specială la Untold Festival. Spitalul de campanie al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj a fost instalat între Cluj Arena și Sala Polivalentă în incinta festivalului Untold. Potrivit purtătorului de cuvânt ISU Cluj, Andrei Biriș, cortul-spital este prima dată în misiune specială. Până acum s-au făcut doar exerciții cu el. Autospeciala care transportă spitalul mobil a sosit la ISU Cluj în octombrie 2012 prin Programul Operațional Regional. Atunci au venit două autospeciale pentru intervenţii în situaţii de …

Citește mai mult

Jandarmi câți la ”U”-CFR, spital de campanie, 3 dispecerate video și polițiști antidrog la Untold Festival

Șefii poliției și jandarmeriei clujene au anunțat câți oameni de ordine vor patrula zilnic pe perioada Untold Festival. ISU va instala un spital de campanie între parc și Cluj Arena, iar polițiștii antidrog vor căuta dealerii și consumatorii de droguri. Șeful IPJ Cluj, chestorul Tudor Grindean a anunțat că la ”misiunea” Untold vor participa polițiști din toate structurile inspectoratului.   ”La nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj am luat măsuri speciale astfel încât toți participanții la festival să se simtă în siguranță, iar cetățenii județului să se bucure de ordine și liniște în oraș. Ofițerii și agenții de poliție vor desfășura …

Citește mai mult